ICCJ. Decizia nr. 5707/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5707
Dosar nr. 5044/3/2005
Şedinţa publică din 10 octombrie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 11 februarie 2005, reclamanta P.C.P.R. a chemat în judecată pe pârâta SC A.M. SA solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să anuleze dispoziţia nr. 144 din 22 decembrie 2004, prin care pârâta a respins cererea de restituire în natură a imobilului compus din teren şi construcţie, situat în comuna Mogoşoaia, judeţ Ilfov.
Prin sentinţa civilă nr. 301 din 6 martie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte acţiunea, a anulat în parte dispoziţia, a obligat-o pe intimată să înainteze către A.V.A.S. notificarea nr. 899 din 14 august 2001 pentru a se propune măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv şi a respins cererea de restituire în natură a imobilului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, respectiv în temeiul Decretului nr. 83/1949, completat prin Legea nr. 187/1945, act normativ neconstituţional în raport de dispoziţiile Constituţiei din 1948, prin care se garantează proprietatea privată şi de cele art. 480-481 C. civ.
În drept, tribunalul a mai considerat aplicabile dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi ale art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, în temeiul cărora reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat de stat.
În ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii, tribunalul a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, care este de imediată aplicare, dat fiind că situaţia juridică născută prin emiterea dispoziţiei atacate produce efecte juridice sub imperiul Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Reţinând că pârâta este o societate comercială integral privatizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi făcând aplicarea art. 27 din acest act normativ în forma modificată, tribunalul a constatat că măsurile reparatorii la care este îndreptăţită reclamanta nu pot consta în restituirea în natură a imobilului, iar pentru măsuri reparatorii prin echivalent cea care trebuie să facă o propunere de acordare a acestora este instituţia implicată în privatizare, respectiv A.V.A.S.
Prin Decizia civilă nr. 286 din 24 aprilie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Din probele dosarului rezultă că, într-adevăr, reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, probând atât calitatea de moştenitoare a proprietarului de la care s-a preluat imobilul cât şi dreptul de proprietate al acestuia din urmă.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză şi din încheierea de intabulare nr. 1793 din 10 aprilie 2001, rezultă că terenul ce face obiectul notificării se află în patrimoniul intimatei, iar construcţiile au suferit modificări, în sensul că unele au dispărut, iar altele s-au modificat structural ori au fost edificate ulterior preluării.
Privatizarea societăţii pârâte s-a realizat prin contracte de vânzare-cumpărare acţiuni, prin fostul F.P.S. şi printr-un act de cesiune, aşa încât pârâta a devenit nu doar titulara acţiunilor, ci şi titulara dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care au fost instituite în baza Legii nr. 15/1990.
În atare situaţie, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost republicată după adoptarea Legii nr. 74/2007, dispoziţii conform cărora pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate.
Textul nu face distincţie între imobilele preluate cu titlu sau fără titlu, fiind aplicabil ambelor categorii de imobile.
Vechea reglementare a art. 27 din Legea nr. 10/2001, care făcea distincţia între imobilele preluate cu titlu valabil şi cele preluate fără titlu nu-şi au aplicare în cauză, deoarece dispoziţia atacată nu şi-a produs definitiv efectele, de vreme ce a fost atacată cu contestaţie, iar pe parcursul soluţionării acesteia a intrat în vigoare Legea nr. 247/2005, care înlătură această distincţie.
Cum pârâta nu se încadrează în categoria unităţilor deţinătoare la care se referă art. 21 din Legea nr. 10/2001, soluţia tribunalului este conformă cu dispoziţiile art. 29 alin. (3) din lege.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta susţine că pârâta are numai un drept de administrare asupra terenului şi nu un drept de proprietate, că în urma privatizării nu a dobândit decât acţiuni şi nu un drept de proprietate asupra imobilului, că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, iar nevalabilitatea titlului statului este determinantă în cauză, din perspectiva art. 480-481 C. civ., precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului .
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei, precum şi a dispoziţiei emisă de pârâtă, în sensul restituirii în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 7.362 mp şi construcţie.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Intimata arată că, în ceea ce priveşte critica referitoare la nevalabilitatea titlului statului, aceasta nu poate fi primită, deoarece acest aspect nu a avut nicio relevanţă în pronunţarea deciziei, iar criticile referitoare la reaprecierea probatoriului nu pot fi primite în recurs.
Recursul este fondat în limitele şi pentru motivele ce urmează:
Faptul că pârâta are evidenţiat în patrimoniul său imobilul în litigiu a fost reţinut de instanţele anterioare pe baza probelor administrate, care nu pot fi reapreciate în recurs, faţă de structura art. 304 C. proc. civ.
De asemenea, preluarea fără titlu de către stat a acestui imobil a fost deja constatată de tribunal şi curtea de apel, astfel încât nu se mai impune ca Înalta Curte să reanalizeze nevalabilitatea titlului statului prin raportare la dispoziţiile art. 8, art. 10 şi art. 16 din Constituţia României din 1948 şi a art. 480 şi art. 481 C. civ.
Ceea ce urmează însă a se analiza, este dacă, nevalabilitatea titlului statului trebuia să influenţeze soluţia adoptată de instanţa de apel în ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii la care este îndreptăţită reclamanta şi entitatea juridică în sarcina căreia intră obligaţia de a acorda măsurile reparatorii.
Sub acest aspect, validând punctul de vedere al tribunalului, curtea de apel a considerat de imediată aplicare dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Aplicarea imediată a legii civile noi la o situaţie în curs de desfăşurare, corectă din punctul de vedere al dreptului intern, contravine în speţă dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, Înalta Curte constată că la data adoptării Legii nr. 10/2001, reclamanta a dobândit o speranţă legitimă constând în aceea că, odată ce va face dovada preluării fără titlu a imobilului autorului său, va beneficia de dispoziţiile art. 7, art. 9 şi urm. din Legea nr. 10/2001, fără a i se putea opune art. 27 din lege, în conformitate cu care, numai pentru imobilele preluate cu titlu valabil şi evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită avea dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent şi tot în cazul acestor imobile, notificarea se adresa instituţiei publice implicate care a efectuat privatizarea.
Speranţa legitimă a reclamantei era dată nu doar de textul de lege anterior redat, ci şi de o jurisprudenţă constantă, care făcea aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001 numai în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil.
Modificând această dispoziţie legală în sensul eliminării oricărei distincţii dintre imobilele preluate cu sau fără titlu valabil de stat, legiuitorul a privat persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii de posibilitatea obţinerii restituirii în natură a imobilelor, chiar dacă imobilele au fost preluate fără titlu valabil, iar legea în forma iniţială, aplicabilă la data formulării notificării le lăsa deschisă această posibilitate.
Prin aplicarea acestei dispoziţii legale pe parcursul soluţionării procesului, instanţele au privat-o pe reclamantă de speranţa legitimă a posibilităţii redobândirii în natură a imobilului, speranţă care constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În plus, Înalta Curte constată că, pe parcursul soluţionării recursului, sesizată fiind într-o altă cauză cu excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a României a pronunţat Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 şi a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
În motivarea acestei decizii Curtea Constituţională a reţinut, printre altele, că:
Toate persoanele care au depus notificări în termenul legal se află într-o situaţie juridică identică şi anume, au dobândit vocaţia la măsuri reparatorii, cu precizarea că în cazul bunurilor preluate fără titlu valabil, persoanele îndreptăţite vor beneficia de restituirea în natură a respectivelor bunuri.
Or, legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce priveşte imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie şi un nou termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost susceptibilă de a se aplica pentru viitor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare.
Mai mult, Curtea Constituţională a constatat că noua reglementare tinde să genereze discriminări între persoanele îndreptăţite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor, prin simpla împrejurare de fapt a soluţionării cu întârziere a notificărilor de către societăţile comerciale integral privatizate, iar această împrejurare nu poate fi calificată ca fiind un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere, care să justifice pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor anterior menţionate.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data formulării notificării şi nu dispoziţiile art. 29 din acelaşi act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005.
Înalta Curte nu poate însă aplica dispoziţiile legale incidente în cauză la o situaţie de fapt care nu a fost pe deplin stabilită.
Astfel, în ceea ce priveşte actuala situaţie a imobilului solicitat, s-a reţinut că terenul se află în patrimoniul intimatei, iar construcţiile au suferit modificări.
Este necesar să se stabilească cu exactitate care este suprafaţa de teren liberă, care poate fi restituită în natură, ce construcţii din cele vechi, preluate de la autorul reclamantei, se mai află încă pe teren şi care construcţii au suferit modificări substanţiale, în sensul legii, sau au fost nou edificate după preluarea terenului de către stat.
Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta P.C.P.R. împotriva deciziei nr. 286 din 24 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5751/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5102/2005. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
