ICCJ. Decizia nr. 5699/2005. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5699
Dosar nr. 31.511/2/2005
Şedinţa publică din 14 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27 aprilie 2004 pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamantul L.Ş. a chemat în judecată pe pârâţii S.N.P. P. Bucureşti S.A. şi S.N.P. P., sucursala Doljchim Craiova, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 5 838 miliarde lei, reprezentând drepturi băneşti cuvenite reclamantului în calitate de autor al invenţiei „Dispozitiv de filtrare fină, cu autocurăţire, a poliacetatului de vinil", pentru care O.S.I.M. a eliberat brevetul de invenţie nr. 89280 din 30 ianuarie 1986, titular fiind S.N.P. P., sucursala Doljchim Craiova.
Competenţa judecării cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti prin Decizia nr.1 din 11 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Prin sentinţa civilă nr. 559 din 31 mai 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia calităţii procesuale active a reclamantului şi a respins acţiunea acestuia, cu următoarea motivare:
Durata dreptului de exploatare exclusivă a invenţiei este limitată la durata de valabilitate a brevetului de invenţie, care este de 20 de ani cu începere de la data depozitului naţional reglementar.
După expirarea acestei durate, invenţiile trec în domeniul public şi pot fi exploatate liber de orice persoană interesată.
Faţă de data depozitului naţional reglementar, 18 ianuarie 1984, la data introducerii acţiunii invenţia era deja trecută în domeniul public.
Prin Decizia civilă nr. 36 A din 15 februarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat sentinţa şi a respins acţiunea ca prescrisă.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului a fost greşit admisă, din motivarea soluţiei primei instanţe pe acest aspect reieşind că această calitate a fost pusă în legătură cu aspecte ce ţin de momentul formulării acţiunii, cu consecinţe în ceea ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune.
Reclamantul este, potrivit certificatului nr. 89280 din 30 ianuarie 1986, autor recunoscut al invenţiei „Dispozitiv de filtrare fină, cu autocurăţire, a poliacetatului de vinil", al cărei titular a fost C.I.I.C. Craiova.
În aceste condiţii, reclamantului nu i se poate nega calitatea procesuală activă de a solicita plata drepturilor băneşti cuvenite ca urmare a utilizării invenţiei de către pârâte, existând identitate între titularul cererii de chemare în judecată şi cel al dreptului pretins.
În schimb, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de asemenea de către pârâtă, este întemeiată.
Pentru a admite această excepţie, curtea de apel a reţinut, pe de o parte, că perioada de valabilitate a brevetului, conform art. 24 din Legea nr. 62/1974, s-a situat între 18 ianuarie 1984 şi 18 ianuarie 1999 şi că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 203/2002, care prin art. 31 a prelungit durata de protecţie a brevetelor valide la 20 de ani, brevetul în litigiu nu mai era protejat.
Pe de altă parte, curtea de apel a arătat că dreptul reclamantului la acordarea drepturilor băneşti cuvenite pentru invenţie putea fi exercitat după intrarea în vigoare a Legii nr. 64/1991, în temeiul art. 70 alin. (3), fost art. 66, în termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, calculat de la data intrării în vigoare a legii, sau cel mai târziu, la data la care brevetul a mai încetat să mai fie valabil.
În măsura în care brevetul de invenţie ar mai fi fost menţinut în vigoare prin plata taxelor anuale către O.S.I.M. până la momentul apariţiei Legii nr. 203/2002, s-ar fi pus în discuţie incidenţa dispoziţiilor privitoare la o durată de protecţie de 20 de ani, care unită cu exploatarea de către pârâtă a invenţiei, i-ar fi dat dreptul reclamantului să solicite plata drepturilor patrimoniale corespunzătoare.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Fără a dezvolta separat motivele de recurs invocate, recurentul susţine că:
Instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, deşi acest lucru nu fusese cerut de reclamant în apel, iar intimatele nu au atacat sentinţa.
În acest fel, reclamantului-apelant i s-a agravat situaţia în propria cale de atac, contrar principiului care guvernează procesul civil şi împiedică o atare măsură.
Curtea de apel a pronunţat o hotărâre contradictorie, deoarece, pe de o parte admite apelul reclamantului, iar pe de altă parte îi respinge acţiunea.
Motivarea deciziei nesocoteşte dispoziţiile a Legii nr. 64/1991 modificată, respectiv a dispoziţiilor referitoare la termenul de protecţie a invenţiei şi la condiţiile necesare pentru dobândirea drepturilor băneşti ale inventatorului.
Instanţa a făcut apologia Legii nr. 62/1974 care este abrogată.
Recurentul solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii şi înlăturarea dispoziţiilor referitoare la admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi la respingerea acţiunii.
Intimata P. S.A. Bucureşti, Combinatul Doljchim a depus la dosar întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând Decizia atacată în limitele criticilor formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul este, într-adevăr, nefondat şi-l va respinge pentru următoarele considerente:
1. Nu se poate reţine că s-a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece instanţa de apel nu a judecat pricina în fond şi nu s-a pronunţat asupra pretenţiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, motivul de recurs întemeiat pe plus petita fiind incompatibil cu soluţia recurată.
Soluţionarea cu prioritate unei excepţii invocate de partea potrivnică sau ridicate din oficiu este o obligaţie care-i incumbă instanţei în temeiul art. 137 C. proc. civ. şi nu echivalează cu depăşirea limitelor învestirii instanţei, la care se referă art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
2. De asemenea, nu se poate reţine încălcarea art. 296 C. proc. civ. prin agravarea situaţiei reclamantului în propria cale de atac şi, de aici, incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aceasta deoarece prima instanţă a respins cererea reclamantului, iar instanţa de apel a pronunţat aceeaşi soluţie, numai că în temeiul unei alte excepţii decât cea reţinută de tribunal.
Prin urmare, situaţia reclamantului a rămas neschimbată.
3. Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat, motivarea deciziei, ca şi soluţia însăşi, nefiind contradictorie.
Astfel, admiterea apelului declarat de reclamant s-a datorat faptului că excepţia lipsei calităţii procesuale active a acestuia fusese greşit admisă de tribunal, ceea ce nu împiedica instanţa de apel să soluţioneze pricina în temeiul excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, care, fiind de ordine publică, putea fi ridicată şi din oficiu.
4. Faptul că instanţa de apel îşi întemeiază hotărârea pe dispoziţii cuprinse în Legea nr. 64/1991 şi, respectiv, în Legea nr. 62/1974 nu înseamnă că hotărârea este nelegală, în sensul avut în vedere de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Referirea la cele două acte normative menţionate a fost necesară pentru determinarea regimului juridic al brevetului de invenţie pentru „Dispozitivul de filtrare fină, cu autocurăţire a poliacetatului de vinil".
Astfel, s-a reţinut din probele administrate că brevetul a fost emis de O.S.I.M. sub nr. 89280 din 30 ianuarie 1986, aşadar sub imperiul Legii nr. 62/1974, şi că durata de protecţie a expirat conform aceluiaşi act normativ la data de 18 ianuarie 1999.
În raport de această situaţie, corect s-a constatat că dispoziţiile art. 70 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 modificată prin Legea nr. 203/2002 nu se aplică şi că eventualele drepturi băneşti cuvenite pentru perioada cât invenţia a beneficiat de protecţie puteau fi solicitate de reclamant în cel mult trei ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991, care a prevăzut o serie de dispoziţii finale şi tranzitorii pentru invenţiile brevetate, aplicate, parţial recompensate sau nerecompensate până la data intrării în vigoare a legii.
Cum excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost corect admisă în temeiul art. 3 din Decretul nr. 167/1958, Înalta Curte va menţine Decizia atacată şi, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul L.Ş. împotriva deciziei nr. 36/A din 15 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5775/2005. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3941/2005. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
