ICCJ. Decizia nr. 5085/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5085
Dosar nr. 30827/1/2005
nr. vechi 13925/2005
Şedinţa publică din 25 mai 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 10884/2002 contestatorul A.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Ploieşti, anularea dispoziţiei nr. 4142/2002 emisă de intimată şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 738 mp, precum şi plata unor despăgubiri băneşti pentru construcţiile demolate.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că refuzul restituirii terenului în natură contravine dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 întrucât preluarea bunului în proprietatea statului a fost abuzivă şi s-a făcut fără titlu valabil, aşa încât apartenenţa la domeniul public nu este legală.
Prin sentinţa civilă nr. 160 din 12 martie 2003 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia civilă, s-a admis în parte contestaţia şi s-a anulat în parte dispoziţia emisă de primărie în sensul obligării acesteia la plata către moştenitorii persoanei îndreptăţite A.A. decedat în cursul procesului, a sumei de 1.395.298.000 lei reprezentând contravaloarea construcţiilor demolate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că terenul în litigiu nu ar putea fi restituit în natură întrucât, deşi a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil şi fără plata unei despăgubiri, în prezent este ocupat de utilităţi publice şi anume de o parcare cu plată pentru autovehicule, un WC ecologic, o gheretă metalică şi o pompă de apă care deservesc parcarea.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatoarele şi intimata.
Prin Decizia civilă nr. 160 din 21 iulie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de contestatoare. A fost admis apelul Primăriei municipiului Ploieşti şi s-a schimbat în parte sentinţa în sensul că s-a înlăturat obligaţia privind obligarea intimatei-pârâte la plata despăgubirilor în sumă de 1.395.298.000 lei, contravaloarea construcţiilor demolate.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură întrucât face parte din domeniul public local, în baza Hotărârii nr. 101 din 31 iulie 1998 emisă de Consiliul local al municipiului Ploieşti.
Cât priveşte obligarea intimatei-pârâte la plata despăgubirilor băneşti pentru construcţiile demolate, s-a considerat că prima instanţă şi-a depăşit competenţa materială, întrucât stabilirea şi acordarea efectivă a despăgubirilor băneşti solicitate de persoana îndreptăţită nu se poate dispune decât pe cale administrativă, în cadrul legal reglementat de art. 36-40 din Legea nr. 10/2001 şi HG nr. 498/2003.
Împotriva deciziei pronunţată în apel au declarat recurs contestatoarele care au invocat lipsa de temei legal a hotărârii atacate, susţinând că ambele instanţe, au aplicat greşit legea când au justificat nerespectarea principiului restituirii în natură prin apartenenţa imobilului la domeniul public local, întrucât terenul nu face parte din domeniul public pentru că a fost preluat de stat fără titlu valabil, prin aplicarea greşită a Decretului nr. 92/1950, pe numele unui neproprietar. S-a mai susţinut că instanţele ar fi reţinut contrar dovezilor cauzei că întregul teren ar fi ocupat de utilităţi publice, aplicând greşit dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 6985 din 9 decembrie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a admis recursul, s-a casat Decizia recurată şi s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor, aceleiaşi instanţe.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că apartenenţa terenului la domeniul public al municipiului Ploieşti nu a fost dovedită în cauză, întrucât la dosar nu se regăsesc dovezile utile care ar permite reţinerea unei asemenea concluzii, ceea ce impune rejudecarea cauzei. În aplicarea corectă a legii, s-a prevăzut ca instanţa de rejudecare să aibă în vedere dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, caracterul măsurii de preluare de către stat a unor imobile cu aplicarea greşită a Decretului nr. 92/1950 precum şi examinarea criticii formulată în subsidiar de recurenţi.
Prin Decizia civilă nr. 1015 din 11 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, în rejudecare, s-a admis apelul declarat de contestatoare, s-a schimbat în parte sentinţa instanţei de fond în sensul că a fost obligată intimata să restituie în natură contestatoarelor terenul în suprafaţă de 738 mp situat în Ploieşti. S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei. Apelul declarat de intimată a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, că în raport de probele administrate în cauză şi în temeiul art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia titlul de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu nu este valabil, neexistând identitate între persoana menţionată în lista anexă la Decretul nr. 92/1950 şi adevăratul proprietar al imobilului la data naţionalizării, situaţie în care, în speţă nu îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 213/1998.
Reţinând că preluarea a fost făcută fără titlu valabil şi că terenul nu este ocupat de construcţii, s-a apreciat că se impune restituirea bunului în natură, făcându-se trimitere şi la modificările aduse art. 16 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005.
Referitor la apelul declarat de intimată s-a reţinut că susţinerile acesteia sunt nefondate, întrucât nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză şi nici nu a solicitat ca expertul să aibă în vedere la întocmirea lucrării alte criterii de evaluare, care au fost menţionate pentru prima dată în apel.
Primăria municipiului Ploieşti a declarat recurs împotriva acestei ultime decizii, pe care o consideră ca fiind lipsită de temei legal şi că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, invocând drept temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că în mod nelegal s-a dispus restituirea în natură a terenului în litigiu, întrucât acesta face parte din domeniul public al municipiului Ploieşti, astfel cum a fost atestat prin HG nr. 1359/2001, anexa G, poziţia 1, publicată în M.Of. nr. 128 bis din 18 februarie 2002, iar regimul juridic al acestui bun este reglementat prin art. 136 din Constituţie şi Legea nr. 213/1998.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate şi prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru motivele ce succed.
Recurenta şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În speţă, însă, cerinţele ipotezelor indicate de text nu sunt îndeplinite, întrucât hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal şi nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, considerentele deciziei criticate relevă elemente care justifică aplicarea legii în cauză, iar legea aplicabilă, Legea nr. 10/2001, nu a fost încălcată în litera şi spiritul ei.
Respectând toate dispoziţiile legale aplicabile şi indicate în Decizia recurată, instanţa de apel a reţinut în mod corect că terenul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil şi ca atare în cauză devin incidente dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini, indiferent în posesia cui se află în prezent.
HG nr. 1359/2001 de care se prevalează recurenta, nu poate înfrânge concluzia de mai sus; aceasta a fost emisă la data de 27 decembrie 2001 şi publicată în Monitorul Oficial la data de 18 februarie 2002, deci ulterior datei la care autorul contestatoarelor a formulat notificarea pentru restituirea în natură a terenului, respectiv 25 mai 2001.
În sensul celor menţionate, prin modificările aduse art. 16 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 este evidentă intenţia legiuitorului în sensul restituirii în natură a imobilelor ce au făcut obiectul preluării de către stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precizându-se că şi în situaţia imobilelor intrate cu titlu valabil în proprietatea statului şi care sunt necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, se restituie imobilele respective, cu obligaţia menţinerii afectaţiunii, în condiţiile expres arătate.
Faţă de toate considerentele expuse, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Urmează a face şi aplicaţia dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., privind plata cheltuielilor de judecată de către partea care cade în pretenţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploieşti, prin Primar împotriva deciziei nr. 1015 din 11 octombrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Obligă pe recurenta Primăria Municipiului Ploieşti să plătească intimatelor solidare A.R. şi I.A.M. suma de 457,88 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5154/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5053/2005. Civil. Anulare înregistrare marca.... → |
|---|
