ICCJ. Decizia nr. 551/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 8 iulie 2003 pe rolul Judecătoriei Bălcești, județul Vâlcea, sub nr. dosar 1257/2003, reclamanta I.M. a chemat în judecată pe pârâtul D.G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută totală a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP D.I.M. din Drăgășani sub nr. 1176 din 6 iunie 2000.
în motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că după decesul soțului său în anul 1999, rămânând singură, pârâtul s-a oferit să o ajute la treburile gospodărești și, prin comportamentul său, a ademenit-o să încheie un contract de întreținere prin care reclamanta să îi cedeze casa și terenul, iar pârâtul să îi ofere întreținerea, sens în care, la data de 6 iunie 2000, pârâtul a dus-o la notar, unde a discutat separat cu acesta și, după ce actul a fost redactat, i s-a cerut să-l semneze fără să i se citească, ea având și grave probleme de sănătate, fiindu-i afectată vederea, astfel că, în realitate, nu a știut că s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare.
Mai arată reclamanta faptul că nu a primit nici un leu din prețul stipulat în contract și că, fiind convinsă că semnează un contract de întreținere, în cauză este vorba de o eroare obstacol, distructivă de voință, falsa prezentare căzând asupra naturii actului încheiat error in negotio, așa încât contractul este nul absolut.
în drept au fost invocate dispozițiile art. 948 și urm. C. civ., iar în cauză au fost administrate probe, respectiv înscrisuri, interogatoriul pârâtului și martori, propuși de reclamantă.
Prin sentința civilă nr. 1178 din 11 noiembrie 2003, Judecătoria Bălcești a respins acțiunea, reținând, în esență, că s-a cerut constatarea nulității absolute pentru eroare obstacol asupra naturii juridice a actului, invocându-se o cauză de nulitate relativă, lipsa consimțământului, mai concret vicierea sa prin mijloace dolosive și că reclamanta, prin probele administrate, nu a adus dovezi certe care să conducă la convingerea că a fost în eroare la întocmirea actului autentic sau că pârâtul, prin acțiunile sale, ar fi contribuit la vicierea consimțământului reclamantei.
Instanța de fond a arătat, de asemenea, în motivarea soluției, că situația de fapt și probele administrate conduc la prezumția simplă a interesului reclamantei, la momentul întocmirii actului, de a proceda la vânzarea-cumpărarea imobilelor proprietatea sa, față de persoana cumpărătorului și nu de a încheia un contract de întreținere, pentru că pârâtul, fiind un bărbat tânăr, fără posibilități materiale, nu ar fi dispus de calitățile necesare unei persoane care să se angajeze la întreținerea unei femei în vârstă și bolnavă.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta I.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și arătând că, în mod greșit prima instanță a apreciat că s-a cerut constatarea nulității actului de vânzare-cumpărare pentru eroare obstacol asupra naturii juridice a actului, invocându-se o cauză de nulitate relativă, respectiv vicierea consimțământului prin dol.
Reclamanta a mai susținut, prin motivele de apel, că singurul motiv pe care l-a invocat în nulitatea actului a fost acela al erorii asupra naturii acestuia, având credința că potrivit înțelegerii cu pârâtul a semnat un contract de întreținere și nu unul de vânzare-cumpărare și că, prin probele administrate a dovedit faptul că este o persoană bolnavă cu grave probleme de vedere, ceea ce a făcut ca să semneze actul fără să-i cunoască conținutul, act care nu i-a fost citit de notar și că pârâtul nu i-a achitat prețul, fiind o persoană fără posibilități materiale.
Prin decizia civilă nr. 711/A din 7 aprilie 2004, Curtea de Apel Pitești a admis apelul, a schimbat în tot sentința atacată în sensul că, pe fond, a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare intervenit între părți.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a concluzionat că situația de fapt și probatoriul de la dosar conduc la prezumția simplă a interesului reclamantei, la data întocmirii actului, de a proceda la vânzarea casei și terenului aferent pârâtului, când, în realitate, s-a dovedit în cauză faptul că voința internă a reclamantei de a vinde imobilul său pârâtului pur și simplu, nu a existat, eroarea reclamantei dând naștere la un dezacord între ea și pârât, eroare care echivalează cu lipsa de consimțământ a acesteia, adică de acord, astfel că, în speță, actul juridic este lipsit de un element esențial, de fond, care îi condiționează formarea, sancțiunea intervenită, în această situație, fiind nulitatea absolută.
împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului pârâtului D.G., arătând că instanța de apel nu a apreciat just probele administrate în cauză și a ajuns la o concluzie greșită.
în dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că înscrisul autentic se bucură de o prezumție de validitate, astfel acesta face dovada până la înscrierea în fals, în cauză fiind incidente prevederile art. 1173 alin. (1) și art. 1192 alin. (2) C. civ. și că, situația de fapt prezentată de reclamantă nu corespunde realității, iar motivarea acțiunii și probele efectuate de către aceasta se referă la vicierea consimțământului prin dol sau viclenie, care atrage anulabilitatea actului juridic, deci nulitatea relativă, potrivit art. 960 C. civ.
Recursul este fondat.
Reclamanta I.M., prin cererea de chemare în judecată și, ulterior, prin motivele de apel, a arătat că pârâtul, după ce s-a oferit să o ajute în gospodărie, a ademenit-o, prin comportamentul său, să încheie un contract de întreținere, prin care să îi cedeze casa și terenul, iar acesta să îi ofere întreținerea de care are nevoie, ea fiind o persoană în vârstă și bolnavă. De asemenea, a mai susținut reclamanta că, la data încheierii actului, pârâtul a discutat separat cu notarul, după care i s-a cerut să semneze contractul, fără ca acesta să îi fie citit, ea având probleme cu vederea, așa încât ulterior a realizat că a semnat, de fapt, un contract de vânzare-cumpărare și nu unul de întreținere, așa cum convenise cu pârâtul și pentru care, în plus, nu i s-a plătit prețul de 30.000.000 lei înscris în act.
Pe de altă parte, pârâtul D.G. a arătat, în răspunsul la interogatoriu și prin motivele de recurs, că reclamanta a cunoscut faptul că se încheie un contract de vânzare-cumpărare, acest lucru aducându-i-se la cunoștință în mod expres de către notar și că i-a plătit prețul întreg, banii provenind din salariul său (este angajat ca gestionar) și de la părinți, care sunt oameni gospodari, crescători de animale pe care le vând. Pârâtul a mai susținut că la data încheierii actului, reclamanta nu avea probleme atât de mari cu vederea, acestea accentuându-se ulterior, așa cum dovedesc și actele medicale depuse la dosar, precum și faptul că, la data întocmirii contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta avea o casă și în București pe care a vândut-o ulterior. Pârâtul a arătat că, în calitate de proprietar, a făcut îmbunătățiri la imobil și, cu toate acestea, este alungat din gospodărie de către reclamantă.
Față de susținerile părților și probele administrate, în cauză, situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită.
Or, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Cum instanțele de fond și apel au soluționat cauza fără a completa probatoriul pentru a corectă stabilire a situației de fapt, în vederea unei juste soluționări a cauzei, hotărârile pronunțate sunt supuse casării.
în conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite și, cum în speță, acest lucru nu s-a întâmplat, recursul a fost admis iar decizia atacată, precum și sentința instanței de fond au fost casate, cauza a fost trimisă spre rejudecare.
Cu prilejul rejudecării cauzei, instanța de trimitere va aprecia și va dispune administrarea dovezilor necesare în vederea completării probatoriului în sensul celor mai înainte arătate pentru o corectă stabilire a situației de fapt și o justă soluționare a pricinii.
De asemenea, vor fi avute în vedere toate susținerile și apărările părților în proces.
| ← ICCJ. Decizia nr. 55/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 566/2005. Civil → |
|---|
