ICCJ. Decizia nr. 5387/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5387
Dosar nr. 20739/200.
Şedinţa publică din 17 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 26 mai 2003, reclamantul A.D. a chemat în judecată pe pârâta S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanţa de judecată să constate că, în anul 1992, pârâta a vândut reclamantului un teren în suprafaţă de 5.000 mp şi să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare–cumpărare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a cumpărat de la pârâtă, în anul 1992, un teren în suprafaţă de 5.000 mp, situat în extravilan, pentru care a plătit suma de 146.000 lei cu titlu de preţ.
Preţul a fost achitat vânzătoarei S.A., în prezenţa martorilor S.G. şi S.M.
Deşi a solicitat în mai multe rânduri pârâtei, în perioada 1992–2003, să încheie contract de vânzare–cumpărare, aceasta a amânat perfectarea acestuia.
Prin sentinţa nr. 1506 din 9 februarie 2004, Judecătoria Iaşi a admis lipsa calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea ca fiind pornită împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
S-a reţinut că reclamantul nu a prezentat nici un înscris care să reprezinte un început de dovadă scrisă privind convenţia dintre părţi...
Mai mult, fiind vorba de o înstrăinare de terenuri, aceasta pentru validitate trebuia să îmbrace forma autentică.
În fine, instanţa a constatat că nu s-a făcut dovada calităţii pârâtei de proprietar al terenului, or o astfel de acţiune poate fi pornită numai împotriva proprietarului bunului imobil.
Împotriva hotărârii primei instanţe reclamantul a declarat apel, susţinând că în mod greşit nu au fost administrate probele admise, cu referire la proba cu martori şi proba cu expertiză.
Prin Decizia nr. 1378 din 20 septembrie 2004, Curtea de Apel Iaşi a respins apelul, ca nefondat.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de control a reţinut că revenirea asupra probei cu martori nu a produs reclamantului nici o vătămare. Totodată, cum reclamantul nu a făcut dovada unui act translativ de proprietate, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 1895 C. civ., invocate de acesta.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamantul a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
S-a susţinut că există motive contradictorii între considerente şi dispozitivul deciziei atacate, cu referire la motivarea amplă a netemeiniciei acţiunii civile, deşi pârâta nu a aderat la apel.
Recurentul a mai susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, cu referire la împrejurarea că prima instanţă a examinat excepţiile formulate de pârâtă, deşi acestea nu erau de ordine publică, iar S.A. nu a depus întâmpinare.
În fine, în mod greşit s-a dispus în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, cu referire la împrejurarea că, în baza rolului activ, instanţa ar fi trebuit să solicite comisiei locale de aplicare a legii fondului funciar să comunice stadiul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Totodată, instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, cu referire la împrejurarea că ar fi trebuit admisă proba cu martori pentru a dovedi imposibilitatea morală de a întocmi un înscris.
În concluzie, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţate în cauză, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi trimiterea dosarului primei instanţe, în vederea rejudecării în fond a cauzei.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În sens strict juridic, motivarea unei hotărâri înseamnă arătarea în scris a raţiunilor care au determinat instanţa să respingă sau să admită o cerere.
Pentru a respinge apelul, instanţa de control judiciar a examinat pe larg motivele pentru care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi s-a respins acţiunea reclamantului pentru acest motiv.
Apreciind că soluţia este legală, instanţa de control judiciar a menţinut-o, respingând apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanţe.
Între dispozitivul deciziei pronunţate în apel şi considerentele acesteia nu există contrarietate.
Or, în sensul cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., trebuie să existe contrarietate flagrantă între considerente şi dispozitiv, sau nemotivarea soluţiei, în sensul reţinerii unor considerente străine de natura pricinii.
Ca atare, recursul se constată a fi nefondat sub aspectul primei critici.
Cu referire la cea de a doua critică, se constată acest motiv de nelegalitate privind hotărârea primei instanţe nu a fost invocat în apel şi ca atare nu a fost examinat de către instanţa de control judiciar.
În consecinţă, acesta nu poate fi examinat omisso medio. De altfel, critica este şi neîntemeiată, excepţiile invocate prin întâmpinarea nedepusă în termenul prevăzut de art. 118C. proc. civ. fiind de ordine publică.
Drept urmare, recursul se constată a fi neîntemeiat şi sub aspectul celei de a doua critici.
În fine, în raport de finalitatea excepţiilor, raportat la condiţiile de admisibilitate a probelor, se constată că recursul este nefondat şi sub aspectul ultimelor două critici.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.D. împotriva deciziei nr. 1378 din 20 septembrie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5399/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 537/2005. Civil → |
|---|
