ICCJ. Decizia nr. 5661/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5661
Dosar nr. 21641/200.
Şedinţa publică din 27 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Miercurea Ciuc la data de 3 februarie 2004 reclamantul S.I. i-a chemat în judecată pe pârâţii B.G., B.D., M.B., B.M., B.I., pentru ca, prin sentinţa ce instanţa va pronunţa să constate că acesta este proprietarul prin uzucapiune a imobilului situat în comuna Frumoasă, Judeţul Harghita, compus din teren în suprafaţă de 3100 mp şi casă de locuit să se dispună dezmembrarea imobilului şi înscrierea dreptului de proprietate, astfel dobândit.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1847 C. civ., art. 27 şi art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, reclamantul a arătat că terenul mai sus individualizat a fost dobândit de tatăl său, S.P.I., din anul 1950, că în 1973 acesta din urmă a ridicat o construcţie casă de locuit, nefiind tulburaţi în posesia lor, fiind întrunite condiţiile pentru a uzucapa, întrucât proprietarii tabulari au decedat.
Prin sentinţa civilă nr. 567 din 13 aprilie 2004 Judecătoria Harghita a respins acţiunea reclamantului S.I. (decedat) continuată de moştenitorii acestuia S.M., S.A. împotriva pârâţilor B.V., B.D. şi B.I.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, imobilul în litigiu face parte din parcela cu nr.top. 2943/1/3 din C.F. nr. 1702 a comunei Frumoasa, iar proprietarii tabulari pe cote-părţi ai acestui teren sunt B.G., B.D., M.B., B.M. şi B.I.
S-a menţionat în considerentele sentinţei civile că nu s-a făcut dovada decesului lui B.M. şi B.I., şi totodată s-a arătat că în situaţia în care nu toţi coproprietarii tabulari ai imobilului în litigiu sunt decedaţi, nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 28 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938, care impune, pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, ca posesia să fie exercitată, în condiţiile legii, timp de 20 de ani de la moartea proprietarului înscris în C.F.
S-a arătat totodată că acţiunea privind dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii nu trebuia întemeiată pe prevederile Codului Civil, întrucât în sistemul publicităţii imobiliare, în regimul de carte funciară, uzucapiunea este reglementată potrivit art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 şi ca atare, era aplicabil Decretul-lege nr. 115/1938.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel A.M., şi S.M., succesoarea defunctului S.I., criticând sentinţa Judecătoriei Miercurea Ciuc pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, apelul declarat de A.M., în calitate de reprezentant legal al lui S.A., acesta din urmă moştenitor legal al lui S.I., decedat la data de 30 martie 2004, înainte de pronunţarea sentinţei civile nr. 567 (13 aprilie 2004) critică legalitatea hotărârii Judecătoriei Miercurea Ciuc, în sensul că, instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 cu privire la toate persoanele titulare de carte funciară, deoarece, cu excepţia pârâtului B.I., ceilalţi au decedat, fiind citaţi în cauză moştenitorii acestora, iar prin joncţiunea posesiilor cu tatăl său, S.P., reclamantul S.I. a devenit proprietarul imobilului situat în Comuna Frumoasă, compus din casă de locuit şi teren în suprafaţă de 3100 mp.
A învederat că, deşi în regimul de carte funciară uzucapiunea are o aplicaţie excepţională în condiţiile art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938, instanţa de fond avea îndatorirea de a stabili corect cadrul procesual pasiv, faţă de decesul unora dintre pârâţi şi de a lămuri cu cine se judecă reclamantul în contradictoriu, punând în dezbaterea părţilor aceste chestiuni.
Apelanta S.M. a solicitat schimbarea sentinţei civile nr. 567 din 13 aprilie 2004 a Judecătoriei Miercurea Ciuc şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, pentru motive legate, pe de o parte de greşita stabilire a cadrului procesual pasiv, în sensul că nu s-a făcut dovada de către reclamant a decesului pârâţilor B.M. şi B.I., iar pe de altă parte în sensul că proprietarul tabular B.I. (moştenitorul lui B.M.) foloseşte o parte din terenul în litigiu, cu privire la care reclamantul S.I. (a cărui succesoare este apelanta S.M.) nu a solicitat a se constata că a fost uzucapată, deci excede obiectului litigiului.
Prin Decizia nr. 855/A din 27 octombrie 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, a respins ca nefondate ambele apeluri declarate în cauză.
Pentru a decide ca atare, în esenţă, instanţa de control judiciar ordinar a reţinut că judecătoria a apreciat corect cadrul procesual pasiv, conform actelor de deces depuse în dosarul nr. 306/2004 al Judecătoriei Miercurea Ciuc decedând B.G., B.M., B.D., M.B., acţiunea soluţionându-se în contradictoriu cu pârâţii B.V., B.D. şi B.I., şi că cererea reclamantului trebuia întemeiată pe prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 115/1938, text ce stipulează că posesorul unui bun imobil care l-a stăpânit, în condiţiile legii, timp de 20 de ani de la moartea titularului dreptului de proprietate înscris în Cartea Funciară, poate invoca uzucapiunea şi că aceste condiţii nu sunt întrunite în speţă, întrucât titularii tabulari ai dreptului de proprietate asupra terenului nu au decedat, unii fiind în viaţă, iar reclamantul nu a posedat imobilul timp de cel puţin 20 de ani de la moartea acestora.
Astfel cum rezultă din Cartea Funciară, dreptul de proprietate este indiviz, şi până la sistarea stării de indiviziune nu se poate stabili asupra cărei părţi din teren se întinde dreptul de proprietate, cota-parte din acest drept vizând întregul imobil în materialitatea lui.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.M., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel s-a arătat în dezvoltarea motivelor de recurs că instanţa nu a cercetat fondul cauzei, că Decizia cuprinde motive contradictorii şi nu a ţinut cont de expertiza judiciară efectuată care a identificat o suprafaţă mai mare, şi anume 8000 mp, din care autorul reclamantului a uzucapat 3100 mp.
În acest sens, expertul a delimitat suprafaţa cu privire la care pârâtul B.I. este proprietar tabular asupra unei părţi din teren, cuprinsă într-un corp funciar ce nu priveşte imobilul în litigiu, arătând că nu era necesară o sistare a stării de indiviziune, cum greşit a socotit instanţa de apel.
Mai arată reclamanta, în susţinerea motivului de recurs referitor la aplicarea greşită a legii, că instanţele au încălcat principiul disponibilităţii, dând altă calificare acţiunii, stabilind temeiul juridic ca fiind acela al Legii nr. 7/1996, deşi în cererea de chemare în judecată, reclamantul S.I. şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 1847 C. civ., şi art. 27 şi art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1998 şi că au ignorat rolul activ pe care instanţa trebuia să-l exercite în lămurirea cadrului procesual şi în ceea ce priveşte omisiunea de a se pronunţa asupra tuturor dovezilor administrate în cauză, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit cu care „hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, încălcându-se principiile disponibilităţii procesului civil şi rolului activ pe care trebuia să-l aibă instanţa, precum şi pentru nelămurirea cadrului procesual activ şi pasiv.
Reclamantul S.I. a investit Judecătoria Miercurea Ciuc cu o acţiune având ca obiect constatarea dobândirii de către acesta prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra imobilului, privind teren în suprafaţă de 3100 mp şi construcţia edificată pe acesta, situat comuna Frumoasa, Judeţul Harghita şi dezmembrarea imobilului ce-l deţine reclamantul cu transcrierea dreptului de proprietate al acestuia.
În cauză au fost chemaţi în judecată pârâţii B.G., B.D., M.B., B.M. şi B.I., aceştia fiind proprietarii tabulari ai imobilului mai sus individualizat, înscris în C.F. 1702, Frumoasa, nr.top.2943/1/3, iar pe parcursul procesului au fost produse dovezi din care a rezultat decesul pârâţilor B.D. la 4 martie 1964, B.G. la 28 aprilie 1947, M.B. la 1 mai 1950, deci cu mult anterior introducerii acţiunii de către reclamant.
În ceea ce priveşte cadrul procesual activ, este de precizat că, reclamantul S.I. a decedat pe parcursul procesului, respectiv la 30 martie 2004 (a se vedea certificatul de deces dosar judecătorie), iar instanţa a pronunţat o hotărâre în care a menţionat că acţiunea acestuia a fost continuată de S.M. şi S.A. deşi nu s-a făcut dovada legitimării procesuale active a acestora, în sensul de a se depune certificat de calitate succesorală sau de moştenitor, de pe urma defunctului S.I. şi nici cerere de introducere în cauză a acestor moştenitori, instanţa nedând dovadă de rol activ.
Potrivit art. 129 alin. (4) care consacră acest principiu, judecătorul, în tot cursul procesului este în drept să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt şi de drept.
Astfel, urmare decesului reclamantului, instanţa, în virtutea rolului activ trebuia să solicite moştenitorilor reclamantului să facă dovada calităţii procesuale în sensul depunerii certificatului de calitate succesorală sau a aceluia de moştenitor de pe urma defunctului S.I. decedat la 30 martie 2004, copia certificatului de naştere al lui S.A. nefiind concludentă cât timp nu s-a făcut dovada că acesta are calitatea de moştenitor al defunctului.
Totodată după producerea acestor dovezi instanţa trebuia să pună în dezbaterea părţilor necesitatea formulării unei cereri de introducere în cauză a acestora, numai astfel, după dovedirea calităţii şi a opţiunii de a continua procesul început de defunct, fiind lămurită legitimarea procesuală activă.
Nici în stabilirea cadrului procesual pasiv, instanţa nu a manifestat rol activ, a apreciat greşit că nu s-a făcut dovada decesului lui B.M. (ignorând copia certificatului de deces al acestuia, dosar judecătorie) şi a susţinut că, înainte de prima zi de înfăţişare, reclamantul şi-a modificat acţiunea indicându-i în calitate de pârâţi, pe moştenitorii proprietarilor de carte funciară B.V., B.D., B.I. (a se vedea considerentele sentinţei civile, dosar).
Verificând actele dosarului este de observat că nu există vreo modificare de acţiune, astfel cum o califică instanţa, nefiind depusă vreo cerere, în sensul art. 132 C. proc. civ.
Înscrisul de la dosar judecătorie nu poate constitui o modificare de acţiune în sens procesual, iar împrejurarea că B.V., B.D. şi B.I. ar fi moştenitorii defuncţilor B.G., B.D., B.M. nu a fost dovedită, nefiind depuse acte de stare civilă, certificat de calitate sau certificat de moştenitor, din care să rezulte legitimarea procesuală pasivă a acestora, în cauza dedusă judecăţii.
Nici motivarea dată de Judecătoria Miercurea Ciuc în sensul că reclamantul nu trebuia să-şi întemeieze acţiunea pe dispoziţiile Codului civil nu este la adăpost de critici, întrucât instanţa a încălcat principiul disponibilităţii, potrivit cu care reclamantul a folosit mijlocul procesual ales de acesta pentru a-şi exercita în instanţă dreptul material la acţiune, delimitarea obiectului şi precizarea temeiul juridic, fiind de esenţa investirii, modalitatea juridică de sesizare a instanţei şi stabilirea cadrului procesual, revenindu-i exclusiv reclamantului, în procesul civil.
Este de observat că organizarea publicităţii imobiliare sub forma cărţilor funciare, după principiu înscrierii, potrivit căruia asemenea drepturi nu pot fi dobândite decât prin efectul legii şi din momentul înscrierii în cartea funciară, a impus un mod diferit de reglementare a uzucapiunii.
După o scurtă perioadă în care, în temeiul Legii nr. 389/1943 au fost în vigoare şi în regiunile cu carte funciară dispoziţiile Codului civil român, în privinţa uzucapiunii, prin Legea nr. 241 din 1947 a fost pus în aplicare în Transilvania, Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, aplicabil deja în Bucovina potrivit Decretului-lege nr. 115/1938.
Noua reglementare prevede două situaţii diferite de aplicare a uzucapiunii, prima reglementată de art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938, care permite dobândirea dreptului de către cel care, fiind înscris nelegitim în cartea funciară, l-a posedat timp de 10 ani, constituind astfel un efect al posesiei „tabulare" şi cea de-a doua, de art. 28 care reglementează uzucapiunea „extratabulară", împotriva cărţii funciare, prin stăpânirea de fapt asupra imobilului timp de 20 de ani de la decesul titularului înscris în cartea funciară, ori de la înscrierea declaraţiei acestuia de renunţare la drept.
Menţinând instituţia cărţilor funciare, însă cu modificări esenţiale, de natură a-i transforma fundamental configuraţia juridică, noua lege a cadastrului funciar şi a publicităţii imobiliare, nr. 7/1996 nu mai cuprinde o reglementare specială a uzucapiunii, referindu-se la aceasta, doar pentru a-i recunoaşte efectul şi faţă de terţi, independent de înscrierea dreptului dobândit aşa încât proceselor în curs le rămân aplicabile vechile prevederi ale art. 27 şi art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Cu acest înţeles se răspunde motivului de recurs referitor la aplicarea greşită a legii de către instanţe (pct.1 dosar recurs) şi, concluzionând, este de arătat că, în această interpretare, este eronată aprecierea instanţei în sensul că reclamantul nu trebuia să-şi întemeieze acţiunea pe dispoziţiile Codului Civil, interpretare dată cu încălcarea legii care constituie motiv de casare, prin care se încalcă principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul, va casa ambele hotărâri şi va trimite cauza Judecătoriei Miercurea Ciuc spre rejudecare, urmând ca instanţa de trimitere să stabilească cu respectarea principiului disponibilităţii cadrul procesual activ şi pasiv în limita obiectului dedus judecăţii, conform temeiului de drept indicat de reclamant şi cu manifestarea rolului activ, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., dând eficienţă prevederilor art. 312 şi art. 313 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.M. împotriva deciziei nr. 855/A din 27 octombrie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Casează Decizia precum şi sentinţa civilă nr. 567 din 13 aprilie 2004 a Judecătoriei Miercurea Ciuc şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5657/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5620/2005. Civil → |
|---|
