ICCJ. Decizia nr. 4871/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 13 august 2002 reclamanta Comunitatea de Avere a Fostului Regiment Confinian Romano-Bănățean nr. 13 din Caransebeș a chemat în judecată pârâta SC H. SA Băile Herculane, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze privatizarea făcută prin Ordinul Ministrului Comerțului și Turismului nr. 154 din 28 aprilie 1991 privind vila Cerna, situată în Băile Herculane, să se dispună radierea dreptului de proprietate al pârâtei asupra acestui imobil, înscris în C.F. nr. 90 Băile Herculane, iar în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, cu referire la art. 46 alin. (1)-(4) din lege, să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului.
în motivarea cererii sale, reclamanta a învederat că a fost proprietara imobilului în litigiu până în anul 1950, când acesta a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 și trecut în proprietatea statului, apoi dat în administrare operativă pârâtei, iar prin ordinul nr. 154/1991 s-a trecut în proprietatea pârâtei, care și-a intabulat acest drept în cartea funciară, reclamanta invocând prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Pârâta a ridicat în instanță excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, întrucât nu a făcut dovada că este continuatoarea în drepturi a fostei Comunități de Avere Caransebeș.
Au fost introduse în cauză, în calitate de pârâte, SC C.C. SRL Băile Herculane și Ministerul Turismului București.
Prin sentința civilă nr. 885 din 1 aprilie 2003, Tribunalul Caraș-Severin a respins acțiunea reclamantei.
în considerentele sentinței s-a reținut starea de fapt descrisă de reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată, preluarea imobilului de la reclamantă prin Decretul nr. 92/1950, trecerea acestuia în patrimoniul pârâtei prin ordinul evocat și vânzarea imobilului pârâtei SC C.C. SRL Băile Herculane prin contractul nr. 1200/2000.
Cu referire la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, instanța a reținut că această cerere este prematură, întrucât unitatea deținătoare nu s-a pronunțat asupra notificării prin decizie sau dispoziție conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru a da posibilitate persoanei îndreptățite să o atace în instanță, iar reclamanta nu a cerut instanței obligarea pârâtei la emiterea acestei decizii.
Prin reținerea excepției prematurității acțiunii, tribunalul nu a mai examinat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, ridicată de pârâte, considerând că excepția prematurității cererii are prevalență față de cea a lipsei calității procesuale active a reclamantei.
împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, anume Judecătoria Caransebeș și în subsidiar, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii introductive.
în motivarea apelului, reclamanta a susținut că prezentul litigiu este o cerere de anulare de drept comun, de competența judecătoriei, nu s-a cerut anularea unui act administrativ sau a unui act de respingere a cererii de restituire întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 și instanța nu s-a pronunțat asupra ordinului nr. 154/1991 prin care s-a dispus privatizarea imobilului.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis de Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 154 din 17 februarie 2004, care a anulat sentința atacată și a trimis cauza la Judecătoria Caransebeș, spre competentă soluționare.
în motivarea soluției s-a invocat argumentul că nici o dispoziție a Legii nr. 10/2001 nu conferă tribunalului competența de a judeca acțiunea având ca obiect anularea privatizării imobilului, astfel că, în lipsa unei dispoziții exprese, o asemenea acțiune este de competența judecătoriei.
Nu se poate invoca dispoziția art. 17 C. proc. civ., se arată în considerentele deciziei, pentru că concluzia contrară ar înfrânge normele de competență materială și ar considera de atributul tribunalului judecarea nu numai a contestației la Legea nr. 10/2001, dar și a cererilor de constatare a nulității actelor de vânzare-cumpărare sau de privatizare a imobilelor preluate abuziv în proprietatea statului.
împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs pârâtele SC H. SA Băile Herculane și SC C.C. SRL.
Recurentele, deși au formulat cereri distincte de recurs, invocă un motiv comun și anume nelegalitatea deciziei, solicitând admiterea recursurilor, casarea deciziei și trimiterea cauzei instanței de apel pentru a soluționa apelul.
în argumentarea recursurilor se susține că tribunalului îi revine competența de a soluționa în primă instanță contestația formulată de persoana îndreptățită împotriva deciziei sau dispoziției emisă de unitatea deținătoare, conform art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, iar prin aplicarea prevederilor art. 17 C. proc. civ. aparține tribunalului și judecarea cererilor accesorii și incidente, cum este în prezenta cauză cererea de constatare a nulității actului de privatizare.
Recursul declarat de pârâte este întemeiat.
Prezenta acțiune a fost introdusă în temeiul Legii nr. 10/2001, finalitatea urmărită de intimata-reclamantă fiind retrocedarea imobilului descris în cererea de chemare în judecată.
Privitor la acest capăt de cerere formulat ca o cerere principală, competența în caz de contestare sau chiar neemitere a deciziei aparține tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, prevede art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.
în tăcerea legii, care referitor la chestiunile prejudiciale nu aduce nici o deslușire, sunt aplicabile normele generale de procedură, printre care art. 17 C. proc. civ. care dispune că cererile accesorii și incidente sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.
Textul de lege are în vedere cererile care sunt în legătură cu acțiunea principală, condiție care este realizată în prezentul litigiu, constatarea nulității actului de privatizare este o chestiune premergătoare, de rezolvarea căreia depinde soluționarea capătului principal, de retrocedare a imobilului.
Cu aceste argumente, recursurile pârâtelor au fost admise, a fost casată decizia atacată cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru soluționarea apelului, în cadrul căreia se vor lua în examinare excepțiile invocate, asupra cărora instanța nu s-a pronunțat, optând pentru prevalența excepției de prematuritate a acțiunii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 63/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5176/2005. Civil → |
|---|
