ICCJ. Decizia nr. 5079/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5079
Dosar nr. 10925/200.
Şedinţa publică din 10 iunie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 29 septembrie 2003 reclamantul N.P. a chemat în judecată Primăria oraşului Moreni reprezentată de primar solicitând ca prin sentinţă să se constate dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 495 mp situat în Moreni; a arătat că acest teren a aparţinut părinţilor săi iar el îl foloseşte de peste 30 de ani ca grădină, fiind alăturat celui pe care şi-a edificat o casă.
Judecătoria Moreni, prin sentinţa civilă nr. 888 din 27 octombrie 2003 a admis acţiunea, constatând că reclamantul este proprietar prin uzucapiune al terenului menţionat, fiind îndeplinite toate condiţiile legale în acest sens (posesie îndelungată, continuă, netulburată, paşnică şi sub nume de proprietar).
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 230 din 3 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti; a fost schimbată în totalitate sentinţa în sensul respingerii ca nefondată a acţiunii reclamantului.
Curtea de Apel a reţinut că nici antecesorii reclamantului şi nici pârâta nu sunt proprietarii terenului în litigiu, ci alte persoane cărora li s-a reconstituit dreptul pe cale judecătorească, astfel încât acţiunea nu poate fi primită.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul: susţinând că în mod greşit a fost admis apelul declarat de pârâtă. A invocat prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi a arătat că probatoriile administrate confirmă dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Recursul este întemeiat în sensul celor ce se vor arăta în continuare.
Ambele instanţe, pronunţând soluţii contradictorii, nu au stăruit suficient, în sensul prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pentru aflarea adevărului şi lămurirea situaţiei reale de fapt prin suplimentarea probatoriilor ori administrarea lor şi din oficiu.
Astfel, este semnificativ că, în condiţiile în care dovezile sunt contradictorii şi insuficient de relevante, în cauză nu s-a efectuat o expertiză tehnică topografică aptă să clarifice aspectele litigioase (s-a depus doar copia unei expertize extrajudiciare). O astfel de expertiză ar fi putut, de pildă stabili dacă cele două parcele atribuite familiei B. prin Ordinul prefectului nr. 432/2000 sunt cele ce fac obiectul cauzei.
Pe de altă parte, Curtea de Apel şi-a fundamentat soluţia invocând în mod repetat „Decizia nr. 3781/1989 a Curţii de Apel Ploieşti". Nu numai că este vorba despre o eroare evidentă (probabil materială), pentru că în 1989 în România nu existau curţi de apel, dar această Decizia nu a fost depusă la dosarul cauzei.
Caracterul lacunar al probatoriului, lipsa de stăruinţă pentru aflarea adevărului conduc Înalta Curte la concluzia că recursul este admisibil în baza art. 312 alin. (4) şi art. 313 C. proc. civ., casându-se Decizia cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel urmează ca, ţinând seama de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., să administreze proba cu expertiză tehnică topografică şi în general să completeze dovezile cu orice mijloace de probă relevante (înscrisuri, eventual cercetare locală, etc.).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul N.P. împotriva deciziei nr. 230 din 3 februarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 10 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5081/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5041/2005. Civil → |
|---|
