ICCJ. Decizia nr. 566/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 19405 din 16 decembrie 2002, pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamanta RA E.D.P.P. Constanța, a chemat în judecată pe pârâta G.M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr. 96 din 8 noiembrie 20000 încheiat între părți cu privire la spațiul de locuit situat în Constanța, evacuarea necondiționată a pârâtei din spațiul de locuit și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii s-a arătat că pârâta figurează în contractul de închiriere nr. 96 din 8 noiembrie 2000, valabil până la 7 aprilie 2004, și ca urmare a verificărilor efectuate pe teren în data de 25 octombrie 2002, s-a constatat că imobilul se află într-o stare avansată de degradare, culpa aparținând pârâtei.
Conform art. 13 lit. a) din contractul de închiriere este prevăzută obligația chiriașului de a efectua lucrări de întreținere, reparații sau înlocuirea elementelor de construcții și instalații din folosința exclusivă.
în drept, au fost invocate prevederile art. 23 lit. b) din Legea nr. 114/1996 și ale contractului de închiriere.
Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 12081 din 11 septembrie 2003, au respins acțiunea reclamantei ca nefondată.
Instanța de fond a reținut, în esență, că din concluziile raportului de expertiză tehnică dispusă, imobilul în care locuiește pârâta a fost construit în anul 1920 și că degradările principale constatate, sunt la tavan, pereți și instalația electrică.
Totodată, degradațiile de la tavan se datorează infiltrațiilor de apă prin învelitoare, reparația lor fiind tehnic legată de reparații la nivelul planșeului de lemn de peste etaj și al hidroizolației, iar degradările de la pereți reprezentate de umezire au aceeași cauză, învelitoarea de lemn.
Această stare de fapt, a fost confirmată și de martorii C.G. și I.K.
în consecință, obligația reparării acoperișului incumbă proprietarului, întrucât este o parte comună a clădirii iar conform art. 29 lit. a) din Legea nr. 114/1996, chiriașul are obligația să efectueze lucrările de întreținere și reparații în locuințele de folosință exclusivă.
împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta RA E.D.P.P. Constanța.
S-a susținut interpretarea greșită dată de instanță probelor administrative în cauză din care rezultă culpa pârâtei.
Prin decizia nr. 197 din 2 martie 2004, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a respins ca nefondat apelul reclamanților.
în motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că soluția primei instanțe este legală și temeinică întrucât degradările imobilului se datorează culpei reclamanților care în calitate de proprietar are obligația prevăzută în art. 12 din contractul de închiriere și art. 28 lit. c) din Legea nr. 114/1996, să repare acoperișul care este un element al structurii de rezistență al clădirii și un element exterior al acesteia.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta întemeindu-l pe prevederile art.304 pct. 5, 7 și 10 C. proc. civ., susținând în esență că la termenul din 24 martie 2004, instanța a invocat excepția tardivității apelului și a pășit la judecarea cauzei fără a se pronunța asupra excepției nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel cât și asupra probelor solicitate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Recursul este nefondat.
Din examinarea lucrărilor din dosar rezultă că în mod corect curtea de apel a menținut soluția instanței de fond, deoarece recurenta nu a dovedit culpa pârâtei în neefectuarea lucrărilor de întreținere, reparații sau înlocuirea elementelor de construcții și instalații aferente spațiului de locuit, situat în Constanța.
Ambele instanțe au ajuns la concluzia că degradările imobilului se datorează culpei reclamantei care în calitate de proprietar avea obligația prevăzută de art. 12 din contractul de închiriere și art. 28 lit. c) din Legea nr. 114/1996, să repare acoperișul care este un element al structurii de rezistență al clădirii și un element exterior al acestuia.
Din raportul de expertiză tehnică rezultă că imobilul are o vechime de 83 de ani, și nu a beneficiat de nici una din cele două reparații capitale minime de care trebuia să beneficieze cel puțin odată la 25 de ani.
Singurele reparații de care a beneficiat clădirea sunt potrivit raportului de expertiză tehnică: o reparație curentă în valoare de 720 lei în anul 1970, respectiv alte reparații la instalațiile sanitare în valoare de 122 lei, în anul 1972.
în consecință, se constată că reclamanta recurentă nu a dovedit că pârâta și-a încălcat obligațiile stipulate prin contractul de închiriere.
Motivul de recurs vizând excepția tardivității exercitării apelului, invocat din oficiu de către instanța de apel în termenul de judecată din data de 24 martie 2004, fără a se pronunța asupra excepției, invocând astfel prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., nu este de natură a conduce la anularea hotărârii, întrucât apelul declarat a fost respins ca nefondat și nu ca tardiv formulat.
Din lucrările dosarului instanței de apel rezultă că recurenta reclamantă nu a solicitat alte probe în dovedirea acțiunii, iar la instanța de apel nu a mai insistat în audierea martorului R.J. (probă încuviințată de instanța de fond).
Prin urmare motivul de recurs vizând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., este nefondat.
Cel de al treilea motiv se referă la netemeinicia hotărârii, și s-ar fi putut încadra în prevederile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., text de lege care a fost abrogat însă prin O.U.G. nr. 138/2000 (intrată în vigoare la data de 2 mai 2001) și în consecință, Curtea soluționând un recurs ordinar, nu mai are competența să se pronunțe în legătură cu netemeinicia hotărârii.
Astfel fiind față de considerentele mai înainte arătate, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ. recursul reclamantei a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 551/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 56/2005. Civil → |
|---|
