ICCJ. Decizia nr. 597/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 597
Dosar nr. 12390/200.
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1323 din 21 februarie 2002 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti a fost respinsă acţiunea formulată de G.G. împotriva pârâţilor D.M.D., D.M. şi SC T.A. SA Bucureşti, prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiată între pârâţi şi reintegrarea reclamantei în calitate de chiriaşă în imobilul ce a făcut obiectul vânzării, situat în Bucureşti.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 212 din 29 ianuarie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V–a civilă.
Apoi, prin Decizia nr. 2031 din 6 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV –a civilă, a fost admis recursul reclamantei, fiind modificată Decizia recurată în sensul admiterii apelului reclamantei împotriva sentinţei şi admiterii acţiunii, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1826 din 14 ianuarie 1999, cu consecinţa reintegrării reclamantei în imobilul situat în Bucureşti.
S-a reţinut în esenţă că actul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţi este lovit de nulitate întrucât declaraţiile membrilor de familie privind situaţia lor locativă au fost semnate cu D.M.D. şi că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare pârâtul D.M. mai avea un imobil în proprietate, astfel că au fost fraudate prevederile imperative ale Legii nr. 112/1995.
Considerând că aceste hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, prin recursul în anulare de faţă Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat casarea lor şi respingerea acţiunii formulate de reclamanta G.G., continuată de succesoarea sa B.B.A., ca lipsită de interes.
Se susţine că în esenţă că reclamanta potrivit declaraţiei autentificată sub nr. 4465 din 2 august 1996 a renunţat la contractul său de închiriere nr. 549 din 14 februarie 1995 cu privire la spaţiul situat în Bucureşti, şi ca urmare pentru acest spaţiu, împreună cu cel deţinut de pârâtă pentru restul apartamentului, s-a încheiat în beneficiul acesteia din urmă un nou contract de închiriere nr. 2598 din 5 septembrie 1996.
S-a reţinut şi că din 1995 reclamanta a locuit la altă adresă, într-un apartament proprietate personală, dobândit prin donaţie de la fiica sa. Ca urmare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, aceasta nu mai era în situaţia de a pretinde închirierea unui spaţiu din fondul locativ de stat şi nici nu mai avea un interes personal, legitim şi actual de a solicita constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare în litigiu.
Recursul în anulare de faţă nu poate fi supus analizei, fiind inadmisibil.
Potrivit art. 17 din OG nr. 58/2003, art. 330–3304 se aprobă
Aceste dispoziţii cuprinse în finalul capitolului III al codului de procedură civilă reglementează cazurile şi condiţiile în care Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate ataca cu recurs în anulare hotărârile judecătoreşti irevocabile, precum şi procedura de judecare a acestei căi extraordinare de atac.
Prin urmare, această cale de atac nu mai are suport legal, abrogarea prevederilor legale menţionate fiind operantă de la data intrării în vigoare a ordonanţei, 27 august 2003.
Recursul în anulare de faţă este înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 7 septembrie 2004, deci după abrogarea prevederilor legale aplicabile. Ca atare, recursul este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Soluţia se impune şi în raport de prevederile art. II alin. (3) din OG nr. 58/2003 care prevede că hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate. Aceasta înseamnă că recursul în anulare se putea formula în raport de prevederile legale redate numai în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a OUG nr. 58/2003, termen ce în speţă, cu evidenţă, este expirat.
De aceea, recursul de faţă, urmează a fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 1323 din 21 februarie 2002 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, deciziei civile nr. 212 din 29 ianuarie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V–a civilă, şi deciziei nr. 2031 din 6 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 627/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 59/2005. Civil → |
|---|
