ICCJ. Decizia nr. 5289/2005. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5289
Dosar nr. 13581/1/2005
(nr. vechi 300/2005.
Şedinţa de la 30 mai 2006
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la 6 aprilie 2000, reclamanta C.N.A.S. (C.N.A.S.) a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 218.158.813.000 lei.
În motivarea cererii s-a arătat că, în respectarea dispoziţiilor legale, reclamanta a efectuat toate operaţiunile de încasări şi plăţi aferente bugetului de asigurări sociale de sănătate prin trezoreria generală a statului. Potrivit prevederilor art. 1 din OUG nr. 119/1999, sumele reprezentând fondul de rezervă, fondul de redistribuire şi eventualele disponibilităţi aferente cheltuielilor proprii de administrare şi funcţionare ale C.N.A.S. sunt purtătoare de dobândă. Nivelul dobânzii se stabileşte şi se plăteşte de Ministerul Finanţelor Publice care nu şi-a îndeplinit această obligaţie corespunzător anului fiscal 1999.
După un prim ciclu procesual, în care instanţele de fond au respins acţiunea ca neîntemeiată iar instanţa de recurs a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare în primă instanţă, prin sentinţa civilă nr. 363 din 13 aprilie 2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză şi limitele obiectului cererii astfel cum a fost fixat de către reclamantă.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de către pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 1407 A din 9 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VII-a civilă şi litigii de muncă.
În considerentele hotărârii sale, instanţa de apel a arătat în intervalul de timp pentru care reclamanta a solicitat dobânda aferentă disponibilităţilor C.N.A.S., casele de asigurări de sănătate şi Casa Municipiului Bucureşti nu aveau personalitate juridică. Ulterior perioadei în litigiu a fost acordată personalitate juridică caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, aceleaşi dispoziţii fiind aplicabile şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. cât şi C.A.S.T.
Prima instanţă a respectat prevederile art. 129 C. proc. civ., hotărând exclusiv asupra obiectului cererii reclamantei. De asemenea, instanţa a avut în vedere convenţia părţilor şi a apreciat corect momentul la care şi-a produs efectele.
Pentru efectuarea expertizei nu era necesară o lucrare la faţa locului, cu convocarea părţilor, astfel încât raportul de expertiză nu este lovit de nulitate.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către pârâtul Ministerul Finanţelor Publice critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
În mod greşit a considerat instanţa de apel că reclamanta are calitate procesuală cu motivarea că în perioada 1 iulie 1999-31 decembrie 1999 erau în vigoare dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 145/1997. Instanţa avea obligaţia să analizeze problema calităţii procesuale a reclamantei coroborând dispoziţiile legale enunţate cu cele ale art. 2 din OUG nr. 119/1999.
Aveau calitate procesuală în cauză numai casele de sănătate judeţene.
Instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut, pronunţându-se şi cu privire la disponibilităţile C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. şi C.A.S.T. Reclamanta nu a solicitat şi dobânzi cuvenite C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. şi C.A.S.T.
Hotărârile se întemeiază pe un raport de expertiză lovit de nulitate deoarece au fost încălcate prevederile art. 208 C. proc. civ. Expertul a convocat Ministerul Finanţelor Publice pentru data de 18 iunie 2003 dar la 12 iunie 2003 judecata cauzei a fost suspendată. Ulterior, ministerul nu a mai fost convocat.
Ambele hotărâri au nesocotit prevederile art. 315 C. proc. civ. iar hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
În mod greşit a fost omologat raportul de expertiză în varianta a doua. Simpla constatare a curţii de apel în sensul că instanţa de fond a apreciat corect că, convenţia prin care s-a stabilit nivelul dobânzilor şi-a produs efectele din 1 decembrie 1999, motiv pentru care pentru perioada anterioară încheierii, dobânda era de 35% pe an echivalează cu o nemotivare. Ambele instanţe şi-au întemeiat hotărârile pe un raport de expertiză ale cărui obiective au răspuns numai în parte deciziei de casare.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului, instanţele de fond pronunţând soluţii legale şi temeinice.
Analizând hotărârea instanţei de apel prin prisma criticilor formulate prin motivele de recurs şi în raport de probele administrate în primă instanţă, Curtea a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
1. În considerentele deciziei date în recurs, prin care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare, s-a arătat că în temeiul art. 1 din OUG nr. 119/1999, sumele reprezentând fondul de rezervă, fondul de redistribuire şi eventualele disponibilităţi aferente cheltuielilor proprii de administrare şi funcţionare al C.N.A.S. sunt purtătoare de dobândă.
De asemenea, s-a dispus ca instanţele de trimitere să administreze proba cu expertiză contabilă pentru stabilirea certă a cuantumului dobânzilor datorate reclamantei.
Aşadar, în condiţiile art. 315 C. proc. civ., problema de drept privitoare la calitatea procesuală activă a fost statuată în mod irevocabil prin această decizie;
2. Instanţele nu au acordat mai mult decât s-a cerut.
C.N.A.S. are rolul de a asigura coordonarea sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Conform art. 52 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care a abrogat OUG nr. 119/1999, C.N.A.S. asigură organizarea şi monitorizarea programelor naţionale de sănătate cu scop curativ finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, având următoarele atribuţii:
a) implementează programele naţionale de sănătate cu scop curativ finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, conform strategiei aprobate de Ministerul Sănătăţii Publice;
b) răspunde de asigurarea, urmărirea şi controlul fondurilor alocate pentru derularea programelor şi subprogramelor de sănătate cu scop curativ, precum şi de monitorizarea, controlul şi analiza indicatorilor fizici şi de eficienţă, prin intermediul caselor de asigurări de sănătate judeţene;
c) transmite Agenţiei Naţionale pentru Programe de Sănătate, trimestrial, anual şi ori de câte ori este nevoie, analiza modului în care au fost derulate programele naţionale de sănătate cu scop curativ finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
La rândul său, art. 57 din lege prevede că Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv C.N.A.S., asigură fondurile pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate, respectiv a subprogramelor, pe baza cererilor fundamentate ale ordonatorilor de credite secundari şi terţiari, care vor solicita finanţarea în funcţie de realizarea indicatorilor.
Aşadar, reclamanta putea solicita suma pe care au acordat-o instanţele de fond, neputând fi primită critica în sensul că s-ar fi acordat mai mult decât s-a cerut;
3. În mod corect a apreciat instanţa de apel legalitatea raportului de expertiză contabilă, în condiţiile necitării Ministerului Finanţelor Publice.
Nu au fost nesocotite prevederile art. 208 C. proc. civ., câtă vreme nu s-a probat faptul că expertul ar fi avut nevoie, pentru efectuarea lucrării, de o deplasare la faţa locului pe care să o fi făcut-o;
4. Instanţele de trimitere nu au încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ.
Instanţa de recurs a dispus casarea pentru completarea probatoriului, stabilind necesitatea efectuării unei expertize contabile. Or, la darea soluţiei după casare au fost avute în vedere concluziile expertului contabil;
5. Hotărârea instanţei de apel este motivată, din considerente rezultând aspectele de fapt şi de drept care au format convingerea judecătorilor. S-a răspuns tuturor motivelor de apel, nemulţumirea apelantei faţă de soluţia dată căii de atac exercitate nejustificând susţinerea privitoare la nemotivare.
Criticând faptul că expertul a răspuns doar în parte obiectivelor stabilite, recurentul formulează în realitate critici în privinţa probelor, ceea ce nu poate fi primit în etapa recursului.
Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea a apreciat că instanţele de fond au pronunţat soluţii legale, criticile formulate neîntrunind cerinţele art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ.
Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 1407 A din 9 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5297/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5293/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
