ICCJ. Decizia nr. 595/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 222 din 17 octombrie 2000, Tribunalul Gorj a respins acțiunea, având ca obiect drepturi bănești, formulată de reclamanții V.G., C.E. și C.I., în contradictoriu cu pârâta S.E. Turceni, județul Gorj.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt autorii invenției "Cap răcire ax moară" tip D.G.S. 100 pentru care au obținut brevetul de inventator nr. 106967/1993. Prin sentința civilă nr. 61 din 20 aprilie 1995 pârâta S.E. Turceni a fost obligată să plătească reclamanților sumele de 6.629.646 lei pentru anul 1992 și 20.175.036 lei pentru anul 1993, cu dobânda legală de 6 % pe an, reprezentând drepturi bănești.
Reține instanța de fond, că în prezenta cauză reclamanții cer ca unitatea să fie obligată să le plătească drepturile bănești pentru anii 1994-1999, însă cererea este neîntemeiată, pentru că, potrivit art. 39 și art. 67 din Legea nr. 64/1991, drepturile patrimoniale cuvenite inventatorilor se stabilesc pe bază de contract încheiat cu unitatea. Aceștia însă au refuzat încheierea unui asemenea contract. Unitatea le-a adus la cunoștință că începând cu anul 1993 nu se mai aplică invenția acestora, iar din expertiza întocmită de inginer A.T. rezultă că toate morile de cărbune din instalațiile pârâtei sunt echipate cu cap răcire arbore moară în varianta D. Această variantă, conform contraexpertizei, înlătură neajunsurile variantei propuse de reclamanți și prezintă mai multă siguranță în exploatare.
Prin decizia civilă nr. 25 din 19 februarie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de reclamanți împotriva acestei hotărâri, a schimbat hotărârea apelată, a admis acțiunea formulată de reclamanți și a fost obligată pârâta SC T. SA Turceni să le plătească suma de 873.051.646 lei actualizată și 16.100.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 64/1991 și nici sentința civilă nr. 61/1995 a Tribunalului Gorj, prin care pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 6.629.646 lei despăgubiri pentru anul 1992 și 20.175.036 lei pentru anul 1993, cu dobânda legală de 6 % pe an, calculată de la data punerii în întârziere, 30 aprilie 1992, până la lichidarea debitului.
Prin această hotărâre, menținută prin decizia civilă nr. 15 din 4 octombrie 1995 a Curții de Apel Craiova, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat pentru perioada analizată, că reclamanții sunt autorii invenției "Cap răcire ax moară" tip D.G.S., că pârâta a aplicat invenția la un număr de 42 mori și că prin aplicarea invenției s-au realizat economii.
De asemenea, s-a stabilit că între părți s-a încheiat un contract de cesiune a folosinței invenției, semnat de unul dintre autori, însă ceilalți autori au achiesat la procentul de 6 %, convenit a li se acorda din economiile realizate.
Reține instanța de apel, că existând brevetul de invenție nr. 106967 B.I./1993, acordat de O.S.I.M. București, care nu a fost anulat sau revocat, conform art. 42 și art. 56 din Legea nr. 64/1991, calitatea reclamanților de autori ai invenției, caracterul de noutate al soluției tehnice propusă de reclamanți pentru răcirea arborelui morii și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 64/1991 nu mai pot fi puse în discuție, iar instanța de fond a stabilit greșit obiectivele expertizelor tehnice și nu a motivat acceptarea raportului de expertiză întocmit doar de doi dintre cei trei experți, deși fusese încuviințată efectuarea expertizei de către trei experți. Instanța de fond trebuia să stabilească dacă pârâta a folosit în continuare invenția reclamanților, iar în ipoteza perfecționării acestei invenții trebuia să stabilească dacă perfecționarea a fost brevetată, conform legii, cu acordul autorilor invenției perfecționate.
Se mai reține, că din cele patru expertize tehnice efectuate în cauză, în trei s-a concluzionat că varianta D., folosită din anul 1994 de pârâtă, nu reprezintă o nouă invenție, ci o perfecționare a invenției reclamanților, întrucât, păstrând principiul de funcționare, diferă de aceasta numai sub aspect constructiv. în cauză nu s-a făcut dovada obținerii brevetului invenției de perfecționare, iar, potrivit art. 36 din Legea nr. 64/1991, titularul brevetului unei invenții de perfecționare poate exploata invenția sa numai cu acordul titularului invenției la care se referă perfecționarea.
Deoarece nu s-a făcut dovada că reclamanții și-au dat acordul pentru folosirea variantei perfecționate sau au renunțat la brevetul de invenție, se reține că în perioada 1994-1999 pârâta a aplicat invenția acestora și le datorează drepturile cuvenite prin contract.
Aceste drepturi în valoare actualizată pot fi acordate numai pentru perioada 30 iunie 1996-30 iunie 1999, întrucât pentru perioada anterioară dreptul la acțiune s-a stins ca efect al prescripției extinctive, iar la determinarea valorii acestora se au în vedere concluziile expertizei contabile efectuată de expertul F.V. în expertiza întocmită de acesta s-au respectat criteriile de determinare a economiilor realizate de pârâtă, care au fost avute în vedere și la pronunțarea sentinței civile nr. 61/1995 a Tribunalului Gorj, între aceste criterii fiind incluse și economiile realizate din reducerea rebuturilor rotorilor. în raportul de expertiză contabilă, întocmit de expert M.G., greșit aceste economii se calculează separat și se adaugă la suma datorată de pârâtă.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și pârâta.
Reclamanții, invocând art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în esență, susțin că în mod greșit instanța de apel a ales raportul de expertiză contabilă înlăturat anterior, fără să motiveze această măsură.
Argumentul folosit de instanță este neconvingător și contrazice motivele pentru care s-a dispus și administrat proba cu cea de a doua expertiză. Motivarea sumară nu justifică alegerea instanței, iar motivele pentru care s-a dispus efectuarea celei de a doua expertize au fost cu totul altele.
Susțin recurenții, că pricina a fost repusă pe rol pentru efectuarea unei noi expertize contabile, cu motivarea că expertiza efectuată de expert F.V. nu corespunde realității, deoarece nu are la bază economiile realizate în perioada în litigiu, ci constă în reactualizarea sumelor datorate de pârâtă în perioada 1992-1993 și că este necesară determinarea economiilor realizate în mod concret în fiecare an, pentru perioada 1994-1999.
Mai susțin, că preferința instanței pentru expertiza contabilă F.V. este în contradicție cu motivele pentru care s-a dispus efectuarea unei noi expertize. A doua expertiză s-a administrat în condițiile stabilite de instanță, iar părțile au formulat obiective, apoi obiecțiuni cenzurate de instanță.
în concluziile scrise, depuse la dosar la termenul din 20 ianuarie 2005, recurenții au invocat art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., arătând că susținerile făcute prin declarația de recurs fac posibilă încadrarea și în aceste motive de recurs.
Pârâta, invocând art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ., susține că instanța a schimbat natura ori înțelesul actului juridic dedus judecății, în sensul că prin cererea introductivă reclamanții au solicitat drepturi bănești pentru o presupusă investiție și că a fost ignorată Hotărârea C.T.A. din luna februarie 1994.
în esență, pârâta-recurentă arată că în mod greșit s-a reținut că a folosit în instalații invenția reclamanților, deși în considerentele hotărârii se reține că expertizele confirmă folosirea variantei Dumitrescu, care diferă de varianta reclamanților. Se susține, că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la hotărârea C.T.A. S.A. Turceni, analizată de instanța de fond, în care se specifică în mod expres că începând cu luna februarie 1994 în instalație nu mai este folosită varianta reclamanților, iar varianta D. nu a fost brevetată din culpa acestuia. Deși cele patru expertize sunt contradictorii, se desprinde concluzia clară că se folosește această variantă, diferită sub aspect constructiv. Nefiind folosită invenția reclamanților, nu s-au realizat economii, pentru a fi obligată la plată.
Ambele recursuri sunt nefondate.
Reclamanții-recurenți au invocat în declarația de recurs art. 304 pct. 7 C. proc. civ., iar în concluziile scrise art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., însă criticile formulate de aceștia fac posibilă încadrarea doar în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în declarația de recurs nu se indică dispoziția legală încălcată sau aplicată greșit de instanța de apel (art. 304 pct. 9) și nici mijlocul de apărare sau dovada asupra căreia instanța a omis să se pronunțe (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.).
Aceștia și-au exprimat nemulțumirea pentru înlăturarea expertizei dispusă de instanță, din oficiu, a fi efectuată și întemeierea soluției pe expertiza F., susținând că hotărârea nu cuprinde motivele pentru care s-a înlăturat ultima expertiză efectuată în cauză.
Hotărârea atacată cuprinde însă motivele pe care se sprijină soluția pronunțată, motive care nu sunt nici contradictorii și nici străine de natura pricinii.
în considerentele hotărârii este justificată soluția admiterii cererii formulate de reclamanți și obligării pârâtei la plata sumei stabilite de expertul F., iar motivele pentru care instanța și-a însușit lucrarea întocmită de acest expert și a înlăturat ultima expertiză, de asemenea sunt arătate în hotărâre.
Nemulțumirea recurenților pentru însușirea de către instanță a uneia dintre expertize și înlăturarea expertizei invocată de aceștia în declarația de recurs nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârii. Ea are semnificația unei erori în care s-ar fi aflat instanța, care prin aprecierea greșită a probelor, și-a întemeiat soluția pe o greșeală gravă de fapt, însă această susținere nu face posibilă încadrarea într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ.
De altfel, potrivit consemnărilor cuprinse în încheierea aflată la fila 328 din dosarul instanței de apel, apelanții-reclamanți, prin avocatul ales, au solicitat ca pârâta să fie obligată la plata sumei de 873.051.646 lei - actualizată, iar prin hotărârea atacată pârâta a fost obligată la plata acestei sume.
Referitor la recursul declarat de pârâtă, se constată că se invocă art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ., însă criticile formulate fac posibilă încadrarea numai în art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Declarația de recurs nu cuprinde susțineri care să facă posibilă încadrarea în art. 304 pct. 8 C. proc. civ., text care privește interpretarea greșită a actului de voință al părților (contractul dedus judecății), prin nesocotirea principiului înscris în art. 969 C. civ.
Dezvoltând motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 10 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a ignorat hotărârea C.T.A. emisă de S.E. Turceni, susținere în raport cu care nu sunt incidente dispozițiile textului invocat.
Pentru a fi operant motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 10 C. proc. civ. se cer a fi îndeplinite două condiții: omisiunea instanței de a se pronunța, fie asupra unui mijloc de apărare, fie asupra unei dovezi administrate; mijlocul de apărare sau dovada asupra căreia instanța nu s-a pronunțat să fie hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Deoarece aceste două condiții se cer a fi îndeplinite cumulativ, chiar dacă instanța a omis să analizeze unul din actele depuse la dosar, cum susține recurenta, dacă actul nu este hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, nu se impune modificarea hotărârii.
Or, în cauză actul invocat (hotărârea C.T.A. nr. 2 din 7 februarie 1994), în care este consemnată măsura dispusă de Comisia tehnică de avizare, prin adoptarea soluției sugerate de inginer D., nu este hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, în sensul dorit de recurentă, raportat la constatările experților, consemnate în lucrările întocmite în cauză.
Susținerile referitoare la împrejurările consemnate în expertize, la faptul că cele patru expertize cuprind elemente contradictorii și la reținerea de către instanță că s-a folosit invenția reclamanților prin interpretarea greșită a expertizelor, privesc modul de apreciere a probelor de către instanța de apel.
Or, ca efect al abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000, aceste critici nu se mai încadrează într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de reclamanți și de pârâtă au fost respinse.
| ← ICCJ. Decizia nr. 598/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 55/2005. Civil → |
|---|
