ICCJ. Decizia nr. 5739/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5739
Dosar nr. 8543/200.
Şedinţa de la 30 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea dată de Judecătoria Paşcani, în dosarul nr. 349/E/2003, la data de 27 octombrie 2003, s-a admis cererea de încuviinţare executare silită a titlurilor executorii, sentinţa civilă nr. 1068/2000 a Judecătoriei Paşcani, Decizia civilă nr. 3105/2002 a Tribunalului Iaşi şi Decizia civilă nr. 793/2003 a Curţii de Apel Iaşi, privitoare la creditoarea R.E. şi debitorii A.V.I. şi A.V.G.
Apelul declarat de debitori împotriva acestei încheieri a fost respins prin Decizia civilă nr. 5 din 7 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, instanţa de apel reţinând că în cadrul procedurii încuviinţării executării silite se verifică doar aplicarea dispoziţiilor art. 372 şi art. 373 C. proc. civ.
În speţă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de aceste texte, iar apelanţii formulează critici care vizează judecata purtată între părţi în procesul soluţionat irevocabil, critici care nu pot fi analizate în această pricină.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs debitorii A.I. şi A.V.G., care, prin cererea intitulată „recurs în anulare", fără să invoce vreun motiv de recurs, îşi exprimă nemulţumirea pentru modul în care s-a desfăşurat şedinţa de judecată, din data de 3 decembrie 2003 şi susţin că în mod greşit la termenul din data de 7 ianuarie 2004 instanţa a reţinut că procedura este completă, deşi au lipsit de la proces şi nu au pus concluzii.
Recurenţii critică hotărârile a căror executare silită a fost încuviinţată, precum şi măsurile luate de preşedintele completului de judecată şi prezintă istoricul conflictelor dintre ei şi R.I.I. şi al proceselor care s-au purtat între părţi.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii, raportat la faptul că art. 330 C. proc. civ. a fost abrogat prin OUG nr. 58 din 25 iunie 2003 şi tardivităţii şi a susţinut că hotărârea atacată este legală şi temeinică.
Pentru considerentele la care ne vom referi în continuare, se vor respinge atât excepţiile invocate de creditoarea-intimată, cât şi recursul declarat de debitori.
Faptul că recurenţii şi-au intitulat cererea recurs în anulare, nu impune analizarea ei în raport de art. 330 – 3304, abrogate prin art. 1 pct. 17 din OUG nr. 58/2003.
În reglementarea dată recursului în anulare prin textele abrogate, numai Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie putea ca, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, să atace hotărârea cu această cale de atac.
Or, debitorii au depus cererea la instanţa a cărei hotărâre se atacă, Curtea de Apel Iaşi, aşa cum prevede art. 302 C. proc. civ. pentru cererea de recurs, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este investită cu cererea acestora, care are conţinutul unei cereri de recurs şi nu se întemeiază pe art. 330 C. proc. civ.
Recursul este declarat în termenul legal, de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, aşa cum prevede art. 301 C. proc. civ., deoarece Decizia instanţei de apel a fost comunicată debitorilor-apelanţi la data de 19 ianuarie 2004, iar cererea de recurs a fost înregistrată la data de 29 ianuarie 2004.
Recurenţii nu invocă vreun motiv de recurs, însă criticile care privesc încălcarea formelor de procedură pentru termenul când s-a soluţionat cererea de apel, fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Dispoziţiile acestui text nu sunt însă incidente în cauză, deoarece menţiunea din practicaua hotărârii atacate „procedura completă" este corectă, în raport cu prevederile art. 153 alin. (1) C. proc. civ.
Textul dispune „Partea care a depus cererea personal sau prin mandatar şi a luat termenul în cunoştinţă, precum şi partea care a fost prezentă la o înfăţişare, ea însăşi sau prin mandatar, chiar neîmputernicit de a cunoaşte termenul, nu va mai fi citată în tot cursul judecării la acea instanţă, prezumându-se că ea cunoaşte termenele ulterioare.
Or, în cauză, potrivit consemnării din încheierea de şedinţă întocmită pentru termenul din data de 3 decembrie 2003, la acest termen au fost prezenţi ambii debitori apelanţi.
Judecarea cauzei s-a amânat, la cererea intimatei, pentru termenul din data de 7 ianuarie 2004. Apelanţii, care au luat termenul în cunoştinţă, nu au mai fost citaţi pentru următorul termen, iar la termenul când s-a soluţionat cererea de apel corect s-a constatat că procedura este completă cu toate părţile din proces, chiar dacă apelanţii nu s-au prezentat în instanţă.
Celelalte susţineri ale recurenţilor nu fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ., pentru că nu privesc legalitatea soluţiei încuviinţării executării silite, pronunţată prin încheierea instanţei de fond, păstrată prin hotărârea atacată.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, se vor respinge excepţiile invocate de intimată, va fi respins recursul declarat de debitori şi, conform art. 274 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi să plătească intimatei cheltuielile de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţiile invocate de intimata-creditoare R.I.
Respinge recursul declarat de debitorii A.V.I. şi A.G. împotriva deciziei civile nr. 5 din 7 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă recurenţii să plătească intimatei suma de 5 milioane lei reprezentând onorariu avocat micşorat potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5786/2005. Civil. încuviintare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5727/2005. Civil → |
|---|
