ICCJ. Decizia nr. 5201/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5201

Dosar nr. 26419/1/2005

Şedinţa publică din 26 iunie 2007

Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile a reţinut următoarele:

Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 606 din 18 iunie 2004, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului SC M. SA; a respins acţiunea formulată de reclamanţii R.I.M., C.I.M. şi R.I.A. împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; acţiunea reclamanţilor, având drept obiect, astfel cum a fost precizat şi completat, constatarea preluării abuzive, fără titlu a apartamentelor din Bucureşti, şi a cotelor părţi comune ale imobilului; obligarea pârâtului M. SA să se pronunţe prin decizie motivată asupra notificării nr. 638 din 11 iunie 2001 trimisă în temeiul Legii nr. 10/2001; constatarea legalităţii acţiunii de privatizare a societăţii pârâte şi obligarea la restituirea în natură a bunului, a fost respinsă ca neîntemeiată; cererea de intervenţie principală formulată de F.N.P. şi D.J.E., având drept obiect revendicarea unei părţi din acelaşi imobil, a fost respinsă ca neîntemeiată.

În motivarea hotărârii se arată că imobilul a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, că pârâta este o societate pe acţiuni, cu capital integral privat, urmare privatizării efectuate în 1994 conform legii, fiind astfel debitor de bună credinţă al imobilului şi, drept urmare are un titlu preferabil celui prezentat de reclamanţi, situaţie în care reclamanţii şi intervenienţii pot solicita obligarea pârâtei să emită o decizie motivată prin care să se facă o ofertă în baza art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 1028/A din 6 mai 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţi şi de interveniente pentru motivele ce succed.

Tribunalul s-a pronunţat asupra modalităţii în care imobilul a trecut în proprietatea statului, deoarece nu s-a pus în discuţie valabilitatea Decretului nr. 92/1950, deoarece în cererea de faţă se formulează contestaţie împotriva adresei nr. 2741 din 11 iulie 2001 emisă de către SC M. SA, făcându-se doar referire la faptul că se susţine valabilitatea titlului în dispoziţiile Decretului nr. 92/1950.

Nici cea de-a doua critică nu este întemeiată deoarece SC M. SA s-a privatizat în temeiul şi cu respectarea actelor normative în vigoare, că statul nu mai este acţionar în societate şi „nu îi sunt aplicabile nici dispoziţiile Legii nr. 10/2001 raportate la art. 480-481 C. civ.".

Se arată că, faţă de cele arătate, este nefondată şi critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) şi art. 20 din Legea nr. 10/2001.

Aceleaşi considerente sunt arătate şi în motivarea respingerii apelului declarat de interveniente.

Se mai arată că şi ultima critică, referitoare la omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra capetelor de cerere, este nefondată, avându-se în vedere menţiunea din dispozitivul hotărârii, de respingere a acţiunii principale, precizate, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii şi intervenientele.

Reclamanţii critică Decizia din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ. pentru următoarele considerente:

-Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar atunci când există ele sunt contradictorii atunci când se afirmă valabilitatea titlului statului, deşi instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere.

-Instanţa a ignorat probele ce conduceau la ideea inaplicabilităţii Decretului 92/1950, carnetul de muncă al autorului lor, contractele de închiriere pentru destinaţia de birouri a imobilului solicitat, dovezile de deportare ale întregii familii.

-Instanţele au aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 46 pct. 2 actual art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 atunci când au dat preferinţă titlului statului, faţă de dispoziţiile art. 27 din lege.

Intervenientele critică Decizia din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ., invocând în fapt aceleaşi critici.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta.

Obiectul litigiului îl reprezintă, conform precizărilor şi completărilor reclamanţilor (filele 53, 81, 90 şi 190 din dosarul primei instanţe), constatarea preluării abuzive, fără titlu de către stat a apartamentelor situate în Bucureşti; obligarea pârâtului SC M. SA să se pronunţe prin decizie motivată asupra notificării nr. 638 din 11 iunie 2001; constatarea legalităţii acţiunii de privatizare a societăţii pârâte şi obligarea la restituirea în natură.

Obiectul cererii formulate de intervenienţii principali îl reprezintă revendicarea unor apartamente din acelaşi imobil şi lipsa titlului valabil al statului.

Conform dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. judecătorii au obligaţia de a se pronunţa asupra obiectului cererii deduse judecăţii, cu indicarea, potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., a motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Examinând hotărârile pronunţate de instanţele de fond se constată că nu au făcut obiectul dezbaterii capetele de cerere referitoare la lipsa titlului statului, în sensul neîndeplinirii condiţiilor cerute de actul de preluare, Decretul nr. 92/1950, obligarea pârâtei de a emite decizie/dispoziţie asupra notificării, precum şi asupra acţiunii în revendicare formulate de interveniente deoarece instanţa s-a pronunţat doar asupra cererii de restituire în natură formulate de reclamanţi.

Instanţa de apel, faţă de criticile exprimate în apel, în sensul nepronunţării asupra tuturor capetelor de cerere arată că pronunţarea a existat atunci deoarece apare menţiunea, în dispozitivul sentinţei, de respingere a acţiunii.

Numai că o asemenea menţiune nu este suficientă cât timp din considerente rezultă că instanţa nu s-a preocupat de a examina mijloacele, argumentele şi elementele de probă indicate de părţi, neexistând nici măcar o motivare implicită a cererilor formulate.

Considerentele instanţei de apel asupra problemelor de drept sunt generice fără raportare la probatoriile şi argumentele aduse de apelanţi.

Astfel cu privire la nulitatea actelor de privatizare datorită relei credinţe a pârâtei, se arată doar că societatea „s-a privatizat în temeiul şi cu respectarea actelor normative în vigoare", formulă ce semnifică nemotivarea soluţiei adoptate.

Înalta Curte, reţinând că instanţele fie nu s-au pronunţat asupra unor capete de cerere, art. 304 pct. 5 C. proc. civ., fie nu au motivat în condiţiile art. 261 C. proc. civ. hotărârea, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursurile declarate.

În temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va fi casată Decizia pronunţată în apel deoarece a soluţionat procesul fără a cerceta întreg fondul cauzei şi fără a motiva soluţia pronunţată.

Pentru aceleaşi considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., vor fi admise apelurile reclamanţilor şi intervenientelor şi, drept consecinţă, sentinţa va fi desfiinţată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă aceluiaşi tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamanţii C.I.A.M. şi R.I.A. şi intervenţii D.J.E., F.N.P. împotriva deciziei civile nr. 1028 A din 6 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează.

Admite apelurile declarate de reclamanţi şi intervenienţi împotriva sentinţei nr. 606 din 18 iunie 2004 a Tribunalului Bucureşti secţia a III-a civilă.

Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare în primă instanţă aceluiaşi tribunal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5201/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs