ICCJ. Decizia nr. 502/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 502.
Dosar nr. 2275/200.
Şedinţa publică din 9 iunie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 72/D din 10 martie 2003, Tribunalul Satu-Mare a admis acţiunea formulată de B.T., ş.a, personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Beiuş, împotriva pârâţilor Tribunalul Bihor şi Ministerul Justiţiei, care au fost obligaţi să le restituie sumele reţinute din salariu în procent de 7% cu titlu de primă de asigurare, începând cu data de 1 ianuarie 2000–1 martie 2001 cu aplicarea coeficientului până la executarea hotărârii. Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanţie formulat de Ministerul Justiţiei împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. şi cererea de chemare în garanţie formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva C.N.A.S.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost admisă acţiunea formulată de B.T., ş.a.,, judecători, pârâţii fiind obligaţi să restituie fiecărui reclamant suma neachitată în procent de 15% din salariu pentru perioada 1 noiembrie 2000–31 martie 2001, reprezentând spor din salariul de bază brut pentru condiţii vătămătoare de muncă, cu aplicarea coeficientului de devalorizare de la date reţinerii până la executare.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă nr. 516/R din 21 mai 2003 a respins ca nefondate recursurile declarate împotriva sentinţei de Ministerul Justiţiei şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Aceeaşi instanţă, prin Decizia civilă nr. 668/R din 27 iunie 2003, a respins ca nefondat recursul declarat de C.N.A.S.
În esenţă, instanţele au reţinut că sporul pentru condiţii vătămătoare de muncă, în cuantum de 15 din salariul brut este prevăzut de art. 48 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, care nu a fost abrogat sau modificat prin OG nr. 83/2000. plata acestuia spor a fost întreruptă pe perioada 1 noiembrie 2000-31 martie 2001, fără ca Ministerul Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite, să fi făcut dovada că ar fi găsit sau ar fi căutat să identifice resursele financiare pentru plata acestui spor.
Reţinând că nu au fost modificate condiţiile de muncă ale reclamanţilor, s-a apreciat că aceştia sunt îndreptăţiţi la plata acestui spor.
Totodată, instanţele au considerat că, în mod nelegal, în perioada 1 ianuarie 2000-1 martie 2001, pârâţii au reţinut din salariul reclamanţilor cotă de 7% cu titlu de contribuţie la fondul asigurărilor sociale de sănătate, întrucât, potrivit art. 99 din Legea nr. 92/1992, care reprezintă legea specială în raport de legea generală, în materie de asigurări de sănătate, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de scutire de la plata contribuţiei pentru asigurările de sănătate.
Împotriva celor trei hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 330 pct.2 C. proc. civ., susţinând că acestea au fost pronunţate, în parte, cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Se arată în esenţă că hotărârile criticate au fost pronunţate cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (2), 4, 6, 52, şi 55 din Legea nr.145/1997, din care rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate nu fac parte din categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei pentru fondul asigurărilor salariale de sănătate.
Recursul în anulare este fondat.
Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţa medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin Hotărâre de Guvern.
În acest sens, Guvernul a emis Hotărârea nr. 409/1998, care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998, dispoziţie care se regăseşte şi în normele comune nr. 318/FB -64 – 807/C din 26 mai 1999, emise în aplicarea HG nr. 409/1998.
Actele normative evocate prevăd că gratuităţile prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 operează în condiţiile Legii nr. 145/1997, care stipulează în art. 4 alin. (1) obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, alin. (2) al aceluiaşi articol arătând în mod imperativ că „ asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurări sociale de sănătate".
Categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată sunt prevăzute în art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege.
Potrivit art. 52 din Legea nr. 145/1997, persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare pentru asigurările sociale de sănătate, cu excepţia persoanelor prevăzute în art. 6 şi art. 55.
Cum magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate nu sunt menţionaţi pentru persoanele exceptate de la plata acestei contribuţii, se constată că acţiunea a fost admisă prin greşita aplicare a prevederilor legale susmenţionate.
Pentru considerentele ce preced, recursul în anulare va fi admis, vor fi casate în tot deciziile pronunţate de Curtea de Apel Oradea şi în parte sentinţa pronunţată de tribunalul Satu Mare, iar pe fond se va respinge acţiunea formulată de reclamanţi având ca obiect sumele reţinute din salariu în procent de 7% cu titlu de primă de asigurare.
Pe cale de consecinţă, vor fi respinse cererile de chemare în garanţie, celelalte dispoziţii ale sentinţei urmând a fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 668 R din 27 iunie 2003 a Curţii de Apel Oradea, a deciziei nr. 516 R din 21 mai 2003 a Curţii de Apel Oradea şi a sentinţei nr. 72 D din 10 martie 2003 a Tribunalului Satu Mare.
Casează în tot deciziile nr. 668 R din 27 iunie 2003 şi nr. 516 R din 21 mai 2003 pronunţată de Curtea de Apel Oradea şi, în parte sentinţa civilă nr. 72 D din 10 martie 2003 a Tribunalului Satu Mare şi respinge acţiunea formulată de reclamanţii A.M., ş.a., având ca obiect sumele reţinute din salariu în procent de 7% cu titlu de primă de asigurare.
Respinge cererile de chemare în garanţie.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 520/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4830/2005. Civil → |
|---|
