ICCJ. Decizia nr. 6013/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea civilă din 4 august 2002 reclamanta M.S.A. a chemat în judecată pe pârâții C.N., C.G., Consiliul Local al comunei Șelimbăr și Comuna Șelimbăr , prin primar solicitând a se constata:
-nulitatea încheierii de C.F.nr.5985 din 22 aprilie 1997 și a încheierii de C.F. nr. 11681 din 15 septembrie 1997 privind mențiunile de sub A+1 din C.F. 2882 Șelimbăr având părți comune indivize în C.F. 1974 Șelimbăr;
- nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 592 din 20 februarie 2000 încheiat între Consiliul Local al comunei Șelimbăr și pârâții persoane fizice;
- nulitatea încheierii de intabulare nr. 529 din 21 ianuarie 2002.
Motivând acțiunea, reclamanta a descris următoarea situație de fapt:
Prin hotărâri judecătorești s-a dispus sistarea comunității de bunuri dintre reclamantă și fostul ei soț M.A.I.
Ca urmare, reclamanta a fost întabulată în C.F. 2881 Șelimbăr ca proprietară asupra imobilului nr.top 1341/1/3/I și nr.top 1342/1/2/I constând în apartamentul nr.1 din construcția în roșu neterminată, iar fostul soț a fost întabulat în C.F. 2882 Șelimbăr ca proprietar asupra apartamentului nr. 2 din aceeași construcție sub nr.top 1341/1/3/II și nr.top 1342/1/2/II.
întreaga construcție a fost preluată abuziv de către Statul Român în anul 1985 în aplicarea Decretului nr. 223/1974, ca urmare a părăsirii României de către proprietari.
Prin încheierea de C.F. nr. 5985 din 22 aprilie 1997 imobilul fost în proprietatea reclamantei a fost înscris eronat în C.F. 2882 Șelimbăr, dispunându-se concomitent radierea construcțiilor care aparținuseră lui M.A.I., dar care există și în prezent.
Ca urmare, în prezent, imobilul atribuit reclamantei ca efect al partajului apare înscris în două C.F. distincte: 2881 ( mențiune corectă ) și 2882 ( mențiune eronată ).
Ulterior, cu rea credință, Consiliul Local al comunei Șelimbăr a vândut, iar pârâții C. au cumpărat imobilul fost în proprietatea reclamantei, întabulându-se dreptul acestora de proprietate.
La data de 27 martie 2003 M.S.A. a depus la dosar o petiție intitulată "complectare de acțiune" prin care solicită restituirea în natură a imobilului arătat în acțiunea principală și anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 592 din 20 februarie 2002 intervenit între vânzătorul Consiliul Local al comunei Șelimbăr și cumpărătorii C.N. și C.G. "ca fiind preluat ilegal prin vicierea consimțământului, iar vânzarea s-a făcut cu nerespectarea legalității în condițiile precarității titlului de proprietate pentru Consiliul Local Șelimbăr".
în continuare, petiția conține mențiunea: "Mențin celelalte cereri și motivații în fapt și în drept din acțiunea principală".
Petiția de mai sus este dactilografiată cu excepția unei adăugiri manuscrise intercalată între numele M.S.A. și domiciliul ales al acesteia, având următorul conținut: "pentru și în numele lui M.D.W.".
Cu prilejul dezbaterii cauzei pârâții C. au ridicat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 5742 din 30 septembrie 2003, Judecătoria Sibiu a admis excepția și a respins acțiunea pe cale de excepție.
Prima instanță a constatat ca stare de fapt că imobilul obiect al litigiului a constituit, anterior preluării de către stat, proprietatea exclusivă, dobândită pe calea partajului de bunuri comune, a lui M.I.A., fostul soț al reclamantei, în prezent decedat.
în drept aceeași instanță a statuat că în raport cu fostul proprietar reclamanta nu are nici un drept, succesoral sau de altă natură, astfel că nu are legitimitate procesuală activă, fiind inadmisibile cererile adresate justiției cu obiectul arătat.
De menționat este faptul că prima instanță nu a făcut nici o referire în motivarea și/sau dispozitivul sentinței cu privire la faptul că petiția completatoare de acțiune din 27 martie 2003 ar fi fost formulată de M.S.A. pentru și în numele lui M.D.W., examinând atât acțiunea principală, cât și completarea de acțiune, ca fiind formulate în nume și în interes propriu de către reclamanta M.S.A.
La data de 13 noiembrie 2003 a fost depusă declarația de apel împotriva sentinței primei instanțe, din al cărei conținut rezultă că a fost formulată pentru M.S. de către împuternicitul R.D. și avocat, fără nici o referire la M.D.W..
La dat de 23 ianuarie 2004 au fost depuse motivele de apel formulate de M.S. și avocat cu arătarea expresă de către de către M.S. că a acționat în numele și pentru fiul său M.D.W., moștenitor al fostului soț și tată defunctul M.A.I., potrivit împuternicirii speciale dată de M.D.W.
în motivarea acestui apel, M.D.W. a susținut că hotărârea primei instanțe este vădit nelegală întrucât imobilul în litigiu a constituit proprietatea tatălui său M.A.I., fiind preluat abuziv de către Statul Român și vândut pârâților persoane fizice, fiind nevoit a introduce acțiunea în justiție soluționată de prima instanță, ca urmare a faptului că autoritățile pe care le-a notificat în temeiul Legii nr. 10/2001 nu au soluționat cererea sa de restituire în natură a imobilului.
Apelul astfel motivat a fost calificat ca fiind declarat de reclamanta M.S. în nume propriu și pentru M.D.W. și a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 533/A din 5 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția civilă.
Instanța de apel a examinat mai întâi exemplarul din completarea de acțiune din 27 martie 2003 comunicat Consiliului Local Șelimbăr, unde a fost înregistrat sub nr. 2341 din 22 aprilie 2003, depus în copie xerox la fila 79 în dosarul apelului, constatând că acesta conține numai partea dactilografiată, lipsind adăugirea manuscrisă "pentru și în numele lui M.D.W.".
Ca urmare, instanța de apel a statuat că petiția din 27 martie 2003 întocmită de M.S. în nume propriu, ca de altfel și declarația de apel, numai motivele de apel fiind formulate în numele lui M.D.W.
Pe cale de consecință, Curtea de Apel a reținut că M.D.W. nu a fost parte în procesul desfășurat în primă instanță, care a soluționat corect excepția lipsei calității procesuale a reclamantei M.S.
Decizia din apel a fost atacată cu recurs de către M.D.W. prin mandatara M.S.A.
Invocând cazurile de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că, față de obiectul său, pricina a fost nelegal soluționată fără citarea Consiliului județean Sibiu și a Prefecturii județului Sibiu, iar hotărârile sunt nelegale și netemeinice cu privire la fondul litigiului, pentru justificarea ultimei susțineri, recurentul prezentând pe larg situația de fapt și de drept premergătoare declanșării procesului de față.
Cu referire la modul concret de soluționare a cauzei, recurentul a afirmat că excepția avută în vedere de instanțe este vădit nelegală, deoarece proprietatea tatălui său a fost preluată abuziv de către stat și este apărată și garantată de actuala constituție, iar în scopul dobândirii dreptului cuvenit în calitatea sa de moștenitor a formulat personal și prin executorul judecătoresc cereri adresate Primăriei Șelimbăr și Prefecturii Sibiu, iar a apoi a împuternicit pe mama sa M.S.A. să introducă acțiunea civilă cu a cărei judecată a fost investită Judecătoria Sibiu.
Pentru cele arătate și dat fiind că nu a fost judecat fondul, recurentul a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru evocarea fondului.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 82 alin. (1) C. proc. civ. orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie făcută în scris și să cuprindă, printre altele, numele părților, ori, după caz, al reprezentantului, iar conform art. 83 alin. (1) C. proc. civ., când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.
Din examinarea dosarelor formate în toate gradele de jurisdicție parcurse de prezenta cauză se constată inexistența procurii, pretins a fi dată numitei M.S.A. de către recurent.
Indiferent însă de existența sau inexistența mandatului judiciar, este în afara oricărui dubiu că amândouă cererile de primă instanță au fost formulate de către M.S., așa cum corect au stabilit instanțele de fond și de apel, atât pentru considerentele avute în vedere de acestea, cât și în raport cu motivarea celor două cereri care au legat prima instanță, din a căror analiză rezultă neîndoielnic că M.S.A. a pretins justiției recunoașterea unui drept propriu asupra unor bunuri care au constituit proprietatea exclusivă a lui M.A.I., acționând astfel doar în propriul său interes, nicidecum în interesul recurentului în calitate de mandatară a acestuia.
De altfel, pe calea motivării apelului și prin recursul de față nici nu se susține că M.S.A. ar avea îndreptățire asupra imobilului obiect al procesului, achiesându-se la faptul că numai recurentul avea asemenea îndreptățire.
în concluzie, pentru toate cele arătate, recurentul nu a fost parte în procesul de primă instanță și nici nu poate dobândi calitate de reclamant în căile de atac, potrivit dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., astfel că instanțele au soluționat pe deplin legal cauza prin admiterea excepției procesuale invocate de pârâții persoane fizice.
în raport de cele mai sus constatate, nu mai este necesar a se examina celelalte motive de recurs, date fiind efectele peremptorii ale excepției care a determinat soluțiile pronunțate în cauză.
în consecință, recursul a fost respins ca nefondat.
Căzând astfel în recurs, potrivit prevederilor art. 274 și art. 277 C. proc. civ., recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată făcute de pârâții persoane fizice, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6016/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6011/2005. Civil → |
|---|
