ICCJ. Decizia nr. 5140/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 7 octombrie 2003, reclamantul S.I. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul General, ICRAL H.N. SA București, G.G.N. și G.G., instanța de judecată să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2634/30246 din 8 ianuarie 1997, încheiat între SC H.N. SA București și soții G., având ca obiect imobilul situat în București.
în motivarea cererii reclamantul a invocat calitatea sa de proprietar asupra imobilului, în baza contractului de construire, trecerea imobilului în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974 printr-o decizie administrativă necomunicată, ca urmare a plecării sale din țară în anul 1986.
Deși a solicitat Primăriei sectorului 1 București restituirea în natură a imobilului, s-a adresat instanței de judecată în vederea constatării valabilității neîntrerupte a dreptului de proprietate și s-a adresat pârâtei SC H.N. SA București cu o cerere de blocare a vânzării, apartamentul a fost vândut soților G.
Prin sentința nr. 7933 din 16 decembrie 2003, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea, reținând că reclamantul a sesizat instanța de judecată cu depășirea termenului prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Aceeași instanță, învestită cu o cerere de completare a hotărârii, a admis cererea pârâților G.G. și G.G.N., prin sentința nr. 1613 din 4 martie 2004, și a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâților menționați.
împotriva celor două hotărâri ale primei instanțe, reclamantul a declarat apel, pe care nu l-a motivat.
Prin decizia nr. 405/A din 27 mai 2004, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței nr. 7933/2003 și ca tardiv declarat apelul formulat împotriva sentinței nr. 1613/2004, ambele ale Judecătoriei sectorului 1 București.
în motivarea acestei decizii, instanța de control judiciar a apreciat că, în raport de actele dosarului, în mod judicios prima instanță a statuat cu privire la prescripția dreptului la acțiune.
Cu privire la cel de al doilea apel, privind sentința dată în cererea de completare a hotărârii, acesta a fost formulat cu depășirea termenului prevăzut de legea procesual civilă.
împotriva acestei din urmă hotărâri reclamantul S.I. a declarat recurs.
S-a susținut că în mod greșit s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, în raport de împrejurarea că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, iar cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 966-968 C. civ.
în concluzie, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea dosarului la prima instanță în vederea continuării judecății.
Recursul este nefondat.
Din motive ce țin de stabilitatea și certitudinea raporturilor juridice, precum și de securitatea circuitului civil, cu referire la necesitatea înlăturării drepturilor lăsate în părăsire și asigurării situațiilor îndelung admise, legiuitorul a statuat asupra unui mijloc de stingere a dreptului la acțiune în sens material, ca urmare a neexercitării acestuia în termen.
Drept urmare, la împlinirea termenului dreptul și obligația corelativă se sting simultan, ca urmare a pierderii de către partea interesată a concursului statului în obținerea unei hotărâri judecătorești, pe calea acțiunii în justiție.
Dat fiind caracterul de sancțiune instituită de lege și gravitatea acesteia pentru titularul dreptului, care nu a sesizat în termen instanța de judecată, aceasta este obligată totdeauna a stabili natura raportului juridic litigios și data nașterii dreptului la acțiune.
în cauză, instanțele au stabilit judicios asupra incidenței normei speciale menționate și, în raport de data sesizării cu acțiune în constatarea nulității, depășirea termenului imperativ.
Ca atare, respingând apelul și menținând hotărârea primei instanțe, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre legală, nesupusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizat de reclamant.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5144/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7808/2005. Civil → |
|---|
