ICCJ. Decizia nr. 5266/2005. Civil
| Comentarii |
|
La 30 martie 1999 reclamanții R.A., R.E. și C.C. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și întreprinderea Cinematografică București pentru a le restitui în deplină și exclusivă proprietate imobilul situat în București, compus din spații comerciale (la parter sala de cinematograf București) precum și cele opt apartamente de locuit, cât și suprafața de teren de circa 1400 mp.
în subsidiar, au solicitat plata unui echivalent stabilit provizoriu la 6.000.000.000 lei, sub rezerva unei expertize de specialitate, 1.000.000.000 lei reprezentând lipsa de folosință a imobilului și 10.000.000 lei cu titlu de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în executarea hotărârii precum și plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii au arătat că, terenul a aparținut autorului A.M.R., ulterior în baza autorizațiilor de construcție nr. 2865 din 17 ianuarie 1884 și 168 din 21.06.1926 autorul și urmașii săi G. și P.R. au edificat pe teren, mai întâi o construcție cu o suprafață desfășurată de 588 mp, pe 3 nivele, parter și două etaje, iar apoi o sală de cinematograf cu parter și două balcoane.
Prin două procese verbale au fost preluate spațiul destinat comerțului de drogherie, fost chiriaș A.C., spațiul cinematografului “Trianon" actualmente “București", o cameră de locuit de 3,50/40 m, una sală de 4/1,15 m, o bucătărie, WC, sălița de la intrare.
Prin procesul verbal din 8 decembrie 1948 a fost preluat localul destinat producției și comerțului de patiserie, inclusiv laboratorul, împreună cu spațiile situate la pivniță.
Au mai susținut că, în urma decesului lui A.M.R. moștenitorii săi au încheiat o tranzacție la data de 28 august 1948, cu dată certă la Administrația Financiară, prin care s-a stabilit faptul că imobilul ar reveni moștenitorilor P.A.R. cu o cotă de 14,5/48, N.A.R. cu o cotă de 15,4/48, A.G.R. cu o cotă de 14,5/48 și O.E. cu o cotă de 4,5/48.
La data de 31 ianuarie 1970 a decedat N.A.R. la succesiunea acestuia, conform art. 653 C. civ., venind moștenitorii R.C. căsătorită C. și R.A., iar la 13 decembrie 1971 a decedat P.A.R., fiind moștenit de R.C., R.A. și R.G.A., prin acceptare tacită.
De asemenea, la 26 august 1987 a decedat O.E., fiind moștenită de C.C. și R.A., conform certificatului de moștenitor nr. 141 din 22 ianuarie 1993, iar la 17 august 1981 a decedat R.G.A., fiind moștenit de soția sa R.E.
La termenul de judecată din data de 11 mai 2001 reclamanții au arătat că înțeleg să se judece numai cu privire la cele două spații comerciale aflate în proprietatea primăriei și cinematograful aflat în posesia R.A.D.E.F.
Prin cerere de arătare a titularului dreptului R.A.D.E.F. ROMANIA FILM, filiala de exploatare a filmului București, a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Oficiului Național al Cinematografiei.
La termenul din 29 aprilie 2002, Centrul Național al Cinematografiei, fost Oficiul Național al Cinematografiei a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă, arătând că are calitate Ministerul Finanțelor Publice, excepție respinsă de prima instanță.
Prin cerere, nedenumită, calificată, cerere de intervenție, numiții F.D.M., P.D., V.C., G.D., I.M. și M., N.O. și E., Ș.E., V.G. și M., M.P. și T.I. au solicitat să fie introduși în cauză în calitate de pârâți, cerere respinsă ca lipsită de interes.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 860 din 3 iunie 2002, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intervenientului F.D.M. și cererea de intervenție formulată de acesta ca lipsită de interes.
A respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții R.A., R.E. și C.C. în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului București, R.A.D.E.F. București și intervenienții Oficiul Național al Cinematografiei și F.D.M.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut în esență, că actualul cinematograf “București" și anexele sale au trecut în proprietatea statului conform Decretului nr. 303/1948, în prezent conform H.G. nr. 1326 din 27 decembrie 2001, fiind parte din domeniul public al statului.
în ceea ce privește spațiile comerciale a constatat, că nu au fost individualizate iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada că sunt în posesia pârâților.
A mai reținut că, preluarea imobilelor nu s-a făcut prin abuz în baza unei legi.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții și intervenientul F.D.M., acesta din urmă fără a-l motiva.
Prin apelul declarat reclamanții au criticat hotărârea pronunțată sub următoarele aspecte:
- instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 6 și art.12 din Legea nr. 213/1998, neverificând legalitatea titlului statului;
- nu s-a reținut că Decretul nr. 303/1948 nu se referă la spații comerciale sau locuințe;
- nu a comparat titlurile de proprietate invocate de ambele părți;
- s-au încălcat de către prima instanță dispozițiile art. 17 și art. 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 20 din Constituția României.
La termenul de judecată din data de 5 martie 2003 din oficiu, instanța de apel a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active în raport de actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1979/1879, transcris sub nr. 396/1879 la Tribunalul Ilfov.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 428 A din 17 septembrie 2003, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și apelul declarat de aceștia și în consecință:
A schimbat în parte sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
A respins ca nefondat apelul declarat de intervenientul F.D.M.
Pentru a decide astfel, Curtea, a reținut, că actul intitulat "Tranzacție" nu este autentificat pentru conformitate de către reclamanți și că el poartă semnăturile celor patru pretinși succesori, deși se arată că de pe urma autorului A.N.R. ar fi rămas opt moștenitori toți în calitate de copii ai autorului, respectiv: G., T., A., E., I., N., O. și P.
Instanța de apel, a mai reținut că reclamanții nu au făcut dovada decesului numitului R.G. și nici nu au depus la dosarul cauzei certificatul de naștere al fiului R.G.A., acesta din urmă căsătorit fiind cu R.E., născută T., reclamantă în prezenta cauză.
Singura succesiune dovedită în cauză de către reclamanți este cea față de O.E., decedată la 26 august 1987.
Conform certificatului de moștenitor nr. 141 din 22 ianuarie 1993 emis de notariatul de Stat sector 1 București, C.C. și R.A. în calitate de verișori primari, au moștenit-o pe O.E. cu câte o cotă succesorală de 1 fiecare.
Prin această soluție, Curtea a apreciat că, nu au fost încălcate dispozițiile art. 296 alin. (1) teza II C. proc. civ., întrucât prin respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale active a reclamanților nu se creează acestora o situație mai grea în propria cale de atac, atât timp cât instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată.
în ceea ce privește apelul intervenientului, Curtea a constatat că acesta nu are interes în susținerea cererii sale, atâta timp cât reclamanții au renunțat la data de 11 mai 2001 la revendicarea apartamentului deținut de intervenient.
împotriva acestei hotărâri, reclamanții au declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ., susținând în esență, încălcarea dispozițiilor art. 296 alin. (1) teza II C. proc. civ.
Dezvoltând acest motiv de recurs au arătat, că este dovedit și de necontestat că cel puțin în privința reclamanților R.A., R.E., s-a făcut dovada cu acte de stare civilă că aceștia sunt descendenții lui A.G.R. care la rândul său a fost fiul lui A.N.R. proprietarul imobilului în litigiu, acestora revenindu-le o cotă de 14,5/28 din imobil.
Regula unanimității comoștenitorilor pentru valorificarea unui bun succesoral, care de altfel nu a fost pusă în discuție nici de instanța de fond și nici de instanța de apel, încalcă flagrant dispozițiile art. 480 și art. 728 C. civ.
Evocând fondul, recurenții au susținut, că prima instanță nu a examinat valabilitatea titlului statului în baza prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, iar cu privire la spațiile comerciale, actele aflate la dosar fac dovada deplină a individualizării acestora.
Recursul este fondat.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active, în temeiul motivului de ordine publică prevăzut de art. 137 alin. (1) C. proc. civ., admițând apelul reclamanților, schimbând sentința și respingând acțiunea ca inadmisibilă, instanța de apel a încălcat prevederile art. 296 C. proc. civ. întrucât a creat reclamanților o situație mai grea în propria cale de atac.
Soluția adoptată este greșită și pentru că în primă instanță nu s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților iar pârâții-intimați nu au exercitat calea de atac a apelului. Examinarea din oficiu a unei excepții peremtorii de natură a conduce la respingerea acțiunii ca inadmisibilă, constituie o încălcare evidentă și flagrantă a principiului non reformattio in pejus.
în acest context considerentele instanței de apel cu referire la fondul litigiului sunt irelevante și nu reprezintă o judecată a fondului, dat fiind că excepția avută în vedere a fost determinantă în adoptarea soluției atacate și exclude posibilitatea instanței de a cerceta concomitent și fondul pricinii.
Fiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (5) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanți a fost admis, a fost casată decizia atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, care va rezolva problemele de fond ale pricinii în limitele competenței conferite prin exercitarea apelului, declarat de reclamanți.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5314/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5276/2005. Civil → |
|---|
