ICCJ. Decizia nr. 5015/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5015

Dosar nr. 3427/87/2005

Şedinţa publică din 19 iunie 2007

Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Tribunalul Teleorman prin sentinţa civilă nr. 1227 din 16 octombrie 2006 a respins ca nefondată plângerea înregistrată de petenta M.M. pe rolul Tribunalului la 3 august 2005 împotriva dispoziţiei nr. 1329 din 7 iulie 2005 a Primăriei municipiului Alexandria.

În motivarea acestei soluţii instanţa a reţinut că prin dispoziţia 1329 din 7 iulie 2005 s-a stabilit că valoarea echivalentă a imobilului teren şi construcţie situat în Alexandria este de 142.254.960 lei. În această limită s-au propus despăgubiri către petentă sub formă de titluri de valoare, sumă ce se adaugă la suma de 13.868 lei încasată de tatăl petentei la 14 decembrie 1978 drept despăgubire pentru imobilul expropriat.

Petenta a contestat valoarea, pe care a considerat-o sub limita valorică a bunului revendicat.

Instanţa a constatat că Legea nr. 10/2001, în urma modificărilor aduse de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 obligă pe primar să trimită dosarul Comisiei speciale.

Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia civilă nr. 16 A din 22 ianuarie 2007 a respins ca nefondat apelul reclamantei.

S-a constatat că în mod corect Tribunalul a respins plângerea în raport de noile dispoziţii ale procedurii de stabilire şi acordare de despăgubiri urmând a se trimite toate dosarele, Comisiei special înfiinţată potrivit Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei dispoziţii reclamanta a formulat în termen legal recurs invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

În fapt a considerat nelegală respingerea apelului câtă vreme a contestat valoarea acordată drept despăgubire, pe care a considerat-o sub valoarea reală a imobilului revendicat.

Recursul este nefondat şi se va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere dacă instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura sau înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Potrivit exigenţelor acestui text recurentul trebuie să arate în motivarea căii de atac în ce constă schimbarea naturii sau înţelesului actului juridic, simpla afirmaţie în acest sens nefiind suficientă pentru admiterea recursului.

În cauză recurenta nu a făcut precizările necesare în susţinerea acestui motiv de recurs.

Nici al doilea motiv de recurs pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Nu s-a indicat ce dispoziţie legală a fost încălcată, sau a fost greşit aplicată de instanţă.

Recurenta a fost de acord că noile prevederi introduse de Legea nr. 247/2005 impun o procedură specială de stabilire şi acordare a despăgubirilor dar şi-a exprimat temerea că în lipsa unei contestări a sumei acordate şi cu care nu este de acord să nu se interpreteze tăcerea sa ca o achiesare.

Osebit de faptul că nu s-a putut desprinde vre-o critică în aplicarea de către instanţă a dispoziţiilor legale incidente, temerea invocată de recurentă nu poate fi reţinută ca motiv de casare şi este dealtfel şi nejustificată în raport de dispoziţiile art. 19 şi art. 20 din Titlul VII introdus prin Legea nr. 247/2005 care deschide părţilor nemulţumite de hotărârea Comisiei calea specială a unei plângeri la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel.

Constatând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 pentru casarea hotărârii atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.M. împotriva deciziei nr. 16 A din 22 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5015/2005. Civil