ICCJ. Decizia nr. 5459/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5459
Dosar nr. 10909/200.
Şedinţa publică din 31 mai 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 10 iulie 2003 reclamantul I.N., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin a solicitat Judecătoriei Drobeta Turnu Severin ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să dezafecteze spaţiul aflat pe aliniamentul cimitirului ortodox în partea de Nord, de cele trei coteţe construite ilegal de CS., D.D. şi A.T.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a făcut numeroase sesizări în legătură cu construcţia şi nimeni nu a luat nici o hotărâre, deşi acestea reprezintă un risc înalt de infecţie constituind un adăpost pentru şobolani.
În drept s-a invocat Ordinul 536 din 23 iunie 1997 emis de Ministerul Sănătăţii şi art. 5, art. 9, art. 10, art. 11, art. 12, art. 13 din Legea 50/1991 republicată în 1997.
Prin sentinţa civilă nr. 5481 din 13 noiembrie 2003 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta Primăria Turnu Severin să dezafecteze spaţiul situat în partea de Sud a blocului de locuinţe N5 din cartierul Crihala, Drobeta Turnu Severin pe care se află cele 3 coteţe de păsări aflate în posesia numiţilor D.D., CS. şi A.C., a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea faţă de pârâţii D.D. şi CS., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea faţă de pârâtul C.A.
În motivare instanţa de fond a reţinut că prin întâmpinarea formulată de D.D., CS. şi C.A. introduşi în cauză de instanţă la termenul din şedinţa de la 2 octombrie 2003 s-au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat şi a lipsei calităţii procesuale active.
Pe situaţia de fapt s-a arătat că cele 3 coteţe aflate în posesia pârâţilor persoane fizice introduse în cauză, sunt lipite de gardul cimitirului ortodox că distanţa dintre acestea şi ferestrele apartamentului variază între 12,70m şi 15m, că au fost construite în urmă cu 20 de ani, şi că au pardoseală din ciment, instalaţii de apă şi canalizare.
Din declaraţiile martorilor B.I. şi D.D. audiaţi în cauză şi din procesul verbal întocmit de Protecţia Mediului s-a reţinut că aceste coteţe reprezintă o stare de disconfort pentru proprietarii blocului N5 şi că Legea 137/1995 interzice desfăşurarea de activităţi generative de disconfort în zonele de locuit.
Pe excepţiile invocate în întâmpinare instanţa a reţinut că pârâţii D.D. şi CS. s-au mai judecat cu reclamanţii şi faţă de acestea există autoritate de lucru judecat iar faţă de pârâtul A.T. care nu are calitate procesuală activă şi fiind proprietarul terenului s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Împotriva acestei sentinţe au promovat apel pârâţii D.D., CS. şi A.C. criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motive au arătat că în dispozitivul hotărârii s-a „admis excepţia lipsei calităţii procesuale active", a reclamantului şi în atare situaţie dacă reclamantul nu are calitate procesuală activă acţiunea trebuia respinsă, cu atât mai mult cu cât a fost admisă şi excepţia autorităţii de lucru judecat.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel şi pârâta Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, susţinând că nu are calitate procesuală nefiind proprietara coteţelor iar obligaţia de dezafectare revine numai proprietarilor construcţiilor.
Prin Decizia nr. 232 din 23 februarie 2004, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile pârâţilor şi a schimbat sentinţa în sensul că a respins acţiunea reclamantului.
În motivare, Instanţa de Apel a reţinut că în temeiul art. 5 din Legea 137/1995 se recunoaşte tuturor persoanelor dreptul de a se adresa instanţelor în vederea prezentării sau în caz de producere a unui prejudiciu, că reclamantul nu şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile acestei legi că instanţa este ţinută să se pronunţe în limitele instituirii sale, că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile Legii 50/1991 deoarece acţiunea nu putea fi primită în raport de obiectul ei.
Faţă de excepţiile de autoritate de lucru judecat şi lipsa calităţii procesuale active a reclamantului instanţa a reţinut că acţiunea trebuia respinsă faţă de pârâţii: D.D., CS. şi A.T.
În recursul promovat împotriva deciziei din apel, reclamantul a criticat hotărârea ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a Legii precum şi pentru încălcarea normelor de competenţă, invocând pct. 4şi 9 din art. 304 C. proc. civ.
În susţinerile formulate şi ulterior prezentate reclamantul a arătat că întrucât a formulat numeroase sesizări Primăriei Drobeta Turnu Severin şi nu s-a întreprins nimic în sensul demolării coteţelor dimpotrivă, se află în faţa unui refuz al unei autorităţi de a îndeplini un act administrativ astfel că instanţele anterioare nu erau competente să soluţioneze cauza, competenţa aparţinând instanţelor de contencios administrativ.
În raport de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. reclamantul a arătat că temeiul juridic al acţiunii promovate îl constituie art. 5 din Legea 137/1995, că s-a confundat obiectul acţiunii cu motivarea în drept, că inducerea a temeiului juridic nu atrage sancţiuni procesuale ca şi nemotivarea în drept decât dacă s-ar produce o vătămare celorlalte părţi.
Legat de soluţionarea excepţiilor reclamantul a arătat că în mod greşit au fost admise, deoarece faţă de pârâţii persoane fizice, litigiul a avut alt obiect, iar în prezentul proces au fost introduşi în cauză pentru opozabilitate.
Recursul se va admite cu consecinţa casării deciziei recurate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de apel pentru rejudecarea apelurilor.
Cu privire la excepţia de necompetenţă materială invocată pentru prima dată de reclamant în recurs se referă următoarele:
Normele de competenţă sunt norme imperative, încălcarea acestora putând fi invocată de oricare dintre părţi şi în orice stare a pricinii, chiar şi de instanţa din oficiu.
În aceste condiţii excepţia invocată se priveşte ca neîntemeiată, reclamantul neaflându-se în situaţia prevăzută de dispoziţiile Legii 29/1990, pentru care este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile administrative invocate de a se adresa instanţei de contencios administrativ, natura juridică a raporturilor deduse judecăţii nu sunt de administrativ.
Recursul reclamantului va fi admis pentru celelalte motive invocate.
Potrivit art. 112 C. proc. civ. printre elementele pe care trebuie să le cuprindă cererea de chemare în judecată se află şi arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea.
Motivarea în fapt a cererii trebuie însoţită şi de motivarea în drept a cererii sale adică temeiul juridic al acesteia.
Nu este însă absolut necesar ca reclamantul să indice chiar textele de lege pe care se întemeiază cererea pentru că, judecătorul cu ajutorul obiectului şi al motivelor de fapt, va face el încadrarea, fiind suficient ca în cerere să se arate din ce reiese temeiul juridic (contract, succesiune act).
Separat de acestea, cu privire la temeiul juridic se reţine că judecătorul nu este ţinut de cel indicat de reclamant, el are obligaţia de a de calificarea legală corectă a cererii, respectând însă principiile contradictorialităţii şi al dreptului la apărare în procesul civil.
În consecinţă, faţă de cele arătate mai sus în mod greşit s-a apreciat, că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor de drept material, pentru ca reclamantul a învederat temeiul juridic în Legea nr. 50/1991 şi nu Legea nr. 137/1995 cum a reţinut instanţa.
Cu ocazia rejudecării apelurilor instanţa de apel va analiza şi excepţiile invocate deoarece în Decizia recurată instanţa s-a limitat a menţiona doar că acţiunea trebuie respinsă pentru autoritate de lucru judecat faţă de pârâţii D.D. şi CS. şi faţă de pârâtul A.T. pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantului.
În aceste condiţii în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Curtea va admite recursul reclamantului şi va trimite la instanţa de apel pentru rejudecarea apelurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul I.N. împotriva deciziei 232 din 23 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5516/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5421/2005. Civil → |
|---|
