ICCJ. Decizia nr. 4895/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4895
Dosar nr.12318/200.
Şedinţa publică din 6 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 noiembrie 2000, reclamantul C.N.C. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să îl oblige pe pârât la plata daunelor materiale în sumă de 25.000 dolari SUA şi a daunelor morale în sumă de 100.000 dolari SUA, ambele sume la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că daunele materiale şi morale i-au fost pricinuite de arestarea nelegală şi abuzivă timp de 19 zile, urmată, la peste un an, de achitarea sa de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de luare de mită. La data arestării avea funcţia de comisar principal I A în cadrul Gărzii Financiare Centrale, fiind de profesie economist, a suferit importante daune materiale, cât şi morale, nu s-a putut reintegra în societate şi nici la locul de muncă pe funcţia avută anterior arestării.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 504 alin. (2) C. proc. pen.
Prin sentinţa civilă nr. 201 din 7 martie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV–a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, pentru Statul Român, să plătească reclamantului daune materiale în valoare de 402 dolari SUA şi daune morale în valoare de 100.000 dolari SUA, plătibili în lei la cursul Băncii Naţionale a României din ziua executării plăţii.
A fost obligat pârâtul la 43.000.000 lei cheltuieli de judecată efectuate în dosarul penal ca daune materiale.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că temeiul pretenţiilor reclamantului îl constituie faptul că în perioada 8 iulie 1997–17 iulie 1997 a fost arestat pe nedrept, învinuit de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, iar ulterior reclamantul a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.
Cu referire la daunele materiale, instanţa a avut în vedere câştigurile de care reclamantul a fost lipsit în perioada în care a fost arestat, luându-se ca bază de calcul salariul conform tabelului depus la filele 61 – 64 din dosar.
În ce priveşte daunele morale, ele au fost admise în totalitate, întrucât s-a făcut dovada suferinţelor morale cauzate reclamantului şi familiei acestuia. Martorii şi caracterizarea făcută de Garda Financiară Centrală au confirmat aprecierea unanimă deosebită de care s-a bucurat reclamantul sub aspect profesional şi al reputaţiei în familie şi societate, iar arestarea pe nedrept şi neconfirmată ulterior de instanţă, i-a produs reclamantului suferinţe morale ce se impun a fi reparate.
Apelurile declarate împotriva sentinţei de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti, au fost admise ca fondate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, prin Decizia nr. 615 din 29 martie 2004, care a schimbat în parte sentinţa în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor materiale, ca fiind neîntemeiat şi al stabilirii cuantumului daunelor morale la 50.000 dolari SUA, echivalentul în lei al acestei sume la data efectuării plăţii, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
În argumentarea soluţiei adoptate, instanţa de apel a învederat că la acordarea daunelor materiale instanţa de fond nu a verificat copia carnetului de muncă al intimatului din care rezultă că în perioada arestării contractul de muncă al acestuia nu a fost suspendat.
Acestei împrejurări se adaugă declaraţia intimatului făcută în şedinţa din 22 martie 2004, în care a arătat că este posibil ca pe perioada arestării să fi primit drepturile salariale, astfel instanţa a constatat că acordarea daunelor materiale nu se justifică.
În raport de probele administrate, de durata de numai 9 zile a arestării, de prevederile art. 505 C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că suma de 50.000 dolari SUA acoperă daunele morale suferite de intimatul-reclamant.
Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs reclamantul, Ministerul Finanţelor Publice pentru Statul Român şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Prin recursul său, reclamantul arată că privarea sa de libertate în perioada 8 iulie 1997–28 iulie 1997, urmată de procesul penal, chiar finalizat prin achitarea de sub învinuirea comiterii infracţiunii de luare de mită, i-au adus grave prejudicii materiale, dar mai ales morale, ţinând seama de înaltul prestigiu de care se bucura. Respingerile repetate la angajare, marginalizarea în societate, excluderea lui tacită din viaţa sportivă, prin nechemarea ca arbitru de baschet, starea tensionată în familie, îmbolnăvirea fiicei lui şi a mamei recurentului impun concluzia reparării pagubelor şi acordării daunelor morale, prin admiterea recursului şi pe fond menţinerea hotărârii primei instanţe.
Recurentul Ministerul Finanţelor Publice invocă prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţine că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, instanţa a stabilit o sumă prea mare cu titlu de daune morale, care atrage îmbogăţirea fără justă cauză în defavoarea Statului Român. Nu rezultă din probe că au fost afectate valorile morale pentru care doctrina şi practica au statuat că se pot acorda daune morale.
Instanţa, susţine recurentul, a aplicat greşit legea, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În apel s-a redus cuantumul daunelor morale, dar faţă de probatoriul administrat prin care nu s-a dovedit existenţa prejudiciului moral, suma acordată rămâne nejustificat de mare.
Se solicită, pe fond, respingerea acţiunii intimatului-reclamant ca neîntemeiată nu numai în ce priveşte daunele materiale, ci şi cu referire la daunele morale.
Recurentul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, invocă prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. hotărârea fiind insuficient motivată şi cuprinde motive contradictorii, străine cauzei.
Prejudiciul poate fi reparat prin acordarea sumelor de bani, existând criterii generale, pe care instanţa trebuie să le aprecieze în funcţie de elementele concrete ale cauzei. Intimatul-reclamant trebuia să producă un minim de argumente sau indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile sale nepatrimoniale au fost afectate. Ce nu a evidenţiat nici o împrejurare de genul celor menţionate, astfel singurul criteriu care poate fi luat în considerare este durata arestului preventiv.
De asemenea, onorariul avocaţial în cauza penală nu e menţionat în contractul de asistenţă juridică, deşi greşit a fost acordat de prima instanţă şi menţinut în apel.
Se solicită, pe fond, respingerea ca neîntemeiată a acţiunii intimatului privind daunele morale.
Criteriile recurenţilor sunt nefondate.
Cu privire la recursul reclamantului, durata de 19 zile a privării sale de libertate, în intervalul 8 iulie 1997–28 iulie 1997, alături de efectele negative ale procesului penal, dovedite prin probele administrate, prejudiciile morale evidenţiate în motivarea recursului, care au acoperire prin dovezile din dosar atestă lezarea drepturilor fundamentale ale recurentului.
Instanţa apreciază însă că suma acordată în apel, anume 50.000 dolari SUA exprimă o reparare echitabilă a prejudiciului moral suferit, nefiind cazul majorării ei.
În ce priveşte recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti apreciază că hotărârea atacată nu conţine motive contradictorii şi nici străine cauzei, este suficient argumentată, iar cuantumul daunelor morale acordate are echivalent în intensitatea suferinţelor psihice produse intimatului-reclamant şi familiei sale, fără a constitui o îmbogăţire fără just temei în detrimentul Statului Român.
Afirmaţia recurentului privind lipsa materialului probatoriu este inexactă. În prima instanţă au fost audiaţi martorii N.R. şi A.I., iar în apel martorii D.V. şi A.A. şi s-a depus act medical al fiicei intimatului privind starea sănătăţii ei din perioada arestării tatălui său şi evoluţia ei în prezent.
Înscrisurile aflate în dosar atestă o pregătire profesională de excepţie a intimatului-reclamant, apreciat în fiecare din cei 10 ani de la înfiinţarea Gărzii Financiare Centrale cu calificativul „foarte bun", acordarea repetată a salariului de merit şi desemnarea lui în comisiile pentru concursurile ce se desfăşurau în teritoriu în vederea angajării sau promovării personalului unităţii.
Pornind de la poziţia socială a intimatului, a demnităţii şi reputaţiei sale neştirbite, arestarea sa, defăimarea prin presă şi imputarea unei infracţiuni ca luarea de mită i-au produs acestuia nu numai suferinţe pe plan moral, social şi profesional dar şi consecinţe negative asupra familiei sale. Valorile lezate în raport de care se stabileşte cuantumul despăgubirilor se apreciază în concret, iar faţă de profilul moral şi social al intimatului suma stabilită de Curtea de apel nu constituie o îmbogăţire fără just temei, ci o acoperire a prejudiciului moral suferit.
Obligarea pârâtului prin sentinţa tribunalului la plata către reclamant a sumei de 43.000.000 lei, cheltuieli de judecată în dosarul penal, ca daune materiale, dispoziţie menţinută în apel, are suport probator în chitanţele aflate la fila 14, care atestă plata sumelor către avocaţii care l-au asistat pe intimat şi cauza penală, în cele trei instanţe şi în judecarea plângerii împotriva ordonanţei de arestare preventivă, soluţionată prin revocarea măsurii arestării.
Reţinând injusteţea criticilor formulate, urmează a respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul C.N.C., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 615/A din 29 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4923/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4922/2005. Civil → |
|---|
