ICCJ. Decizia nr. 4903/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4903
Dosar nr. 9420/1/2005
(nr. vechi 2259/2005)
Şedinţa publică din 19 mai 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea adresată la 22 iulie 2003 Tribunalului Bucureşti, reclamanta SC A.I. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, reprezentat prin Primar General şi C.N. să se constate nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 1009 din 17 aprilie 2003 emisă de Primarul General al municipiului Bucureşti.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin dispoziţia menţionată a fost restituit în proprietatea numitului G.S.M.G.I. imobilul situat în Bucureşti, în condiţiile în care reclamanta are un drept de proprietate asupra unora dintre construcţii.
Prin întâmpinare, pârâtul C.N. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, arătând că aceasta nu a justificat un interes legitim în anularea dispoziţiei administrative.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, prin sentinţa nr. 617 din 7 octombrie 2003 a admis excepţia şi în consecinţă a respins acţiunea cu motivarea că reclamanta nu este proprietara terenului în litigiu ci doar a unei construcţii, ceea ce nu îi conferă calitate procesuală activă în contextul Legii nr. 10/2001.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 2238 din 19 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
A fost desfiinţată sentinţa cu trimiterea cauzei spre soluţionare în primă instanţă la Judecătoria sectorului 5.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a invocat din oficiu necompetenţa materială a Tribunalului de a soluţiona cauza în primă instanţă, reţinând şi motivând că acţiunea reclamantului constituie o cerere de drept comun vizând constatarea nulităţii unui act juridic, care este de competenţa, în primă instanţă, a Judecătoriei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C.N., criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
S-a susţinut sub un prim aspect că Decizia a schimbat natura neîndoielnică a actului dedus judecăţii, dintr-o contestaţie întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 într-o cerere de drept comun.
Pe de altă parte, recurentul a mai învederat că abia în apel reclamanta şi-a precizat temeiul acţiunii, astfel încât Curtea de Apel a încălcat principiul disponibilităţii şi al dreptului la apărare, luând act de o asemenea poziţie procesuală.
Recursul este nefondat în sensul consideraţiilor ce succed.
Este relevantă în primul rând împrejurarea că în apel, cale de atac devolutivă, reclamanta a precizat că nu a invocat prevederile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, ci a formulat o acţiune în nulitate de drept comun.
În al doilea rând, invocarea excepţiei de necompetenţă materială a Tribunalului ca primă instanţă de către Curtea de Apel s-a făcut din oficiu şi a fost pusă în discuţia părţilor; excepţia este absolută, putând fi invocată în orice fază a procesului, de oricare din părţi sau de instanţă din oficiu.
Chiar dacă reclamanta nu ar fi precizat natura juridică a acţiunii, oricum instanţa era obligată să facă o calificare corectă a acesteia, mai ales că în cazul în speţă se puneau şi problemele de competenţă materială în funcţie de natura cauzei.
Nu sunt incidente în acest context dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. pentru că, în lumina acestui text procedural, nu acţiunea este actul juridic dedus judecăţii iar din dispoziţiile Legii nr. 10/2001 rezultă cu claritate că posibilitatea legală de contestare, în procedura specială a acestei legi, este pusă la dispoziţia persoanelor îndreptăţite de a apela la dispoziţiile legii, aşa cum sunt prevăzute de art. 3 din lege.
Având în vedere că reclamanta nu se încadrează în situaţiile reglementate de Legea nr. 10/2001 în cadrul procedurilor de soluţionare, care au natură specială, fiind terţi sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun.
Aşa fiind, susţinerile recurentului privind schimbarea caracterului acţiunii de către instanţa de apel precum şi în legătură cu încălcarea principiului disponibilităţii ori a dreptului la apărare nu au nici un fel de suport.
Înalta Curte constată că instanţa de apel a procedat corect stabilind că acţiunea cu care instanţele au fost investite este o cerere în nulitate de drept comun, reclamanta neavând deschisă calea unei contestaţii întemeiate pe Legea nr. 10/2001, iar competenţa în această materie este cea generală şi revine în primă instanţă judecătoriei.
În consecinţă, recursul va fi respins, ca nefondat, conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C.N. împotriva deciziei civile nr. 2238 din 19 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5015/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4859/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
