ICCJ. Decizia nr. 5099/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5099
Dosar nr. 9972/3/2005
Şedinţa publică din 21 iunie 2007
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 130 din 3 septembrie 2005 A.V.A.S. a respins notificările nr. 627 din 6 august 2001 şi nr. 628 din 6 august 2005 prin care petenta E.H., în calitate de moştenitoare a defunctului N.G., a solicitat restituirea în natură a imobilului evidenţiat în C.F. nr. 212 Timişoara sub nr. 17310 şi care este situat în str. J. nr. 5 şi Splaiul T. nr. 6, casă, curte şi hală de producţie, preluat de stat prin naţionalizare în baza Legii nr. 119/1949, motivat de faptul că nu au fost depuse acte doveditoare ale calităţii de acţionari la momentul naţionalizării a antecesorilor petentei şi nici acte doveditoare ale calităţii sale de moştenitoare.
Prin contestaţia înregistrată la 11 aprilie 2005 reclamanta E.H. a cerut anularea deciziei menţionate şi pe fond retrocedarea imobilelor în natură sau, în subsidiar, acordarea de despăgubiri.
În dovedirea calităţii sale de moştenitoare reclamanta a arătat că este fiica adoptivă a fostului proprietar al imobilelor, R.N., conform menţiunilor certificatului de moştenitor nr. 1260/1965 şi că acesta la rândul său a fost adoptat de numitul N.G.
Totodată reclamanta a susţinut că atâta timp cât a cerut restituirea în natură a imobilelor naţionalizate de stat nu se justifică cererea pârâtei de a depune şi acte doveditoare ale calităţii de acţionar autorului său, acte pe care nu le posedă, cu menţiunea că în dovedirea pretenţiilor sale înţelege să depună trei declaraţii de martori extrajudiciare.
Prin sentinţa civilă nr. 1049 din 27 septembrie 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată contestaţia.
În motivarea hotărârii instanţa a reţinut că, potrivit menţiunilor din cartea funciară, imobilul în litigiu a fost proprietatea F.P. Timişoara din patrimoniul căreia a fost naţionalizat de stat.
Totodată, instanţa a constatat că potrivit menţiunilor procesului-verbal de stabilirea impozitului succesoral de pe urma defunctei S.N., a celor cuprinse în extrasele din ziarele de la acea vreme, respectiv, în hotărârea datată 9 mai 1945 a Oficiului registrului comerţului, înscrisuri de care reclamanta a înţeles să se folosească, autorul invocat de aceasta, G.N., a deţinut în proprietate un magazin de pălării şi de modă bărbătească care era găsea într-un alt imobil, anume în cel situat în B-dul B. nr. 23, imobil distinct de cel în litigiu.
Aşa fiind, cum imobilul în litigiu a aparţinut F.P. şi cum reclamanta nu a probat că autorul său ar fi avut fie calitatea de unic acţionar, fie pe cea de acţionar alături de membrii aceleiaşi familii ai acestei fabrici, instanţa a reţinut că nu este îndreptăţită să primească măsuri reparatorii în procedura Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta care a susţinut că prin declaraţiile extrajudiciare date de numiţii F.M., J.P. şi J.D. a dovedit că imobilul în litigiu a aparţinut autorilor său, caz în care, în mod greşit, prima instanţă nu a procedat la ascultarea acestor persoane şi, totodată, a solicitat instanţei să obţină relaţii de la arhivele statului cu privire la situaţia imobilului în litigiu.
Prin Decizia civilă nr. 473/A din 6 septembrie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că reclamantei îi revenea sarcina de a dovedi că autorii săi ar fi fost proprietarii imobilului în litigiu şi că atâta timp cât declaraţiile extrajudiciare date în acest sens de anumite persoane nu se coroborează cu nici o altă probă administrată la judecata în primă instanţă şi atâta timp cât nici în apel reclamanta nu a înţeles să administreze probe de natură să dovedească un atare drept al autorului său, cererea în despăgubire dedusă judecăţii nu poate fi primită.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând incidenţa art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanta susţine că declaraţiile extrajudiciare ale celor 3 martori se coroborau cu „conţinutul presei timpului şi cu foaia de deces" depuse la dosar şi că în lipsa unor înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate al autorului său cu privire la imobilului în litigiu se impunea ca instanţa de apel să dispună verificări la arhivele statului, astfel cum a cerut prin declaraţia de apel, probă refuzată în mod nelegal de această instanţă.
Totodată, reclamanta a afirmat că a făcut demersuri la instituţia mai sus arătată pentru a obţine dovezi cu care să probeze că imobilul a cărei restituire o solicită aparţinea autorului său şi a ataşat recursului copia solicitării adresate acestei instituţii nr. 013963 din 24 mai 2002.
În recurs, la primul termen, 7 februarie 2007, judecata cauzei a fost amânată la cererea reclamantei pentru a-şi pregăti apărarea.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
Recursul este o cale extraordinară de atac iar soarta sa depinde în primul rând de modul în care sunt formulate motivele de recurs, căci numai motivul formulat în scris şi în mod explicit poate fi cercetat de către instanţă.
Or, în speţă, deşi invocă incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., reclamanta dezvoltă o primă critică în sensul că instanţele de fond au făcut o greşită apreciere a probatoriului pe care l-a administrat, chestiune care nu poate face obiect al analizei instanţei de recurs ca urmare a abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ. şi o a doua critică, respectiv faptul că instanţa de apel, cu încălcarea normelor procedurale, nu a dispus administrarea unei probe pe care o formulase prin cererea de apel, chestiune care a condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale şi care se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Or, potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se poate cere casarea unei hotărâri când instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În speţa dedusă judecăţii reclamanta nu a indicat care acte legale ar fi fost întocmite de instanţa de apel şi ce forme legale ar fi fost încălcate de aceasta în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Cât priveşte solicitarea reclamantei adresată instanţei de apel, anume „să obţină de la arhivele naţionale răspunsul cu privire la situaţia imobilului în cauză" este de observat că aceasta nu se circumscrie, din punct de vedere procedural, materiei probatoriilor, adică nu prezintă caracterul unei „probe" în sens de instrument probator, codul de procedură civilă prevăzând în mod explicit care sunt probele de care părţile se pot folosi în faţa instanţei şi modalităţile procedurale în care pot fi administrate.
În acest context al analizei este de menţionat că instituţia denumită Arhivele Naţionale este o unitate bugetară în cadrul Ministerului de Interne care desfăşoară activităţi de administrare şi supraveghere şi protecţie specială a Fondului arhivistic naţional al României.
Această instituţie publică asigură accesul publicului la informaţia documentară de interes ştiinţific şi practic în condiţiile prevăzute de Legea nr. 16/1996, caz în care, în măsura în care înscrisuri doveditoare importante pentru soluţionarea cauzei erau deţinute de aceasta, reclamanta i se putea adresa oricând în cursul judecăţii pentru a le obţine.
Totodată, este de observat că deşi a susţinut prin recurs că a făcut demersuri la instituţia mai sus arătată în scopul identificării unor înscrisuri doveditoare ale dreptului autorului său cu privire la imobilul în litigiu, reclamanta nu a prezentat instanţei o astfel de dovadă.
Aşa fiind, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate critica formulată de reclamantă sub acest aspect nu poate fi primită.
În consecinţă, cum reclamanta a invocat doar formal incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., fără a dezvolta critici care să se circumscrie motivelor de recurs prevăzute de acestea şi cum în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primit iar cel prevăzut de art. 304 pct. 11 nu poate fi cercetat, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta E.H. împotriva deciziei civile nr. 473/A din 6 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5201/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5043/2005. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
