ICCJ. Decizia nr. 5433/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5433
Dosar nr. 11572/200.
Şedinţa publică din 20 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 8 septembrie 2003, reclamanta B.I. l-a chemat în judecată pe pârâtul V.A., pentru ca prin sentinţa ce instanţa o va pronunţa să-l oblige pe acesta să permită branşarea reclamantei, la reţeaua de alimentare cu gaz metan aferentă imobilului situat în Arad, iar în caz de refuz, hotărârea să suplinească consimţământul pârâtului, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de proces.
În motivarea acţiunii întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 31/1954 reclamanta a arătat că pârâtul s-a opus la branşarea acesteia la alimentarea cu gaz metan, şi deşi este utilizator, a refuzat accesul reclamantei, chiar dacă normele tehnice permit un singur branşament la un imobil, proprietarul acestuia având obligaţia de a fi de acord cu racordarea celorlalţi locatari.
Prin sentinţa civilă nr. 5516 din 26 noiembrie 2003, Judecătoria Arad a admis acţiunea reclamantei şi l-a obligat pe pârât să permită branşarea acesteia la reţeaua de alimentare cu gaz aferentă imobilului mai sus individualizat, iar în caz de refuz a dispus ca prezenta sentinţă să ţină loc de consimţământul valabil al pârâtului şi l-a obligat la plata sumei de 3.071.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză administrat în cauză, normativul I 16/1998, capitolul VI, pct.6 şi 35 stabileşte că fiecare imobil cu destinaţie de locuinţă poate fi racordat la reţeaua publică de gaz printr-un singur branşament, ceea ce o împiedică pe reclamantă să solicite un racord separat faţă de cel obţinut iniţial de reclamant.
S-a apreciat totodată, că refuzul pârâtului este samavolnic şi abuziv, în condiţiile în care, deşi a suportat singur cheltuielile specifice branşării, nu a precizat reclamantei cota sa parte din aceste cheltuieli şi, neîndeplinind această obligaţie nu poate obstrucţiona accesul reclamantei la alimentarea cu gaz metan, întrucât dispoziţiile legale în materie îl obligă pe cel ce realizată branşarea, să permită şi celorlalţi proprietari ai imobilului să beneficieze de furnizarea gazului metan.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul V.A. invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii, pe motiv că reţeaua de gaze este proprietatea SC D. Arad, în regim de drept public şi că titulara contractului de furnizare a gazului metan este soţia acestuia, A.V.
A mai arătat pârâtul, în dezvoltarea motivelor de apel că, în mod greşit, acordul de branşament nu a fost condiţionat de plata cotei părţi din cheltuielile suportate exclusiv de acesta.
Prin Decizia nr. 204 din 24 februarie 2004, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 5516 din 26 noiembrie 2003 a Judecătoriei Arad, în sensul că branşarea apartamentului reclamantei B.I. la reţeaua şi branşamentul deţinut de pârât, este condiţionată de plata prealabilă de către reclamantă a echivalentului actual al cheltuielilor de branşament la reţeaua de gaze, suportate de pârât în limita cotei de ¼.
A respins cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide ca atare, instanţa de control judiciar a reţinut că în imobilul din Arad, părţile deţin câte un apartament, respectiv reclamanta, cel aflat la nr. 2 şi pârâtul la nr. 3 şi că reclamanta a solicitat SC D., aprobarea racordului apartamentului acesteia, la reţeaua de gaze, situaţie în care, potrivit anexei nr. 15 din norma internă nr. 6/1998, deţinătorul branşamentului şi instalaţiei de utilizare comună are obligaţia să permită racordarea locuinţelor celorlalţi proprietari ai imobilului, după achitarea cotei părţi, la lucrarea executată de pârât în anul 1996, anterior cererii reclamantei, depusă la 18 august 2003.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Timişoara, în termen legal a declarat recurs pârâtul V.A. criticând hotărârea cu privire la cheltuielile de judecată solicitate, în sensul că admiţând apelul instanţa trebuia să acorde cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat cu ocazia soluţionării în primă instanţă a acţiunii şi în apel.
Recursul este nefondat şi va fi respins, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Este de precizat că, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinţei civile nr. 5516 din 26 noiembrie 2003 a Judecătoriei Arad, această instanţă a admis acţiunea reclamantei B.I. în contradictoriu cu pârâtul V.A. şi a dispus obligarea acestuia la 3.071.000 lei cheltuieli de judecată.
Cât priveşte critica pârâtului în sensul că, deşi a admis apelul, instanţa de control judiciar ordinar, nu a acordat cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat este de arătat că nu a fot făcută dovada că avocatul pârâtului–apelant V.A. că ar fi depus chitanţa privind onorariul său, împrejurare care să îndrituiască instanţa a acorda acest onorariu, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Simpla menţiune a sumei de 3.000.000 lei în cuprinsul împuternicirii avocaţiale emise în temeiul art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat nu poate face, în condiţiile legii, dovada achitării sumei respective în lipsa chitanţei care să consemneze plata efectivă a onorariului de avocat.
Concluzionând, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul V.A. împotriva deciziei nr .204 din 24 februarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5458/2005. Civil. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 5402/2005. Civil → |
|---|
