ICCJ. Decizia nr. 5209/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin decizia nr. 332/2004, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de reclamantul G.R.A. împotriva sentinței civile nr. 3534/2003 pronunțată de Judecătoria Buftea în contradictoriu cu Primăria Dobroiești și pe cale de consecință, a respins ca lipsită de interes, acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut în esență că, acțiunea prin care, reclamantul a solicitat să se constate dreptul său de proprietate asupra unui teren de 3.500 mp situați în extravilanul comunei Voluntari nu poate fi admis deoarece, dreptul de proprietate al aceluiași reclamant, a fost confirmat prin titlul de proprietate nr. 1388/1992 și totodată, nu a fost contestat de pârât.
Pe cale de consecință, reclamantul nu are interes în a i se constata un drept care îi este asigurat și cum cine nu are interes nu are nici dreptul la acțiune, rezultă că, soluția de respingere a cererii introductive, se repune.
împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs reclamantul G.R.A. criticând-o pentru următoarele motive:
în mod greșit s-a apreciat că, interesul în formularea acțiunii în constatare ar exista numai în cazul contestării de către pârât, a dreptului reclamantului deoarece el există și în lipsa unei astfel de contestări cum ar fi cazul dobândirii proprietății ca efect al prescripției achizitive când, pârâtul nu se opune de regulă, pretenției reclamantului.
în afara acestui aspect, reclamantul a criticat însă și omisiunea instanței de apel de a constata însuși faptul existenței interesului în promovarea acțiunii. Acest interes, decurge din faptul că, o cotă din terenul de 5000 mp și anume, suprafața de 2500 mp, fac parte din totalul suprafeței de 6 ha pentru care s-a emis titlul de proprietate nr. 1388/1992 și care a fost oferit prin compensație reclamantului. Prin urmare, nevoia consolidării și recunoașterii unei situații juridice discutabile, printr-o hotărâre judecătorească, justifică în opinia recurentului, promovarea acțiunii introductive.
Recursul reclamantului este fondat.
Astfel, din susținerile necontestate ale reclamantului coroborate cu probele de la dosar, rezultă că, prin titlul de proprietate nr. 1388/1992, s-a reconstituit atât reclamantului cât și altor persoane în calitate de succesori după defunctul G.I.M., dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 6 ha teren.
Cu ocazia sistării indiviziunii, s-a constatat că suprafața de 5000 mp din cele 6 ha, era deținută de o societate comercială motiv pentru care, Comisia locală de aplicare a Legii 18/1991, a oferit în compensație, aceeași suprafață de 5000 mp teren, în spatele celui care a constituit proprietatea defunctului G.M.
Prin procesul verbal de punere în posesie asupra celor 5000 mp, atribuirea se face în folosul reclamantului care ulterior, a contestat atât dreptul său exclusiv asupra întregii suprafețe, cât și identitatea terenului atribuit conform planului aferent procesului verbal de punere în posesie și planului general al terenului.
în aceste împrejurări, legitimitatea interesului reclamantului în promovarea acțiunii, trebuia verificată de către ambele instanțe, nu prin prisma dreptului de a exercita acțiunea, ci prin prisma temeiniciei pretențiilor formulate. Aceasta deoarece, în condițiile reclamării unei incertitudini asupra existenței dreptului și a întinderii lui, interesul și deci dreptul la acțiune, era evident (art. 3 C. civ. și art. 21 Constituție).
Pe de altă parte, se va constata că, instanța de apel admițând apelul reclamantului, nu a făcut altceva decât să schimbe temeiul juridic al respingerii acțiunii acestuia. Dacă instanța de fond a respins cererea ca nefondată, instanța de apel, a considerat că, reclamantul nu are interes și prin urmare, nu are drept la acțiune.
Prin urmare, menținând soluția de respingere a acțiunii, practic nu a admis apelul reclamantului iar schimbarea temeiului juridic al hotărârii prin constatarea inexistenței dreptului de a exercita acțiunea, a înrăutățit situația juridică a acestei părți, fapt ce contravine prevederilor art. 296 C. proc. civ.
Pentru acest considerent ca și pentru faptul greșitei rețineri a inexistenței condițiilor care justifică interesul reclamantului, urmează ca în temeiul art. 312 C. proc. civ., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. recursul a fost admis, în sensul casării ambelor hotărâri și trimiterii cauzei spre rejudecare.
Urmează ca instanța de rejudecare, să verifice prin suplimentarea, probatoriului, susținerile părții reclamante atât cu privire la includerea sau nu, a celor 5000 mp dați în compensație, în suprafața totală de 6 ha; existența sau nu a unui drept exclusiv al reclamantului asupra suprafeței de 3500 mp din cei 5000 mp; la identificarea acestui teren atât în raport cu vecinătățile reale, cât și cu vecinătățile avute în vedere prin titlul de proprietate și procesul-verbal de punere în posesie.
De asemenea, va fi examinată oportunitatea efectuării raportului de expertiză topografică încuviințat de către prima instanță, atât prin prisma considerentelor expuse legate de nevoia dezlegării pricinii, cât și prin prisma diligenței reclamantului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5205/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5199/2005. Civil → |
|---|
