ICCJ. Decizia nr. 5399/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5399
Dosar nr. 21389/200.
Şedinţa publică din 17 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 iunie 2003, reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România a chemat în judecată pârâţii Municipiul Sibiu prin primar, SC U. SA Sibiu, L.A. şi I.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanţa de judecată să dispună anularea contractului de vânzare–cumpărare având ca obiect apartamentul din imobilul situat în Sibiu, înscris în C.F. 12067 nr. top 895/13, 896/13, 899/13, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi rectificarea cărţii funciare, în sensul radierii înscrierii privitoare la acest contract.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că imobilul menţionat a fost proprietatea acestuia.
Municipiul Sibiu a fost notificat în mai multe rânduri, cu privire la acest aspect.
Deşi a fost notificat, pârâtul a procedat la vânzarea imobilului proprietatea reclamantului.
La termenul din 12 septembrie 2003, fixat pentru judecarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a precizat acţiunea în sensul constatării nulităţii contractului de vânzare–cumpărare şi în raport de dispoziţiile Legii nr. 85/1992.
Prin sentinţa nr. 1345 din 27 februarie 2004, Judecătoria Sibiu a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
S-a reţinut că imobilul menţionat a constituit proprietatea reclamantei, fiind ulterior transcris în favoarea Statului Român.
Pârâţii L. au deţinut apartamentul în baza unui contract de închiriere.
La data de 11 septembrie 1997 apartamentul a fost vândut foştilor chiriaşi, în temeiul Legii nr. 85/1992 şi Legii nr. 112/1995, anterior adoptării actelor normative care interziceau vânzarea imobilelor care au aparţinut cultelor religioase sau schimbarea destinaţiei lor.
Din probele administrate a rezultat că apartamentul în litigiu a fost construit din fondurile statului, ulterior datei preluării imobilului de către stat.
Împotriva hotărârii primei instanţe reclamantul a declarat apel, criticile privind greşita stabilire a situaţiei de fapt.
Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 1539/A/2004 din 15 octombrie 2004, a respins apelul ca nefondat, cu motivarea că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt, corespunzător probatoriului administrat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamantul a declarat recurs.
S-a susţinut că hotărârea este lipsită de temei legal, cu referire la împrejurarea aprecierii ca validă a vânzării unui imobil, deşi acesta nu se înscria între categoriile de imobile ce puteau fi înstrăinate în temeiul Legii nr. 85/1992 şi a Legii nr. 112/1995.
Totodată, instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, cu referire la nedovedirea construirii apartamentului în litigiu din fondurile statului.
În concluzie, reclamantul a solicitat admiterea recursului şi schimbarea în tot a hotărârilor pronunţate în cauză, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin Legea nr. 85/1992, cu trimitere la Decretul nr. 61/1990 s-au stabilit dispoziţii în favoarea chiriaşilor, considerate norme de justiţie socială, întrucât dă posibilitatea acestora să cumpere, la un preţ modic, locuinţele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal–juridic.
Dat fiind caracterul special, în considerarea scopului menţionat, al normelor cuprinse în Legea nr. 85/1992, dispoziţiile acesteia sunt de strictă interpretare şi aplicare, la situaţiile expres reglementate.
Una din aceste situaţii avute în vedere de legiuitor priveşte categoria de locuinţe ce pot face obiectul înstrăinării, cu plată, către chiriaş.
Or, în cauză probele administrate nu au dovedit construirea din fondurile statului a imobilului ce face obiectul revendicării.
Drept urmare, instanţele trebuiau să constate că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 85/1992.
Nepronunţându-se în acest sens, hotărârile sunt supuse cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul constatându-se a fi fondat sub aspectul acestor critici.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul şi va modifica Decizia atacată în sensul că va admite apelul declarat de reclamant şi va schimba în tot hotărârea primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA împotriva deciziei nr. 1539 din 15 octombrie 2004 a Curţii de Apel Alba–Iulia pe care o modifică şi admite apelul aceloraşi părţi declarat împotriva sentinţei civile nr. 1345 din 27 februarie 2004 a Judecătoriei Sibiu. Schimbă în tot sentinţa, admite acţiunea precizată şi constată nulitatea absolută a contractului de vânzare–cumpărare având ca obiect imobilul situat în Sibiu, înscris în C.F. nr. 12067.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5609/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5387/2005. Civil → |
|---|
