ICCJ. Decizia nr. 5154/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5154
Dosar nr. 22084 / 1 / 2005
Şedinţa publică din 26 mai 2006
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la 8 martie 2004, reclamanţii D.N. şi D.S.Ş. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Constanţa ca prin hotărârea ce se va da să se dispună anularea dispoziţiei nr. 158 din 28 ianuarie 2004 emisă de pârât şi obligarea acestuia la restituire în natură a terenului situat în staţiunea Mamaia, în suprafaţă de 398,25 mp.
În subsidiar reclamanţii au solicitat instanţei ca în situaţia în care terenul este afectat de detalii de sistematizare, să fie obligat pârâtul la un schimb de terenuri într-o zonă similară sau la plata echivalentului bănesc al imobilului în sumă de 150.000 dolari SUA.
În drept au fost invocate prevederile art. 24 alin. (7) şi urm. din Legea 10/2001.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că terenul în litigiu a fost în proprietatea bunicului acestora, D.G., care l-a dobândit în baza actului de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 4922/1937.
S-a mai susţinut că imobilul nu a intrat în mod valabil în proprietatea statului, iar Decizia nr. 22043/1958 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Oraşului Constanţa nu putea avea ca efect desfiinţarea contractelor de vânzare-cumpărare referitoare la terenurile de pe plaja Mamaia.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1354 din 10 noiembrie 2004 a admis acţiunea reclamanţilor, a anulat dispoziţia nr. 158 din 28 ianuarie 2004 a Primarului Municipiului Constanţa şi a obligat pârâtul să restituie reclamanţilor în natură terenul în litigiu.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că reclamanţii au probat calitatea de moştenitori legali de gradul II ai defunctului D.G. şi dreptul de proprietate al acestuia asupra terenului în litigiu, care face parte din suprafaţa cedată Primăriei Municipiului Constanţa în anul 1905 de către Ministerul Agriculturilor şi Domeniilor, în zona Mamaia, şi asupra căreia Autoritatea Locală a dispus prin vânzare, cu condiţia ca beneficiarii actelor de înstrăinare să construiască în termen de 4 ani.
Prin Decizia nr. 22043 din 24 octombrie 1958, Comitetul Popular al oraşului Constanţa a declarat desfiinţate şi reziliate de plin drept actele de vânzare de loturi de pe plaja Mamaia pentru nerespectarea clauzelor prevăzute în actele normative şi în contractele de vânzare-cumpărare, atât cu privire la neplata preţului, cât şi cu privire la neefectuarea construcţiilor în termenele fixate.
Instanţa de fond a apreciat că o asemenea sancţiune nu putea opera, câtă vreme părţile nu au convenit asupra incidenţei unui pact comisoriu de gradul IV.
Constatând că terenul nu este afectat de lucrări de interes public şi nu este ocupat de construcţii, cu aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea 10/2001, instanţa de fond a obligat Primarul Municipiului Constanţa la restituirea terenului în litigiu către reclamanţi.
În termen legal, Primarul Municipiului Constanţa a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 1353 din 10 noiembrie 2004 a Tribunalului Constanţa.
Apelantul a adus critici cu privire la nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii dată de instanţa de fond arătând că s-a făcut o greşită aplicare a legii şi au fost ignorate probatoriile administrate.
În motivare s-a susţinut, în esenţă că reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite, că rezilierea contractului a intervenit ca urmare a convenţiei părţilor contractante şi că dreptul de proprietate asupra terenului nu s-a transmis niciodată în mod valabil în patrimoniul cumpărătorilor.
Prin Decizia civilă nr. 284/C din 2 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa s-a admis apelul pârâtului Primarul Municipiului Constanţa, a fost schimbată în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii ca nefondată, fiind obligaţi intimaţii la plata cheltuielilor de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că terenul în litigiu a fost cumpărat de către autorul reclamanţilor de la Primăria Constanţa şi făcea parte din categoria terenurilor înstrăinate conform deciziei nr. 25 din 30 decembrie 1905 a Primăriei Constanţa, care a prevăzut obligaţia cumpărătorilor de a construii în termen de 4 ani de la încheierea contractului de vânzare, iar în caz contrar terenul, deşi plătit rămâne fără somaţiune sau judecată şi fără nici un drept de despăgubire pentru cumpărător în proprietatea comunei .
Aşadar instanţa de apel a apreciat că în speţă părţile se află în prezenţa unui pact comisoriu de gradul IV care are drept efect desfiinţarea necondiţionată a contractului de îndată ce a expirat termenul de executare fără ca obligaţia să fi fost dusă la îndeplinire.
Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs reclamanţii întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenţii au arătat în motivare că instanţa de apel a reţinut greşit raportul juridic dedus judecăţii şi a apreciat în mod eronat probatoriile cu înscrisuri administrate în cauză, astfel că a pronunţat o hotărâre vădit netemeinică şi nelegală.
S-a mai arătat că existenţa unui pact comisoriu ar fi trebuit să fie probată de către intimatul pârât cu extras din contractul de vânzare-cumpărare şi că Decizia nr. 22043 din 1958 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Oraşului Constanţa, este un act administrativ cu caracter general care nu se referă în mod special la contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu autorul reclamanţilor.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Pactele comisorii reprezintă clauze contractuale exprese referitoare la rezoluţiune, prin care se derogă de la prevederile art. 1021 C. civ., care consacră caracterul juridic al rezoluţiunii şi care urmăresc să reducă sau să înlăture rolul instanţelor judecătoreşti în pronunţarea rezoluţiunii contractelor.
În speţă s-a reţinut că părţile au prevăzut desfiinţarea de plin drept a contractului în cazul neexecutării obligaţiilor asumate de cumpărător fără îndeplinirea nici unei formalităţi şi fără curs de judecată potrivit voinţei exprimată a părţilor, deci sancţiunea rezoluţiunii intervine indiferent de natura fortuită a neexecutării sau culpa cumpărătorului.
Din materialul probator rezultă că recurenţii reclamanţi au confirmat inserarea în cuprinsul contractului a unui pact comisoriu, contestate fiind doar efectele acestuia prin invocarea unui pact de gradul III care ar impune aprecierea instanţei de judecată asupra posibilităţii pronunţării rezoluţiunii.
Cu privire la această critică, instanţa nu o poate reţine atâta vreme cât reclamanţii nu au făcut dovada că în contractul de vânzare-cumpărare s-a făcut distincţie între cauzele culpabile sau fortuite care pot avea drept consecinţă neexecutarea obligaţiei de a construi, obligaţie asumată de cumpărător.
Faţă de cele ce preced, criticile recurenţilor sunt nefondate considerent pentru care în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de reclamanţii D.N. şi D.S.Ş. împotriva deciziei nr. 284C din 2 martie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, ca nefondat.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5149/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5085/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
