ICCJ. Decizia nr. 5657/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5657
Dosar nr. 21569/200.
Şedinţa publică din 27 iunie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 15 septembrie 2003, reclamanta S.E. l-a chemat în judecată pe pârâtul N.M., pentru ca prin sentinţa ce instanţa va pronunţa să constate că aceasta este proprietara imobilului, teren şi casă situate în Breaza, judeţul Prahova, în principal ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, şi în subsidiar, prin constatarea sporului de valoare adus imobilului.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în anul 1958, prin îngăduinţa organului de miliţie a locuit într-o construcţie pe care o folosea ca magazie, aceasta fiind deteriorată, fără instalaţii, iar prin contribuţia sa, reclamanta a adus îmbunătăţiri substanţiale, din anul 1958 plătind impozitele aferente, comportându-se ca proprietară şi nefiind stânjenită în posesia imobilului, la care ulterior a realizat instalaţie electrică, şi a construit pe acel teren o cameră, bucătărie etc.
A mai arătat reclamanta că imobilul în litigiu a fost folosit de N.G., care avea un atelier pentru reparat harnaşamente şi care, din anul 1948 nu mai locuia în Breaza.
În drept au fost invocate prevederile art. 1837, art. 1847, art. 1890 C. civ.
Acţiunii reclamantei, pârâtul N.M. i-a opus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, arătând că imobilul a fost dobândit de tatăl său, N.G., conform actului de vânzare autentificat sub nr. 618 din 7 septembrie 1936 şi a procesului-verbal de punere în posesie, şi ulterior decesului acestuia, l-a moştenit împreună cu mama sa, N.M., conform certificatului de moştenitor nr. 160/1960 din 6 martie 1961, primul în cotă de ¾ iar mama sa, în calitate de soţie supravieţuitoare în cotă de ¼.
Pârâtul a contestat situaţia de fapt expusă în cererea de chemare în judecată, arătând că i-a permis reclamantei să locuiască în imobil şi că aceasta cunoştea situaţia juridică a imobilului.
La termenul din 5 noiembrie 2003, (dosar 2627/2003 al Judecătoriei Câmpina) reclamanta a depus o precizare solicitând constatarea nulităţii absolute, pentru fraudă la lege a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2164 din 3 octombrie 2003, prin care N.M. a vândut lui N.C. cota indiviză de ¾ din imobilul situat în Breaza, judeţul Prahova, teren în suprafaţă de 1258 mp şi construcţie.
În aceeaşi precizare a acţiunii, reclamanta S.E. a arătat că, valoarea actuală a imobilului a sporit exclusiv prin contribuţia sa ca urmare a amenajărilor făcute şi care au fost descrise, fiind de două ori mai mare decât cea iniţială, în ceea ce priveşte construcţia, aceasta fiind practic un alt edificiu.
Ulterior, la 14 noiembrie 2003, printr-o altă precizare la cererea de chemare în judecată, reclamanta a mai solicitat şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1286 din 16 octombrie 2003, încheiat între N.M. şi N.C., cu privire la cota indiviză de ¼ din acelaşi imobil pe care vânzătorul N.M. a dobândit-o ca bun propriu, prin moştenire, de pe urma defunctei sale mame, N.M., conform certificatului de moştenitor nr. 94 din 14 octombrie 2003.
Cauza de nulitate absolută a fost indicată, pentru ambele contracte de vânzare-cumpărare, ca fiind frauda la lege.
La şedinţa din 19 noiembrie 2003, reclamanta a arătat că înţelege să menţină cererea principală, iar aceea prin care şi-a precizat acţiunea reprezintă, de fapt, o completare a petitului acţiunii introductive de instanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 1160 din 26 mai 2004, Judecătoria Câmpina a anulat acţiunea precizată, ca insuficient timbrată întrucât deşi prin încheierea din 19 noiembrie 2003 s-a dispus de către instanţă a se timbra acţiunea cu privire la petitele privind: valoarea îmbunătăţirilor aduse imobilului, şi constatarea nulităţii absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare, reclamanta pe parcursul procesului nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată.
S-a arătat în considerentele sentinţei civile că, în baza expertizelor administrate în cauză, valoarea lucrărilor de îmbunătăţiri, pretins efectuate de reclamantă se ridică la 8.250.000 lei, pentru terenul de 330 mp şi de 94.716.884 lei, pentru celelalte construcţii şi că, reclamanta avea obligaţia de a timbra cererea de chemare în judecată în raport de aceste valori, având în vedere că nu a fost admisă cererea acesteia de scutire sau eşalonare a plăţii taxei judiciare de timbru.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie întrucât instanţa a omis a se pronunţa asupra cererii de scutire sau eşalonare a plăţii taxei judiciare de timbru, precum şi cu privire la petitul constatării nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
Prin Decizia nr. 2856 din 12 noiembrie 2004, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul, păstrând motivarea primei instanţe, care, deşi a dispus obligarea reclamantei la plata taxei judiciare de timbru, obligaţie reiterată şi la termenul din 26 mai 2004, aceasta nu a fost îndeplinită.
Cu privire la motivul de apel referitor la nepronunţarea asupra capetelor de cerere privind constatarea nulităţii absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare, instanţa de control judiciar ordinar a reţinut că acest petit nu putea fi soluţionat decât după plata integrală a taxei judiciare de timbru.
Reclamanta S.E. a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Ploieşti, reiterând motivele de nelegalitate încadrate în art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ. solicitând casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce succed:
Deşi instanţa a reţinut corect că reclamanta S.E. a solicitat scutirea de plata taxei judiciare de timbru sau eşalonarea de la plata acesteia, Judecătoria Câmpina nu s-a pronunţat asupra acestei cereri.
Instituţia scutirii, reducerii, eşalonării sau amânării pentru plata taxelor judiciare de timbru este reglementată de dispoziţiile art. 75-81 din C. proc. civ. în capitolul V intitulat Asistenţă judiciară.
Astfel, un element al asistenţei judiciare vizează conform pct. 1 al art. 75 alin. (1) activitatea privind scutirile, reducerile şi condiţiile cerute de lege pentru plata taxelor judiciare de timbru.
Potrivit art. 76 din acelaşi cod „cererea de asistenţă judiciară va fi făcută în scris instanţei de judecată, cu arătarea pricinii la care se referă, starea materială a părţii şi va fi însoţită de dovezi scrise privitoare la veniturile şi sarcinile acesteia (art. 77).
După formularea cererii şi prezentarea înscrisurilor în susţinerea acesteia, instanţa va cerceta cererea, putând solicita lămuriri şi dovezi părţilor sau informaţii autorităţilor locale, apoi să dispună, fără dezbateri, prin încheiere în camera de consiliu, art. 78 alin. (1) C. proc. civ.
În cazul concret dedus judecăţii, cererea de eşalonare (scutire) privind plata taxei judiciare de timbru a fost depusă de reclamanta S.E. la 7 aprilie 2004 al Judecătoriei Câmpina, împreună cu înscrisurile doveditoare: declaraţii privind starea materială, acte de stare civilă, cupon de pensie pe luna februarie 2004, Decizia nr. 59722/1988 privind stabilirea pensiei etc., împrejurare consemnată în practicaua încheierii de şedinţă de la acea dată, dar, instanţa a omis a se pronunţa asupra acestei cereri, fie admiţând-o, fie respingând-o, în camera de consiliu, fără dezbateri, prin încheiere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 78 alin. (3) din acelaşi cod.
De altfel, instanţa trebuia să precizeze expres cuantumul sumelor datorate, ca taxă judiciară de timbru pentru fiecare capăt de cerere; constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2164 din 3 octombrie 2003, în valoare de 300.000.000 lei şi nr. 1286 din 16 octombrie 2003, respectiv 60.000.000 lei precum şi pentru petitul privind stabilirea sporului de valoare adus imobilului, prin îmbunătăţirile efectuate.
Cu privire la acest ultim petit, este de observat că s-a dispus şi efectuat în cauză o expertiză preţuitoare a tuturor îmbunătăţirilor, stabilindu-se că aceste lucrări realizate pe terenul în suprafaţa de 330 mp pentru îngrijire, plantare, fertilizare au fost evaluate la 8.250.000 lei, iar cele referitoare la construcţii au fost stabilite la 94.716.884 lei, în total 102.966.884 lei.
Taxele judiciare de timbru trebuiau calculate de instanţă la aceste valori, conform art. 2 alin. (1) lit. d) pentru capătul de cerere privind sporul de valoare şi în temeiul art. 2 alin. (1) lit. e) pentru 300.000.000 lei, cât reprezintă valoarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2164/2003, iar pentru celălalt contract de vânzare-cumpărare cu o valoare de 60.000.000 lei, conform art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată.
Concluzionând, omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii privind eşalonarea (scutirea) de plata taxei judiciare de timbru obligă instanţele de recurs să aprecieze nelegale hotărârile pronunţate, să admită recursul, să le caseze cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la Judecătoria Câmpina, conform art. 312 alin. (1) teza primă şi art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.E. împotriva deciziei nr. 2856 din 12 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Casează Decizia precum şi sentinţa civilă nr. 1160 din 26 mai 2004 a Judecătoriei Câmpina şi trimite cauza spre rejudecare la aceasta din urmă instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5709/2005. Civil. încuviintare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5661/2005. Civil → |
|---|
