ICCJ. Decizia nr. 5323/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5323

Dosar nr. 20267/200.

Şedinţa publică din 16 iunie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 6 iunie 2003, reclamantul R.E. a chemat în judecată pe pârâta SC C.F. Craiova SA, solicitând obligarea acesteia la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a locuinţei situate în Căminul de nefamilişti din Craiova, la preţul stabilit printr-o expertiză tehnică.

În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că:

- ocupă o cameră din Căminul de nefamilişti, în calitate de chiriaş îndeplinind obligaţiile ce-i revin.

- la data de 20 noiembrie 2002, unitatea pârâtă a înştiinţat chiriaşii că a hotărât să vândă camerele locuite de aceştia, urmând ca preţul şi condiţiile vânzării să fie cunoscute la momentul exprimării opţiunii.

- preţul stabilit nu corespunde valorii reale, imobilul având un grad avansat de uzură şi degradare, iar spaţiul de locuit este necorespunzător.

Pârâta a solicitat prin cererea reconvenţională respingerea acţiunii, deoarece preţul construcţiei a fost stabilit de Adunarea Generală a Acţionarilor, potrivit Legii nr. 85/1992 şi Decretului nr. 61/1990, iar reclamantul nu îndeplineşte condiţiile impuse de actele normative sus menţionate.

Judecătoria Craiova, prin sentinţa civilă nr. 10641 din 21 octombrie 2005, a admis acţiunea, a obligat pe pârâtă să-i vândă reclamantului locuinţa situată în Craiova, Dolj în condiţiile Legii nr. 85/1992 şi Decretului-lege nr. 61/1990 şi a respins cererea reconvenţională precizată.

S-a reţinut că:

- reclamantul ocupă în calitate de chiriaş o cameră în Căminul de nefamilişti construit de unitatea pârâtă în anul 1979, pe care doreşte să o cumpere şi pentru care a plătit chirie până în anul 2002, luna mai;

- această locuinţă intră în categoria locuinţelor de serviciu;

- în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992, modificată, care arată că locuinţele vor fi vândute titularilor în conformitate cu Decretul-lege nr. 61/1990;

- dispoziţiile Legii nr. 85/1992 modificată prin Legea nr. 76/1994 impun unităţilor respective obligaţia de a nu refuza vânzarea acestor locuinţe atunci când titularii de contracte solicită cumpărarea lor;

- reclamantul îndeplineşte cerinţele impuse de legea menţionată.

Curtea de Apel Craiova secţia civilă, prin Decizia nr. 1880 din 18 iunie 2004, a respins apelurile formulate de reclamant şi pârâtă, cu motivarea că:

- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992 a instituit obligaţia unităţilor economice de a vinde locuinţele construite din fondurile acestora, până la data intrării în vigoare a legii;

- chiar dacă pârâta este unitate comercială cu capital integral privat, are obligaţia de a vinde în condiţiile legii speciale;

- dovada calităţii de chiriaş a reclamantului rezultă chiar din recunoaşterea pârâtei.

Pârâta SC C.F. Craiova SA a declarat recurs prin care a susţinut că instanţa nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de apărare administrate, aplicând greşit prevederile Legii nr. 85/1992 şi că reclamantul nu a fost angajatul său, este rău platnic în achitarea debitelor pentru chirie şi întreţinere, deci nu îndeplineşte condiţiile pentru a cumpăra locuinţa.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte reţine că sunt nefondate, deoarece art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992 obligă unităţile economice să vândă locuinţele construite din fondurile lor, până la data intrării în vigoare a legii, printre aceste unităţi economice încadrându-se şi recurenta, chiar dacă are capital integral privat, iar reclamantul îndeplineşte cerinţele legale pentru a cumpăra.

Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC C.F. Craiova SA împotriva deciziei nr. 1880 din 18 iunie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5323/2005. Civil