ICCJ. Decizia nr. 5414/2005. Civil. Revizuire
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5414
Dosar nr. 5014/2005
Şedinţa publică de la 17 iulie 2005
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;
Prin sentinţa civilă nr. 472 din 23 martie 2000 Judecătoria Oraviţa a respins acţiunea părţilor, reţinând că reclamanta este terţ, faţă de contractul încheiat neavând calitate procesuală activă şi că acţiunea este inadmisibilă întrucât actul nu contravine ordinii publice, pentru a fi sancţionat cu nulitate absolută.
A mai reţinut că reclamanta a început edificarea construcţiilor anterior datei încheierii contractului de vânzare-cumpărare, astfel că reclamanta este constructor de bună credinţă, dat fiind că nici vânzătorul R.I., nici cumpărătorii M., nu i-au interzis construcţia magazinului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta SC G.D.F. România SRL Bucureşti şi pârâţii M.M. şi M.S.C.
Prin decizia civilă nr. 1061 din 26 septembrie 2000, Tribunalul Caraş-Severin, în dosar nr. 4111/C/2000 a admis apelul formulat de reclamanta SC G.D.F. România SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr.472 din 23 martie 2000 pronunţată de Judecătoria Oraviţa, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC G.D.F. România SRL Bucureşti împotriva pârâţilor R.I., M.N.C. şi M.S.C.
A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4493 din 14 decembrie 1999, autentificat de Biroul notarului public S.A.
A dispus anularea încheierii C.F. nr. 1022 din 15 decembrie 1999 şi revenirea la situaţia anterioară încheierii contractului de mai sus, anulat, în sensul anulării filei de C.F. 2554 Naidas nou înfiinţate, radierii dezmembrării şi reînscrierea vechiului proprietar de C.F. 2542 Naidas, nr.top 5197/1.
Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei apelate cu privire la acţiunea conexă formulată de pârâţii M.
Au fost obligaţi pârâţii să plătească apelantei 17.440.000 lei cheltuieli de judecată la instanţa de fond şi de apel.
A fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâţii, M.N.C. şi M.S.C.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâţii, M.N.C. şi M.S.C., solicitând casarea acesteia.
Prin decizia civilă nr. 354 din 15 februarie 2001, Curtea de Apel Timişoara a admis recursurile declarate de pârâţii M.N.M., M.S.C. şi R.I.
A fost casată decizia civilă nr. 1061 din 26 septembrie 2000 a Tribunalului Caraş-Severin şi sentinţa civilă şi s-a trimis cauza spre rejudecare, la prima instanţă, Judecătoria Oraviţa.
Prin sentinţa civilă nr. 1076 din 3 iulie 2002 a Judecătoriei Oraviţa, a fost respinsă cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă în reconvenţionale SC G.D.F. România SRL, împotriva pârâţilor M.N.M., M.S.C. şi R.I.
A fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi reconvenţionali M.N.M. şi M.S.C., împotriva reclamantei-pârâte reconvenţionale SC G.D.F. România SRL Bucureşti.
Au fost compensate, parţial, cheltuielile de judecată.
A fost obligată reclamanta-pârâtă reconvenţională SC G.D.F. România SRL să plătească pârâţilor reclamanţi reconvenţionali M.N.M. şi M.S.C., suma de 12.740.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost obligată reclamanta-pârâtă reconvenţională SC G.D.F. România SRL să plătească pârâtului R.I., suma de 2.754.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a avut în vedere faptul că nu poate constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4493 din 14 decembrie 1999 de Biroul notarului public S.A. întrucât acesta a fost încheiat cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de lege şi a fost realizată şi publicitatea imobiliară.
În ceea ce priveşte acţiunea reconvenţională s-a reţinut faptul că reclamanta reconvenţională a edificat o construcţie pe terenul înscris în C.F. nr. 2542 Naidiaş nr. top 5197/1/b arabil în Sălişte, aflat în proprietatea pârâţilor reclamanţi reconvenţionali M.N.M. şi M.S.C. Nu s-a dispus demolarea construcţiei deoarece nu s-a dovedit reaua credinţă a constructorului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta SC G.D.F. România SRL şi pârâţii R.I., M.N.M. şi M.S.C.
Prin decizia civilă nr. 10 din 14 ianuarie 2003, Tribunalul Caraş-Severin a admis apelul declarat de reclamanta SC G.D.F. România SRL împotriva sentinţei civile nr. 1076/2002 a Judecătoriei Oraviţa, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis acţiunea formulată de SC G.D.F. România SRL împotriva pârâţilor R.I., M.N.M. şi M.S.C. dispunând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare–cumpărare autentificat sub nr. 4493 din 14 decembrie 1999, prin care pârâtul R.I. a vândut pârâţilor M. imobilul înscris în C.F. nr. 2542 Naidaş nr.top 5197/1/b arabil, în Sălişte de 3883 mp şi a dispus anularea încheierii de C.F. nr. 1022 din 15 decembrie 1999 şi revenirea la situaţia de C.F. anterioară încheierii acestui contract de vânzare cumpărare, în sensul anulării filei de C.F. nr. 2554 Naidaş nou înfiinţată radierii dezmembrării şi reînscrierii vechiului proprietar în C.F. Naidaş, pe parcela nr. 5197/1/9.
Au fost respinse apelurile declarate de pârâţii R.I. şi M.N.M. şi M.S.C.
Intimaţii au fost obligaţi să achite apelantei suma de 6.000.000 lei, cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că la data de 10 iunie 1999 prin contractul autentic nr. 861 al Biroului notarial S.A. întrucât acesta a fost încheiat cu respectarea condiţiilor de formă prevăzută de lege şi a fost realizată şi publicitate imobiliară.
În ceea ce priveşte acţiunea reconvenţională s-a reţinut faptul că reclamanta reconvenţională a edificat o construcţie pe terenul înscris în C.F. nr. 2542 Naidaş nr.top 5197/1/b arabil în Sălişte, aflat în proprietatea pârâţilor reclamanţi reconvenţionali M.N.M. şi M.S.C. Nu s-a dispus demolarea construcţiei, deoarece nu s-a dovedit reaua credinţă a constructorului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta SC G.D.F. România SRL şi pârâţii R.I. şi M.N.M. şi M.S.C.
Prin decizia civilă nr. 10 din 14 ianuarie 2003 Tribunalul Caraş Severin a admis apelul declarat de reclamanta SC G.D.F. România SRL împotriva sentinţei civile nr. 1076/2002 a Judecătoriei Oraviţa, pe care a schimbat-o în sensul că a admis acţiunea formulată de SC G.D.F. România SRL împotriva pârâţilor R.I. şi M.N.M. şi M.S.C., dispunând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4493 din 14 decembrie 1999, prin care pârâtul R.I. a vândut pârâţilor M. imobilul înscris în C.F. nr. 2542 Naidas nr. 5197/1/b arabil în Sălişte de 3883 mp şi a dispus anularea încheierii de C.F. 2554 Naidaş, nou înfiinţată, radierii dezmembrării şi înscrierii vechiului proprietar în C.F. Naidaş, pe parcela nr. 5197/1/9.
Au fost obligaţi intimaţii să achite apelantei suma de 6.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa soluţia, instanţa de apel a reţinut că la 10 iunie 1999, prin contractul autentic nr. 361 al Biroului notarului public G.E., s-a vândut de către R.I., din Naidaş, nr. 643 către M.J., reclamantei SC G.D.F. România SRL, prin contractul autentificat sub nr. 903 din 21 iulie 1999, cumpărătoarea purtând o altă denumire, la data încheierii contractului.
În realitate, la data cumpărării terenurilor, s-a reţinut că, au fost inversate, deoarece două persoane, cu numele de R.I. au deţinut proprietăţi alăturate şi, astfel, în fapt reclamanta a cumpărat, de fapt, parcela cu nr.top 5197/1/b pârâţilor M.N.M. şi M.S.C.
S-a mai reţinut că, reclamanta SC G.D.F. România SRL Bucureşti, în realitate a cumpărat parcela cu nr.top 5197/1 asupra căreia a edificat, şi o construcţie, fiind constructor de bună credinţă.
În acest fel, pârâtul R.I. de la nr. 643 Naidaş a realizat o vânzare a bunului altuia, în frauda dobânditorului de bună credinţă, care este reclamantă, încălcând, astfel, prevederile art. 968 şi art. 948 C. civ.
Faţă de aceasta, instanţa de apel a reţinut că, convenţia nu cuprinde decât bunurile asupra cărora se pare că părţile şi-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii, cu care, contractul s-a încheiat.
În speţă, pârâţii de rândul 2 şi 3 nu au putut contracta, conform art. 1294, C. civ. asupra unui teren care nu era proprietatea lui R.I. de la nr. 643 Naidaş, ci a altei persoane.
Prin urmare, concluzia clară care s-a desprins este faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4493 din 14 decembrie 1999 s-a vândut o parte din parcela cu nr.top 5197/1/b, care, de fapt, aparţine reclamantei şi asupra căreia reclamanta şi-a construit şi un magazin.
S-a mai reţinut de către tribunal că reclamanta are interes în cauză pentru a solicita anularea acestui contract de vânzare cumpărare, deoarece este cumpărătoarea acestui teren, provenit prin intermediul numitei M.J. de la un alt proprietar cu numele de R.I., are îşi are domiciliul în Naidaş la nr. 390.
Deoarece, cu parcela cu nr.top 5197/2 pe care a cumpărat-o reclamanta de la R.I., de la nr.390, s-a produs confuzia, în cartea funciară, în temeiul art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel a admis apelul reclamantei SC G.D.F. România SRL Bucureşti, şi în consecinţă, a admis acţiunea formulată de acesta.
Tribunalul a respins apelul declarat de pârâţii reţinând că reclamanta a fost constructor de bună credinţă.
Împotriva acestei deci au declarat recurs M.N.M. şi M.S.C. solicitând casarea în totalitate a hotărârii atacate.
În motivarea recursului s-a învederat că tribunalul a făcut o confuzie gravă asupra a două suprafeţe de teren, fără a se observa că ele sunt strict determinate şi uşor determinabile, astfel că părţile au cumpărat de la acelaşi proprietar, parcelele cu nr. topografic 5197/1/a şi 5197/1/b, iar prin pretinsa confuzie, cu terenul lui R.I., de la nr. 398, intimata şi-a motivat abuziv în ceea ce priveşte construcţia plasată pe terenul cumpărat de recurent, teren care avea o poziţie mai bună, în raport cu drumul. Referitor la buna sau reaua credinţă a intimaţilor, recurenţii arată că instanţa era ţinută să observe că cel în cauză a ridicat construcţia fără autorizaţia organului administrativ competent, fără a avea viza prealabilă a OCAOTA, recurenţii considerând că greşit instanţa de apel a tras concluzia că s-a construit cu bună credinţă reţinând că intimat ar fi construit pe un teren parcelat din eroare şi că, a cumpărat parcela cu nr.topografic 5197/1, care cuprinde 6490 mp, suprafaţă din care însăşi intimata recunoaşte, că a cumpărat doar 3057 mp, aspect nedetaliat de instanţă, aceasta neţinând cont nici de actul de somare al executorului judecătoresc adresat constructorului, pentru a opri lucrările.
Recurenţii susţin că hotărârea atacată conţine motive contradictorii faţă de natura pricinii, argumentând respingerea cererii lor sub motiv că s-ar fi săvârşit operaţiuni speculative, în acest sens, referindu-se însă, doar la parcela cu nr.top 5197/1/a aparţinând părţii adverse, iar pe de altă parte, decizia criticată nu cuprinde motivele pe care se sprijină atunci când se trage concluzia că intimata a fost în eroare la cumpărarea parcelei.
S-a mai susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic ce i s-a dedus a schimbat înţelesul contractului nr. 4493 din 14 decembrie 1999, cu consecinţa conservării unei construcţii efectuate pe alt teren, decât cel negociat şi cumpărat, fără respectarea legii în materie de construcţii şi cu desconsiderarea dreptului de proprietate al recurenţilor.
În opinia recurenţilor, decizia criticată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, nefiind respectate de constructor condiţiile prevăzute de lege şi instanţa neverificând buna credinţă a intimatei, aceasta fiind doar afirmată.
Recurenţii susţin că instanţa de apel a omis a se pronunţa asupra mijloacelor de probă propuse pentru stabilirea relei-credinţe a intimatei, respectiv asupra somaţiei prin executorul judecătoresc şi asupra obiectului contractului nr. 903/1999 a cărui schimbare cu obiectul contractului recurenţilor nr. 4493/1998- s-a urmărit; în final, recurenţii critică decizia instanţei de apel şi pentru că se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9,10 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 64 din 26 februarie 2004 a admis, ca fondat, recursul civil introdus de recurenţii pârâţi M.N.M. şi M.S.C. împotriva deciziei civile nr. 10 din 14 ianuarie 2003 a Tribunalului Caraş Severin, pe care a modificat-o, în sensul că a respins apelul declarat de SC G.D.F. România SRL şi a admis apelul introdus de apelanţii R.I., M.N.M. şi M.S.C. împotriva sentinţei civile nr. 1076 din 3 iulie 2002 a Judecătoriei Oraviţa, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că:
A admis acţiunea din dosarul conexat nr. 365/2000 a Judecătoriei Oraviţa, introdusă de reclamanţii M.N.M. şi M.S.C. împotriva SC G.D.F. România SRL, Bucureşti şi, în consecinţă:
A obligat pe pârâtă să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 105 mp din imobilul înscris în C.F. nr. 2554 Naidaş, având nr.topografic 5197/1/b.
A dispus obligarea pârâtei să-şi ridice construcţiile edificate pe terenul menţionat iar în caz de refuz a autorizat pe reclamanţi să procedeze la demolarea acestora pe cheltuiala pârâtei.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei privitoare la respingerea acţiunii principale introduse de reclamanta SC G.D.F. România SRL Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
Punctul de pornire în dezlegarea problemei de drept pe care o reclamă rezolvarea speţei deduse judecăţii reflectă în a stabili dacă vânzarea este lovită de nulitate absolută, respectiv dacă prin încheierea contractului autentificat sub nr. 4493 din 14 decembrie 1999 au fost încălcate prevederile art. 968 şi art. 948 C. civ.
Instanţa de apel aduse sprijinul concluziei la care a ajuns, în sensul că, prin încheierea contractului a cărui nulitate a considerat-o, ar fi fost nesocotite dispoziţiile legale precizate, motivarea că intimatul pârât R.I. a realizat o vânzare a bunului altuia, în frauda societăţii SC G.D.F. România SRL, care a fost considerată de instanţă dobânditor de bună credinţă.
Înainte de a se proceda la analizarea contractului a cărui valabilitate este contestată, se cuvine a se aduce în discuţie una dintre condiţiile impuse de Codul civil cu privire la bunul vândut ce rezidă în necesitatea ca bunul să fie proprietatea exclusivă a vânzătorului, iar cu privire la acest aspect, în literatură, ca şi în practica judiciară, s-a reţinut constant că vânzarea-cumpărarea este lovită de nulitate absolută, conform art. 948 C. civ., numai în situaţia în care ambele părţi au fost în cunoştinţă de cauză, la încheierea contractului, ştiind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane şi astfel operaţiunea realizată, este speculativă având o cauză ilicită.
Concluzia la care ajunge instanţa de apel în sensul că intimatul pârât R.I. nu ar fi vândut recurenţilor un teren, din care o parte ar fi aparţinut societăţii intimate, este lipsită de suport probatoriu. Astfel, parcela având nr.topografic 5197/1/b, în suprafaţă de 3883 mp, care a făcut obiectul contractului sus-menţionat, nu a constituit niciodată proprietatea societăţii intimate. La data perfectării contractului, prin care parcela cu nr.top 5197/1 înscrisă în C.F. nr. 2542 Naidaş a fost dezmembrată în noile parcele cu nr.top 5197/1/a şi 5197/1/b, şi prin care aceasta din urmă a fost vândută în favoarea recurenţilor, titularul exclusiv al dreptului de proprietate asupra parcelei, înstrăinate era R.I., în timp ce proprietatea societăţii intimate asupra parcelei dobândite de acelaşi vânzător era înscrisă în momentul respectiv în C.F. nr. 2543 Naidaş.
În acest context, devine necesară evocarea dispoziţiei înscrisă în art. 34 din Legea nr. 7/1996, conform căreia: „cuprinsul cărţilor funciare se consideră exact, în folosul acelei persoane care a dobândit, prin act juridic cu titlu oneros, un drept real, prezumţie care, operând, în favoarea recurenţilor pârâţi, nu a fost răsturnată în timpul prezentului proces. Astfel, din ansamblul probatoriului administrat, nu rezultă că recurenţii, la data încheierii actului juridic prin care li s-a strămutat dreptul de proprietate asupra parcelei cu nr.top 5197/1/b, ar fi cunoscut că, în realitate, suprafaţa de 3057 mp teren ce reprezintă o parte din parcela cu nr.top 5197/1, în suprafaţă totală de 6940 mp, şi din care s-a dezmembrat parcela pe care ei au dobândit-o, în suprafaţă de 3883 mp ar fi fost vândută anterior societăţii intimate. Astfel prin decizia civilă nr. 2 din 8 ianuarie 2003 a Tribunalului Caraş Severin, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 860 din 24 aprilie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, s-a constatat că SC G.D.F. România SRL a cumpărat de la pârâta M.J., care la rându-i, a cumpărat de la R.I., suprafaţa de 3057 mp din imobilul înscris în C.F. nr. 2542 Naidaş, cu nr.top 5197/1/a. Se poate lesne observa, că obiectul vânzării îl constituie parcela cu nr.top 5197/1/a, diferită de parcela dobândită de părţile recurente, identificată topografic cu nr. 5197/1/b.
În condiţiile în care parcela înstrăinată recurenţilor este distinctă de cea vândută societăţii intimate, rezultă că nu suntem în prezenţa unei vânzări a lucrului altuia; mai mult, nu s-a probat conivenţa recurenţilor cumpărători la fraudă, în sensul că aceştia ar fi cunoscut existenţa unui drept al societăţii asupra parcelei achiziţionate de ei. Pe cale de consecinţă, în absenţa unor atare dovezi, concluzia instanţei de apel în sensul că actul de vânzare cumpărare nr. 4493/1999 ar fi lovit de nulitate absolută, se dovedeşte a fi eronată.
Referitor la criticile aduse hotărârilor atacate ce vizează afirmarea bunei credinţe a societăţii intimate, s-a apreciat că soluţia de menţinere a construcţiilor edificate de pârâtă din dosarul conexat având nr. 365/2000 al Judecătoriei Oraviţa, este rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor legale cuprinse în art. 494 alin. (3) C. civ. potrivit cărora proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea plantaţiilor şi a construcţiilor ridicate de o persoană de bună credinţă.
În speţă, însă, recurenţii sunt îndrituiţi a invoca reaua credinţă a societăţii intimate, având în vedere că edificarea construcţiilor s-a realizat fără ca acesta să fi avut vreun titlu asupra întregii parcele topografice nr. 5197/1, care să-i permită să exercite dispoziţia materială asupra întregului teren, situat pe parcela topografică menţionată.
În dosar, s-au produs suficiente dovezi din care rezultă reaua credinţă a intimatei, ansamblu probelor administrate, în cauză, punând în evidenţă calitatea recurenţilor reclamanţi. De titulari ai dreptului de proprietate asupra parcelei topografice revendicate, parcelă pe care societatea intimată a edificat construcţii ce ocupă suprafaţa de 105 mp teren.
Or, dreptul de proprietate imobiliară, ca drept real, principal conferă proprietarului imobilului atribuţiile de folosinţă, posesia şi dispoziţie atribuite care, nu pot fi exercitate în plenitudinea lor către recurenţii-reclamanţi în condiţiile în care aceştia sunt împiedicaţi în a le exercita datorită construcţiei aparţinând părţii intimate, edificate pe terenul cu suprafaţa mai sus indicată din parcela cu nr.top 5197/1/b, fiind dovedit faptul că intimata pârâtă a adus o încălcare dreptului de proprietate ai cărei titulari sunt recurenţii reclamanţi. O atare situaţie reclamă fără îndoială, obligarea pârâtei la restituirea posesiei terenului revendicat şi la obţinerea acesteia de la orice faptă, prin care s-ar aduce atingere exerciţiului normal şi deplin al dreptului de proprietate recunoscut în favoarea revendicaţilor, instanţa de recurs considerând că soluţia de respingere a acţiunii promovată de instanţele anterioare este eronată, fiind dată cu ignorarea art. 480 C. civ. De asemenea, fiind dovedită reaua credinţă, a constructorului, soluţia ce se impune din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 494 C. civ., este obligarea acestuia să-şi ridice construcţiile edificate pe terenul revendicat, reclamanţii fiind autorizaţi, în caz de refuz, să procedeze ei, la demolarea acestora, pe cheltuiala intimatei.
În raport cu considerentele ce preced, instanţa va admite recursul, iar în baza prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va modifica decizia atacată, în sensul că, va respinge apelul declarat de SC G.D.F. România SRL şi va admite apelul introdus de apelanţii R.I., M.N. şi M.S., împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie, sentinţă ce va fi schimbată parţial în sensul admiterii acţiunii în dosarul conexat nr. 365/2000 al Judecătoriei Oraviţa, conform dispozitivului, prezentei hotărâri, urmează a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei privind respingerea acţiunii introduse de societatea reclamantă având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare autentic nr. 4493/1999; anularea încheierii de C.F. nr. 1022/1999 şi revenirea la situaţia anterioară încheierii contractului menţionat, fiind însă înlăturate dispoziţiile referitoare la cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei decizii, s-a formulat cerere de revizuire, de către SC G.D.F. România SRL, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., coroborat cu art. 323 alin. (1) şi C. proc. civ., solicitându-se anularea deciziei pronunţate de Curtea de Apel Oradea şi până la soluţionarea revizuirii, suspendarea deciziei atacate.
În motivarea cererii de revizuire se arată că, prin sentinţa civilă nr. 1083 din 9 iulie 2002 a Judecătoriei Oraviţa s-a respins acţiunea formulată de revizuentă, având ca obiect constatarea nulităţii dreptului său de proprietate asupra suprafeţei de 3057 mp înscrişi în C.F. nr. 2542 Naidaş, top 5197/1, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare asupra acestui teren şi totodată întabularea în C.F. a dreptului de proprietate, ca urmare a desmembrării.
Împotriva acestei sentinţe, revizuenta a formulat cerere de apel, admisă de către instanţă, prin decizia civilă nr. 2 din 8 ianuarie 2003 a Tribunalului Caraş Severin, prin care s-a dispus admiterea apelului şi modificarea sentinţei instanţei ce a judecat fondul, în sensul admiterii acţiunii.
Ulterior, Curtea de Apel Timişoara, prin decizia civilă nr. 860 din 24 aprilie 2003 a respins recursurile promovate.
Prin sentinţa civilă nr. 472 din 23 martie 2000 a Judecătoriei Oraviţa, s-a respins acţiunea principală formulată de revizuentă precum şi acţiunea conexă a lui M.N.M. şi M.S.C. Acţiunea revizuentei avea ca petit constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat între R.I. şi soţii M. nr. 4493 din 14 decembrie 1999, anularea încheierii de C.F. 2554 Paidaş, radierea dezmembrării efectuate concomitent cu vânzarea şi reînscrierea dreptului de proprietate a fostului proprietar R.I.
Acţiunea constatată, promovată de soţii M. avea ca obiect obligarea revizuentei la lăsarea în deplină proprietate şi posesie a suprafeţei de 105 mp teren din terenul acestora, înscris în C.F. nr. 2554, pe care revizuenta a edificat o construcţie, precum şi obligarea acestora la ridicarea construcţiei, în caz contrar, solicitând autoritatea reclamanţilor, pe cheltuiala pârâtei.
Ambele acţiuni au fost respinse, atât soţii M., cât şi pârâta, declarând apel.
În urma judecării apelurilor, Tribunalul Caraş Severin, în dosar nr. 4111/C/2000, prin decizia civilă nr.1061 din 20 septembrie 2000, a admis apelul pârâtei, în sensul admiterii acţiunii principale şi a respins apelul promovat de soţii M.
Aceştia, au formulat recurs, soluţionat prin admiterea sa de către Curtea de Apel Timişoara care a dispus, prin decizia civilă nr. 354 din 15 februarie 2001 pronunţată în dosarul nr. 126/C/2001, casarea deciziei Tribunalului Caraş Severin şi a sentinţei Judecătoriei Oraviţa şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de fond, Judecătoria Oraviţa.
În urma casării, s-a format dosarul nr. 654/2001 al acestei instanţe, care, prin sentinţa civilă nr. 1076 din 3 iulie 2002, a respins ambele acţiuni.
Atât revizuenta cât şi soţii M. au promovat apeluri împotriva acestei hotărâri, în urma judecării apelurilor, prin decizia civilă nr.10 din 14 ianuarie 2003, pronunţată în dosarul nr. 7680/2002, a respins apelul soţilor M. şi a admis apelul pârâtei–reclamante, în sensul admiterii în tot, a acţiunii principale.
S-a formulat recurs de către soţii M., ce s-a aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara. Recurenţii au formulat o cerere de strămutare ce a fost admisă, ulterior, cauza rejudecându-se la Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 142/2004.
Prin decizia nr. 64/2004, Curtea de Apel Oradea a admis recursul soţilor M., modificând în parte decizia Tribunalului Caraş Severin. Prin această decizie, intimata a fost obligată la lăsarea în deplină proprietate şi posesie, a suprafeţei de teren de 105 mp înscrişi în C.F. 2552 Naidaş, top 5197/b şi ridicarea construcţiilor avute pe el, în caz contrar, autorizând soţii M., la demolarea acestora, pe cheltuiala intimatei .
Prin cererea de revizuire, se consideră cele două hotărâri potrivnice, deoarece:
1. Prin prima decizie, instanţa a pronunţat o hotărâre prin care s-a constatat dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 3057 mp pe care au edificat construcţia. Totodată, s-a dispus ca această hotărâre să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare şi s-a dispus intabularea în C.F. a dreptului de proprietate respectiv.
2. La baza acestei hotărâri a stat şi expertiza tehnică efectuată de expert C.E., în care se arată că: ”în care situaţia în care instanţa constată că intimata a cumpărat terenul pe care este edificat magazinul duty–free, este necesară radierea dezmembrării operative cu ocazia înstrăinării terenului de 3883 mp, de către R.I. către soţii M.”
3. Prin a doua hotărâre, întemeiată a fost obligată a lăsa în deplină posesie şi proprietate suprafaţa de teren de 105 mp pe care este amplasat în parte construcţia revizuentei, precum şi la ridicarea acestei construcţii.
4. De asemenea, prima hotărâre a fost depusă în cadrul dosarului în care a fost pronunţată cea de-a doua hotărâre, instanţa cunoscând efectele primei hotărâri.
Examinând cererea de revizuire formulată în cauză, în raport de hotărârile pronunţate în speţă şi de probele existente în dosar, se constată că cererea de revizuire a hotărârii este nefondată şi că va trebui respinsă, ca atare.
În speţă, hotărârile invocate nu sunt potrivnice referindu-se la terenuri diferite.
Revizuenţii nu pot opune intimaţilor vreun drept asupra terenului de 105 mp atâta timp cât edificarea construcţiei s-a făcut cu rea credinţă, aceştia neavând un titlu juridic asupra întregii parcele topografice nr. 5197/1, care să-i permită să exercite dispoziţia materială asupra întregului teren situat pe parcela topografică în discuţie.
Astfel, parcela pe care R.I. a vândut-o numitei M.J., care la rându-i a înstrăinat-o societăţii, este cea situată la locul „Sălişte”, în suprafaţă de 3057 mp, situată pe nr.top 5197/1/a, astfel cum s-a stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, coordonatele topografice ale parcelei dobândite de partea intimată fiind stabilite şi prin intermediul lucrărilor de specialitate întocmite în cauză; în acest sens, converge şi poziţia exprimată de R.I., care în cadrul interogatoriului a indicat aceeaşi parcelă mai sus arătată, ca fiind vândută numitei M.J. Nici schiţa şi nici memoriul tehnic întocmite de expertul ing. B.A., în cuprinsul cărora este localizat terenul dobândit de societatea intimată, nu sunt în măsură a oferi date care să conducă la concluzia că intimata a ridicat construcţia pe parcela cu nr.top 5197/1/b deoarece ar fi avut convingerea fermă, dar eronată, că acest teren se află în proprietatea sa. In schiţă, este nominalizat terenul cu nr.top 5197/2/a, iar în cuprinsul memoriului tehnic sunt identificate două imobile a căror suprafaţă însemnată este de 9997 mp, în timp ce obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat cu M.J. îl constituie un imobil în suprafaţă de 3057 mp şi care, în realitate s-a dovedit a fi situat pe nr.top 5197/8/a, deci, nicidecum, pe nr.top 5197/1/b.
Se constată, aşadar, că ridicarea construcţiei pe parcela cu nr.top 5197/1/b s-a făcut fără ca revizuenta să fi avut un titlu asupra terenului respectiv, împrejurarea că a cumpărat parcela alăturată nefiind de natură a-i justifica acţiunile întreprinse pentru edificarea construcţiei şi, aceasta, mai ales, că lucrările au fost executate în lipsa documentaţiei impuse de Legea nr. 50/1991 şi, respectiv, în lipsa unei schiţe de demontarea a terenului, vizate de Oficiul de Cadastru, acte ce ar fi putut să ofere o determinare topografică corectă, a terenului achiziţionat.
În raport cu cele arătate, hotărârile judecătoreşti invocate, nefiind potrivnice, în sensul art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., deoarece, nu se referă la aceeaşi suprafaţă de teren, ci la suprafeţe de teren diferite, Curtea va trebui să privească cererea de revizuire, de faţă, introdusă de SC G.D.F. România SRL împotriva deciziei nr. 64 din 26 februarie 2004 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondată şi a o respinge, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire declarat de revizuenta SC G.D.F. România SRL împotriva deciziei nr. 64 din 26 februarie 2004 a Curţii de Apel Oradea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5701/2005. Civil. Actiune de intabulare în... | ICCJ. Decizia nr. 2783/2005. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
