ICCJ. Decizia nr. 5637/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5637
Dosar nr. 21285/200.
Şedinţa publică din 27 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman, la data de 25 februarie 2004, reclamanta G.E. l-a chemat în judecată pe pârâtul C.D., pentru ca, prin sentinţa ce instanţa va pronunţa să-l oblige pe acesta să-şi ridice gardurile construite pe terenul aflat în folosinţă exclusivă a reclamantului, astfel cum rezultă din contractul de închiriere şi să-i plătească cheltuielile de judecată ocazionate de proces.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin contractul de închiriere nr. 25 din 19 mai 2003, încheiat între aceasta şi G. SA Roman, aceasta deţine cu titlul menţionat, 2 camere în suprafaţă de 43,76 mp, dependinţe de 47,19 mp şi 387 mp curţi şi grădini, iar pârâtul i-a ocupat în mod abuziv, o parte din suprafaţă, respectiv 200 mp din imobilul situat în Roman, judeţul Neamţ.
Prin sentinţa civilă nr. 1104 din 28 mai 2004, Judecătoria Roman a admis acţiunea, l-a obligat pe pârât să-şi desfiinţeze, pe cheltuială proprie, gardurile amplasate pe terenul ocupat de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta şi pârâtul au încheiat contracte de închiriere cu SC G. SA, iar în anul 2003, fără acordul proprietarei SC G. SA Roman, reclamantul a edificat 2 garduri pe terenul aferent construcţiei, realizând, practic o delimitare a suprafeţei de teren atribuită părţilor în folosinţă.
Având în vedere împrejurarea că proprietarul nu a delimitat şi atribuit efectiv, fiecărei părţi, în folosinţă exclusivă, anumite suprafeţe din teren, pârâtul nu poate partaja unilateral folosinţa terenului.
Împotriva acestei sentinţei a declarat apel pârâtul C.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, iar prin Decizia nr. 1278 din 1 octombrie 2004, Curtea de Apel Bacău a anulat apelul ca netimbrat, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată.
Decizia din apel a făcut obiectul criticilor promovate de pârât, prin exercitarea căii extraordinare de atac a recursului, învederând că nu a fost citat în apel cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru şi că nu a avut cunoştinţă de această împrejurare.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, întrucât, astfel cum rezultă, din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la dosar nr. 4498/2004 al Curţii de Apel Bacău, pârâtul C.D. a fost citat pentru termenul din 1 octombrie 2004, cu menţiunea de a achita taxa judiciară de 42.500 lei şi 1500 lei timbru judiciar.
Ca atare, criticile din recurs, în sensul că instanţa de apel nu a dispus citarea acestuia, sunt nefondate şi nu pot fi primite, Înalta Curte, urmând a face aplicarea art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi a respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C.V.D. împotriva deciziei nr. 1278 din 1 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 27 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5654/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5614/2005. Civil. Revizuire → |
|---|
