ICCJ. Decizia nr. 5102/2005. Civil. Acţiune în constatare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5102

Dosar nr. 297/110/2005

Şedinţa publică din 19 septembrie 2008

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 45 din 14 ianuarie 1991 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr.2089/1990 a fost admisă contestaţia formulată de D.M.P.S. Bacău împotriva hotărârii nr. 178 din 13 noiembrie 1990 a Comisiei judeţene pentru Aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, hotărâre care a fost modificată în sensul respingerii ca nefondată a cererii formulate de petentul P.M.

Petentul a declarat recurs împotriva deciziei menţionate, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. şi susţinând că nu i s-a acordat nici o cale de atac împotriva acestei hotărâri, fiindu-o astfel încălcate drepturile constituţionale.

Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 97 la 30 ianuarie 2008, a respins ca inadmisibil recursul petentului P.M., reţinând că Decizia recurată a fost, la rândul său, pronunţată în recurs şi, ca atare, este o hotărâre irevocabilă, care nu poate fi atacată cu această cale de atac conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs petentul P.M. solicitând casarea acesteia în temeiul art. 314 C. proc. civ. ca nelegală.

Intimata D.M.P.S. Bacău a formulat în termen legal întâmpinare solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata că recursul petentului P.M. este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs este îndreptat împotriva unei hotărâri irevocabile prin care s-a respins ca inadmisibil un alt recurs declarat de acelaşi recurent împotriva unei decizii irevocabile ( de recurs).

Hotărârea menţionată, Decizia nr. 97 din 30 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bacău nu este o hotărâre susceptibilă de a fi atacată cu recurs conform dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., întrucât este o hotărâre irevocabilă pronunţată la rândul său în recurs, conform dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, Curtea va constata că recursul este inadmisibil şi urmează să îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul P.M. împotriva deciziei nr. 97 din 30 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5102/2005. Civil. Acţiune în constatare. Recurs