ICCJ. Decizia nr. 5141/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 23 octombrie 2003 pe rolul Judecătoriei sectorului 5, reclamanții D.I. și D.A. au chemat în judecată pe pârâții Ș.M., Ș.G., Ș.T. și Ș.M., solicitând evacuarea acestora din apartamentul 45, situat în București, pentru lipsă de titlu.
S-a susținut în motivarea acțiunii că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. B 4810 din 6 august 2003 ei au cumpărat de la Administrația Fondului Imobiliar apartamentul în discuție, dar pârâții continuă să îl ocupe, fără nici un titlu.
La 5 ianuarie 2004 Ș.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și cerere reconvențională, prin care a solicitat: constatarea nulității absolute a contractului de închiriere nr. 3244 din 2 iulie 2003, încheiat între SC C. și familia D., pentru cauză imorală și fraudă la lege, precum și a contractului de vânzare-cumpărare invocat de reclamanți drept titlu asupra locuinței; constatarea existenței unui contract de închiriere valabil al familiei sale încheiat în anul 2000 cu SC C., cu repunerea părților în situația anterioară. S-a motivat cererea prin aceea că locatorul SC C. i-a acționat în judecată pentru plata chiriei restante și evacuare, dar că instanța, prin sentința civilă 1564/2002 le-a acordat un termen de grație, pe care l-au respectat, achitând chiria restantă și majorările de întârziere, astfel că dispoziția de evacuare și reziliere a contractului lor de închiriere nu mai avea suport. Au fost depuse înscrisuri în dovedirea afirmațiilor.
Prin sentinței civile nr. 1641 din 29 martie 2004, Judecătoria sectorului 5 a dispus disjungerea cererii reconvenționale și a soluționat acțiunea, admițând-o, astfel că a dispus evacuarea familiei pârâților din apartament, cu obligarea acestora și la 7.088.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut în motivarea soluției că pârâții nu au făcut dovada existenței unui titlu valabil pentru ocuparea bunului proprietatea reclamanților, prin sentința civilă nr. 1564/2002 a aceleiași instanțe, definitivă și irevocabilă fiind reziliat contractul de închiriere încheiat anterior cu SC C. SA.
împotriva acestei sentințe a declarat apel Ș.M.M., unul din membrii familiei pârâților, născut în anul 1986, care a invocat nulitatea sentinței, pronunțate cu lipsă de procedură față de el. A solicitat pentru același motiv repunerea în termenul de apel.
Ș.M., Ș.G. și Ș.T. a formulat cerere de aderare la apel, prin care au solicitat modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 1109 din 4 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a 7-a civilă și de litigii de muncă, a admis excepția invocată din oficiu a lipsei calității procesual active în apel și a respins apelul formulat de Ș.M.M. ca urmare a admiterii excepției.
A motivat instanța că prin chiar motivele invocate, apelantul a afirmat că nu este una și aceeași persoană cu vreunul dintre pârâții din acțiune, astfel încât nu are nici calitatea de a ataca o hotărâre care nu-l privește.
împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs pârâții, care au invocat incidența motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ.
Se susține astfel că în mod greșit instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de aderare la apel formulate de ceilalți membri ai familiei.
Au depus ca act nou în recurs decizia nr. 361 din 11 mai 2004 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 599 din 22 septembrie 2004 a Curții de apel București, secția a III-a civilă, prin care a fost anulată sentința civilă nr. 1564/2002 a Judecătoriei sectorului 5 și s-a respins acțiunea în evacuare împotriva acelorași pârâți, promovată de SC C. SA, locatorul lor.
Prin note scrise și oral intimații au invocat nulitatea recursului în raport cu dispozițiile art. 3021C. proc. civ., iar pe fond respingerea ca nefondat.
Analizând excepția invocată, Curtea constată că aceasta nu este fondată, urmând a fi respinsă, în raport cu decizia nr. 176/2005 a Curții Constituționale, obligatorie și opozabilă erga omnes, care a constatat că sancțiunea nulității absolute, prevăzute în preambulul art. 3021C. proc. civ. cu referire la lit. a) (neindicarea numelui sau domiciliului părților în cererea de recurs) este neconstituțională.
Recursul este fondat.
Astfel cum a rezultat din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, litigiul se poartă între două familii, care pretind aceleași drepturi asupra folosinței unui apartament: reclamanții care au depus un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu primăria, iar pârâții, care pretind că au un titlu valabil în ocuparea acesteia, în temeiul unui contract de închiriere încheiat cu primăria la 6 ianuarie 2000, în care titular de contract este Ș.M., iar soția și copiii sunt înscriși în contract (dosar 1561/2004 al Curții de apel). Prima instanță a dispus evacuarea familiei pârâților, disjungând cererea lor reconvențională care tindea să demonstreze că au un titlu valabil de ocupare a apartamentului.
Examinând cu superficialitate dosarul, instanța de apel nu a analizat nici apelul formulat de Ș.M.M.(între timp major), unul dintre membrii familiei pârâte și nici cererea de aderare la apel, rezumându-se în mod formal să constate că apelantul nu are calitate procesual activă în apel, întrucât în cererea de chemare în judecată figura numai sub unul dintre prenumele sale.
Acest mod de judecată încalcă dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. care impun judecătorului să stăruie pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Deși pentru verificarea identității părților litigante instanța avea suficiente probe în dosar, nu s-a pronunțat asupra acestora.
De aceea, văzând că sunt întrunite în cauză motivele de recurs invocate, acesta a fost admis cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru soluționarea pe fond a cererilor cu care a fost investită.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5165/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5144/2005. Civil → |
|---|
