ICCJ. Decizia nr. 5727/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5727
Dosar nr. 11275/200.
Şedinţa publică din 29 iunie 2005
Asupra recursului de faţă constată:
Prin cererea înregistrată la 12 august 2003, reclamanţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara au chemat în judecată pârâţii C.B. şi R.D., cerând să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr. 10 din 31 ianuarie 1994 încheiat cu aceştia, evacuarea necondiţionată din spaţiul închiriat şi obligarea pârâţilor la plata debitului datorat în sumă de 5.669.369 lei reprezentând c.val. chiriei restante precum şi a sumelor de 2.770.460 lei majorări de întârziere şi 2.770.460 lei penalităţi de întârziere.
În motivarea cererii reclamanţii arată că pârâţii nu au plătit chiria pe o perioadă mai mare de 3 luni, anume pe perioada 1 iunie 2001–3 aprilie 2003 şi nici după emiterea somaţiei nr. SC – 2003 – 3164 din 3 martie 2003 caz în care în raport de dispoziţiile art. 969, art. 1020-1021, art. 1429, art. 1436 C. civ. şi art. 24 lit. b) şi art. 25 din Legea nr. 114/1996 se impune admiterea cererii deduse judecăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 8302 din 9 octombrie 2003 Judecătoria Timişoara a admis, în parte acţiunea, în sensul că a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 10 din 31 ianuarie 1994 încheiat de RA U. Timişoara şi pârâtul C.B., a dispus evacuarea ambilor pârâţi din imobil şi i-a obligat să plătească reclamantului Consiliul Local Municipal Timişoara suma de 5.669.369 lei cu titlu de chirie restantă şi majorări şi 191.000 lei cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata penalităţilor de întârziere.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că atâta timp cât pârâţii nu şi-au îndeplinit una din clauzele contractuale, aceea de plată a chiriei, sunt incidente dispoziţiile art. 1010 şi art. 1021 C. civ. cu consecinţa rezilierii contractului şi obligării pârâţilor, conform art. 1429 alin. (2) C. civ. la plata c.val, chiriei restante şi a majorărilor de întârziere.
Reţine prima instanţă că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească doar suma de 492.000 lei pentru neplata sumei datorate de către pârâţi, calculată conform art. 5 din contract, anume 0,5% pentru fiecare zi de întârziere la plată nu şi suma solicitată prin acţiune cu titlu de penalităţi de întârziere.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Consiliul Local al Municipiului Timişoara susţinând că se impunea obligarea pârâţilor şi la plata penalităţilor de întârziere, astfel cum acestea sunt reglementate prin OG nr. 26 din 26 iulie 2001, care sunt distincte de majorările de întârziere reglementate prin contractul cadru anexă la Legea nr. 114/1996, ambele în cuantum de 0,5% pe zi întârziere.
Prin Decizia civilă nr. 124 din 12 februarie 2004 Curtea de Apel Timişoara a respins apelul ca nefondat.
În motivarea deciziei, în esenţă, s-a reţinut că prin OG nr. 26/2001 este reglementată o procedură execuţională privind executarea obligaţiilor bugetare şi nu a unei obligaţii contractuale cum este cea care izvorăşte din contractul de închiriere şi care se supune numai regimului juridic reglementat prin Legea nr. 114/1996.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primarul Municipiului Timişoara susţinând că în mod nelegal instanţele de fond au respins capătul de cerere prin care solicitau obligarea pârâţilor şi la plata penalităţilor de întârziere deşi erau datorate prin dispoziţiile OG nr. 26/2001.
Analizând critica reclamanţilor care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 teza a 2 a C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit motivului de recurs mai sus arătat, partea interesată poate cere modificarea unei hotărâri judecătoreşti atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greşită a legii.
Pentru a exista motivul de recurs menţionat este necesar ca judecătorii fondului, pentru considerentele hotărârii să fi stabilit în mod exact condiţiile cerute de o anumită lege, precum şi faptul că acestea sunt îndeplinite în speţa dedusă judecăţii, pentru ca apoi dispozitivul să conţină o hotărâre care să contrazică considerentele sub acest aspect.
Or, prin considerentele hotărârii atacate, care sunt în concordanţă cu dispozitivul hotărârii, judecătorii au stabilit că suntem în prezenţa nerespectării de către partea pârâtă a unei obligaţii contractuale, caz în care aceasta poate fi obligată doar la ceea ce s-a prevăzut prin contract, cu menţiunea că regimul juridic al contractelor de închiriere, cum este şi cel în litigiu, este cel instituit prin Legea nr. 114/1996.
Instanţele de fond nu au reţinut a fi incidente şi nu au aplicat dispoziţiile OG nr. 26/2001 iar reclamantele, nici la judecata în fond şi nici prin recurs, nu au înţeles să argumenteze incidenţa în cauza dedusă judecăţii şi a dispoziţiilor OG nr. 26/2001, ordonanţă prin care au fost modificate dispoziţiile OG nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, act normativ prin care se reglementează condiţiile în care se poate dispune obligarea la plata de penalităţi pentru nevirarea sumelor calculate şi reţinute la sursă de către plătitorii obligaţiilor bugetare.
Aşa fiind, cum judecătorii fondului au reţinut şi aplicat corect legea raportului juridic dedus judecăţii şi cum în cauză nu sunt date motive de ordine publică, recursul declarat de reclamanţi se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 124 din 12 februarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 29 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5739/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5709/2005. Civil. încuviintare executare... → |
|---|
