ICCJ. Decizia nr. 517/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 517.
Dosar nr. 11781/200.
Şedinţa publică din 14 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea ulterior precizată, înregistrată la Judecătoria Oradea sub nr. 4203 din 16 aprilie 1998, reclamanţii T.L.A. şi T.I. prin mandatara T.S. au chemat în judecată pe pârâţii Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului Judeţean Bihor şi Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Bihor, solicitând modificarea în parte a Hotărârii nr. 28 din 11 martie 1998 a Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 Bihor, în sensul stabilirii valorii imobilului în funcţie de raportul de expertiză efectuat în cauză şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata acestei sume în favoarea reclamanţilor.
În motivarea acţiunii se arată că apartamentul situat în Oradea, înscris în C.F. nr. 31161 Oradea nr.top 485/133/13 a aparţinut reclamanţilor şi a trecut în proprietatea statului român în baza Decretului nr. 223/1974 fiind apoi închiriat de unitatea deţinătoare şi apoi vândut altei persoane.
S-a mai arătat că suma de 49.389.103 lei care a fost calculată prin hotărârea atacată nu reprezintă valoarea reală a imobilului, acesta fiind subevaluat.
Prin sentinţa civilă nr. 4882 din 23 septembrie 2003, Judecătoria Oradea a respins acţiunea modificată formulată de reclamanţii T.L.A. şi T.I. ambii prin mandatara T.S. împotriva pârâţilor Consiliul Judeţean Bihor, Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 şi Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Bihor.
Instanţa a reţinut că prin Hotărârea nr. 28 din 11 martie 1998 Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 112/1995 a admis cererea reclamanţilor de acordare a despăgubirilor pentru apartamentul trecut la stat în baza Decretului nr. 223/1974 situat în Oradea înscris în C.F. 31161 Oradea nr.top 485/133/12.
Iniţial, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului, însă ulterior, datorită faptului că acesta a fost vândut chiriaşilor, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost menţinut de instanţele judecătoreşti, au solicitat doar recalcularea valorii acestuia potrivit art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 112/1995. Cuantumul despăgubirilor a fost apreciat prin Hotărârea nr. 28/1998.
Împotriva hotărârii pronunţate în cauză, au declarat apel reclamanţii, prin mandatar, solicitând modificarea în întregime a acestuia, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost precizată.
Prin Decizia civilă nr. 224/A din 19 martie 2004, Curtea de Apel Oradea a admis ca fondat apelul declarat de reclamanţi prin mandatar, a fost schimbată sentinţa civilă nr. 4482 din 23 septembrie 2003 a Judecătoriei Oradea în sensul că a fost admisă acţiunea formulată şi precizată de reclamanţi prin mandatar în contradictoriu cu pârâţii Comisia Judeţeană Bihor de aplicarea Legii nr. 112/1995 şi Ministerul Finanţelor Publice. A fost modificată Hotărârea nr. 28 din 11 martie 1998 a Comisiei Judeţene Bihor de aplicare a Legii nr. 112/1995 în sensul că a fost stabilită valoarea despăgubirilor la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii pentru imobilul în litigiu la suma de 792.081.009 lei, valoare la 9 mai 2003 ce urmează a fi reactualizată la data plăţii. A fost obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să achite suma stabilită în favoarea reclamanţilor.
Instanţa a reţinut că suma de 792.081.009 lei este cea care asigură o despăgubire reală a reclamanţilor, în condiţiile în care ea se află situată sub limita nivelului maxim de despăgubire, nefiind nici un temei legal pentru a refuza acordarea acesteia.
În contra deciziei pronunţată în cauză, au declarat apel pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Judeţean Bihor, criticând soluţia instanţei de apel pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, în esenţă, că despăgubirea acordată nu a fost stabilită conform criteriilor de evaluare a imobilelor preluate de statul român, care nu permit o „despăgubire reală", ci se situează la salariul mediu pe economie pe timp de 20 de ani după cum a apreciat comisia judeţeană.
S-a mai precizat că expertul a aplicat alţi coeficienţi de uzură decât cei prevăzuţi de Decretul–lege nr. 61/1990 şi în mod eronat a aplicat coeficienţi de utilizare a preţurilor stabiliţi la cursul valutar leu-dolar.
Analizând motivele de recurs în raport cu actele şi lucrările dosarului se constată că recursurile declarate sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
În prezenta cauză s-a efectuat o expertiză de evaluare, potrivit concluziilor căreia, cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii este de 792.081.009 lei valoare la 9 mai 2003, inferioară limitei maxime de despăgubire stabilită, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 .
În acest sens, criticile recurenţilor legate de modul în care s-a efectuat expertiza tehnică de specialitate sunt nefondate, având în vedere că aceasta s-a făcut cu respectarea Decretului-legii nr. 61/1990 şi implicit a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Hotărârea nr. 20 din 17 ianuarie 1996 pentru aprobarea normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 care reglementează că valoarea de despăgubire se determină pe baza prevederilor Decretului nr. 93/1997 aşa cum a fost modificată prin art. III din Decretul nr. 256/1984 ale Decretului-legii nr. 1990 şi ale Legii nr. 85/1992 republicată.
Expertul a menţionat în raportul de expertiză că a ţinut cont de tipul apartamentului, suprafaţa utilă, regimul de înălţime, starea tehnică, dotarea, gradul de finisaj, vechimea construcţiei, gradul de uzură şi alte elemente de construcţie ale apartamentului, prevăzute în actele normative menţionate.
Tot raportul de expertiză a consemnat obiecţiunile recurenţilor în privinţa modului de calcul al cuantumului despăgubirilor, suma de 792.081.009 lei fiind determinată de către expert conform art. 13 cap. IV din Legea nr. 112/1995, iar modalitatea de calcul reiese evident din raportul de expertiză.
Criticile recurenţilor nu au suport legal, în condiţiile în care recurenţii nu au solicitat efectuarea unei contraexpertize.
Aşadar, în mod corect instanţa de apel a apreciat că suma acordată cu titlu de despăgubire reală a reclamanţilor este una reparatorie pentru pierderea imobilului de către reclamanţi, calculată în raport cu normativele legale menţionate în raportul de expertiză tehnică.
Faţă de cele reţinute, instanţa va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Judeţean Bihor împotriva deciziei civile nr. 224/A din 19 martie 2004 a Curţii de Apel Oradea.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5197/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5152/2005. Civil → |
|---|
