ICCJ. Decizia nr. 501/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 501.
Dosar nr. 37337/2/2005
Şedinţa publică din 19 iunie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 6 mai 2005, contestatoarea OG a solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Bucureşti, anularea Dispoziţiei nr. 4034 din 7 martie 2005 prin care i-a fost respinsă solicitarea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 1200 mp situat în Bucureşti.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că terenul susmenţionat, ca şi construcţia aflată pe el, au aparţinut în proprietate părinţilor reclamantei, până la exproprierea din anul 1973.
Prin sentinţa civilă nr. 1129 din 12 octombrie 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins contestaţia ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la dosarul cauzei nu a fost depus actul administrativ sau de autoritate prin care imobilul în litigiu a fost preluat de stat. Prezumţia legală asupra existenţei dreptului de proprietate, instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001, este una relativă, putând fi răsturnată prin probe contrare.
La dosarul format pentru soluţionarea notificării nu a fost depus titlul de proprietate al contestatoarei cu privire la imobil iar certificatul emis de Circumscripţia Financiară nu se încadrează în dispoziţiile art. 24.
Apelul declarat de contestatoare a fost admis prin Decizia civilă nr. 678 A din 23 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă. Sentinţa a fost schimbată în tot în sensul că a fost admisă contestaţia, a fost anulată Dispoziţia nr. 4034/2005 şi a fost obligată Primăria municipiului Bucureşti să emită o nouă dispoziţie.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că în etapa apelului au fost depuse o serie de acte, astfel încât în cauză sunt incidente prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către pârât critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
În momentul depunerii notificării contestatoarea era obligată să depună toate actele pe care aceasta înţelegea să se sprijine în demersurile sale. În tot timpul acordat de lege completării dosarelor, contestatoarea nu a pus la dispoziţia comisiei acte din care să reiasă cu claritate calitatea sa de persoană îndreptăţită asupra imobilului revendicat.
Aceste dovezi trebuiau depuse la Comisie şi nu în faţa instanţei, care este învestită numai cu privire la temeinicia dispoziţiei emise pe baza actelor depuse până în acel moment.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate înaintea instanţelor de fond, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din această lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Expresia „soluţionarea notificării" trebuie înţeleasă în sensul că vizează soluţionarea acesteia în oricare din cele două etape, administrativă, înaintea persoanei juridice notificate sau judiciară, prin hotărâre irevocabilă a instanţei de judecată.
Nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară. A considera altfel, ar însemna a aduce atingere principiului liberului acces la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie. Rolul instanţei nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în faţa persoanei juridice notificate, pentru că ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiţiei. Singura sancţiune prevăzută de lege, care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptăţite de a solicita în justiţie măsuri reparatorii sau prin echivalent, este cea prevăzută de art. 22 alin. (5) pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării.
Având în vedere cele mai sus arătate, critica formulată nu întruneşte cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
În raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 678 A din 23 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Obligă pe recurent la 400 lei cheltuieli de judecată către intimata OG
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 524/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4864/2005. Civil → |
|---|
