ICCJ. Decizia nr. 558/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 558.
Dosar nr. 9840/200.
Şedinţa publică din 24 iunie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 30 ianuarie 2002 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantele G.M. şi V.F. au chemat în judecată Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar, solicitând ca prin sentinţă să se dispună obligarea pârâtului de a le lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul de 250 mp situat în Râmnicu-Vâlcea.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că sunt unicele moştenitoare, în calitate de fiice, ale proprietarilor terenului, soţii B.V. şi B.M.; imobilul a fost trecut în proprietatea statului în mod abuziv, o suprafaţă de 106 mp prin expropriere, în baza Decretului nr. 541/1973, în restul pe căi de fapt; construcţiile existente pe teren au fost demolate, acesta fiind în prezent liber şi putând fi restituit în natură.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii şi arătând că suprafaţa revendicată face parte dintr-un spaţiu mai amplu de circa 8000 mp, terasa „Mircea cel Bătrân" din centrul municipiului Râmnicu-Vâlcea, amenajată ca spaţiu verde cu bănci, alei şi alte dotări, fiind de utilitate publică şi de uz public. Pe parcursul soluţionării cauzei a fost introdus în proces în calitate de pârât şi Consiliul local Râmnicu-Vâlcea.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 428 din 17 septembrie 2002, a respins acţiunea ca nefondată, reţinând în esenţă că:
- prin decretul de expropriere s-a preluat de la autorii reclamantelor întreaga suprafaţă de 250 mp, astfel că trecerea în proprietatea statului s-a făcut cu titlu;
- scopul exproprierii a fost atins, terenul făcând parte dintr-o suprafaţă mai amplă ce constituie parc în mijlocul unui ansamblu de locuinţe;
- terenul în litigiu constituie actualmente domeniu public, urmând regimul juridic special prevăzut de Legea nr. 213/1998.
Apelul declarat de reclamante împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 105 din 13 decembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti; a fost anulată sentinţa cu trimiterea cauzei spre soluţionare a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, constatându-se că au fost încălcate prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Această decizie a fost casată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a admis recursul declarat de reclamante şi a trimis cauza la aceeaşi Curte de apel pentru rejudecarea apelului.
S-a reţinut că în materie de expropriere tribunalului îi revine competenţa de a soluţiona cauza în primă instanţă, potrivit prevederilor art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ.
Astfel reinvestită, Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 344 din 24 februarie 2004 a admis apelul reclamantelor şi a schimbat sentinţa în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâţilor de a le lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 250 mp teren identificat în raportul de expertiză.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a avut în vedere că:
- preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără titlu valabil, întrucât o parte din teren s-a expropriat cu încălcarea normelor care reglementau această instituţie iar restul pe căi de fapt;
- terenul este liber şi nu poate fi considerat ca făcând parte din domeniul public datorită modului nelegal în care a fost preluat de către stat;
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiului Râmnicu-Vâlcea prin primar, criticând-o pentru nelegalitate în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a menţinut sub un prim aspect că terenul revendicat este de uz şi interes public şi deci face parte din domeniul public în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 213/1998, fiind inventariat ca atare.
S-a mai arătat că scopul exproprierii a fost integral atins, suprafaţa revendicată fiind inclusă într-o zonă verde amenajată în centrul municipiului Râmnicu-Vâlcea, astfel încât terenul nu poate fi considerat liber şi apt de a fi restituit în natură.
În fine, recurentul pârât a învederat că reclamantele au uzat în paralel şi de acţiunea în revendicare de drept comun şi de procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, fiindu-le deja stabilite măsuri reparatorii pentru teren în cuantum de 824.291.250 lei.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că recursul este întemeiat în sensul considerentelor ce succed.
Este relevantă, sub un prim aspect, împrejurarea că reclamantele au formulat o acţiune în revendicare de drept comun, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi art. 481 C. civ., la data de 30 ianuarie 2002, deci la aproape un an după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În acelaşi timp însă, reclamantele au uzat, fără a face cunoscut instanţelor acest lucru, şi de procedura specială instituită prin Legea nr. 10/2001, stabilindu-se pentru terenul respectiv măsuri reparatorii de peste 800 milioane lei.
Pe de altă parte, analizând modul în care s-a produs exproprierea, instanţa de apel a validat susţinerea reclamantelor în sensul că prin decret s-ar fi preluat doar suprafaţa de 106 mp. Singura probă în acest sens o constituie copia xerox a unui tabel, care nu se coroborează cu nici o altă dovadă. Mai mult, tabelul nu poate face dovadă deplină pentru că el atestă că terenul expropriat era liber de construcţii, ceea ce contrazice flagrant susţinerile reclamantelor.
În realitate, ansamblul probatoriilor atestă că s-a expropriat o suprafaţă de 250 mp, că scopul acestei măsuri a fost integral atins. Ansamblul de locuinţe a fost construit iar în centrul său se află un spaţiu verde, cu un grad superior de amenajare şi dotare, destinat uzului şi interesului public, în care se include şi terenul expropriat.
De altfel, atingerea scopului exproprierii şi apartenenţa terenului la domeniul public rezultă din toate probatoriile, inclusiv inventarul ce face parte din anexa la Legea nr. 213/1998.
Aşadar, în raport de preluarea bunului cu titlu, atingerea scopului exproprierii şi apartenenţa lui la domeniul public, împrejurări coroborate cu modalitatea de utilizare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 de către reclamante, soluţia legală era aceea de respingere a acţiunii, astfel cum în mod corect a predat tribunalul.
În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica Decizia pronunţată în apel, potrivit prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., în sensul respingerii apelului reclamantelor şi păstrării sentinţei tribunalului, care este legală şi netemeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul recursul declarat de pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar împotriva deciziei nr. 344/A din 24 februarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondat apelul reclamantelor.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 559/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5568/2005. Civil → |
|---|
