ICCJ. Decizia nr. 5372/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5372
Dosar nr. 27755/1/2005
Şedinţa publică din 1 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 720 din 2 septembrie 2004, Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia formulată de reclamanta B.M. împotriva deciziei nr. 112 din 13 aprilie 2004, emisă de S.N.P.P. SA.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că nu s-a făcut dovada calităţii contestatoarei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în sensul art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Contestatoarea a depus la dosar testamentul autentificat la notariatul de Stat Gorj sub nr. 2876 din 27 mai 1974, prin care D.E. a instituit-o ca legatar universal, certificatul de moştenitor nr. 196 din 17 noiembrie 1995 şi Decretul nr. 52/1960, în care la poziţia 8, anexa 1 figurează E.E.D., de la care s-a naţionalizat suprafaţa de 1898 mp teren, însă „testamentul întocmit de autoarea reclamantei, unit cu certificatul de moştenitor, este un act declarativ, care nu face dovada titlului asupra imobilului. Nici decretul de expropriere nu face această dovadă, titlul asupra imobilului putând fi făcut numai cu un act translativ de proprietate".
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 1262 din 29 iunie 2005, a respins apelul declarat de reclamantă, reţinând că tribunalul corect a apreciat că reclamanta-contestatoare trebuia să prezinte actul translativ de proprietate, prin care autoarea sa D.E.E. a dobândit imobilul.
Reţine instanţa de apel, că apelanta a făcut dovada că este moştenitoare testamentară a defunctei D.E., însă actul de expropriere nu constituie dovada dreptului de proprietate, deoarece „sunt situaţii când datorită sistemului politic-juridic de la momentul exproprierii, aceasta se dispunea împotriva celor care deţineau terenurile ca detentori precari".
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs reclamanta care, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 22.1 lit. d) din HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care stipulează că prin acte doveditoare se înţelege orice act emanând de la o autoritate care atestă direct sau indirect faptul că bunul aparţine persoanei respective.
Arată recurenta, că în sprijinul acestei afirmaţii, prin Legea nr. 247/2005 a fost introdus în Legea nr. 10/2001 art. 221, în raport de care decretul de expropriere în care este menţionat numele testatoarei prezumă, în lipsa unor probe contrarii, existenţa dreptului de proprietate al testatoarei.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a cerut să se respingă recursul, susţinând că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că este persoană îndreptăţită, în sensul Legii nr. 10/2001.
Analizând recursul, în limita motivului de nelegalitate invocat care face posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este întemeiat.
Tribunalul şi instanţa de apel au aplicat greşit prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi art. 22.1 din HG nr. 498/2003.
Anterior modificării şi completării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, art. 22 din lege avea următorul conţinut „Actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Recurenta-reclamantă a făcut dovada calităţii sale de moştenitor testamentar a defunctei D.E. cu testamentul autentificat sub nr. 2876 din 27 mai 1974 şi certificatul de moştenitor nr. 196 din 17 noiembrie 1995, iar pentru dovedirea dreptului testatoarei asupra imobilului care face obiectul notificării a depus la dosar Decretul de expropriere nr. 52 din 4 februarie 1960 şi anexa 1 la acest Decret, unde, la nr. 8, este înscrisă testatoarea cu suprafaţa de 1898 mp teren.
Greşit s-a reţinut prin hotărârile atacate că actul de expropriere nu constituie dovada dreptului de proprietate pentru persoana înscrisă în actul de preluare.
În sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi art. 22.1 din HG nr. 498/2003, sunt acte doveditoare orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive, inclusiv procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării.
De altfel, prin art. 241 din Legea nr. 10/2001, republicată, text introdus prin Legea nr. 247/2005, s-a stabilit o prezumţie relativă a existenţei dreptului de proprietate în beneficiul persoanei de la care a fost preluat bunul, revenind persoanelor care contestă existenţa şi întinderea dreptului obligaţia de a produce probe contrare.
Textul dispune „În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
În aplicarea prevederilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar".
În raport cu textul citat, recurenta-reclamantă a făcut dovada existenţei dreptului testatoarei pentru terenul în suprafaţă de 1898 mp recunoscut în decretul de expropriere ca fiind preluat de la aceasta, deoarece intimata-pârâtă nu a invocat probe contrare menţiunii din actul de preluare a imobilului, iar, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aceasta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de lege.
Tribunalul şi instanţa de apel, care au reţinut greşit că notificatoarea-contestatoare nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, au soluţionat procesul fără să intre în cercetarea fondului.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi admis, hotărârile pronunţate de tribunal şi instanţa de apel vor fi casate, iar, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va trimite cauza tribunalului spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta B.M.
Casează Decizia nr. 1262 din 29 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, precum şi sentinţa civilă nr. 720 din 2 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5419/2005. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5201/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
