ICCJ. Decizia nr. 6011/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1175 din 9 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Carei, a fost respinsă acțiunea civilă promovată de reclamanta N.A.M. prin mandatar avocat M.M.E. împotriva pârâților P.M., P.V. și SC C. SA Satu Mare, anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 672/1996, ca fără obiect.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, că ulterior introducerii acțiunii de față, s-a introdus de către reclamantă o altă acțiune, având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 672/1996 cât și a contractului de închiriere, soluționată prin decizia civilă nr. 1486/R/2001 a Curții de Apel Oradea, definitivă și irevocabilă.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții P.M. și P.V., solicitând admiterea apelului și în urma rejudecării cauzei să se dispună respingerea acțiunii, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.
în ședința publică din 28 ianuarie 2004, instanța din oficiu, a pus în discuția părților excepția lipsei de interes a apelanților în promovarea apelului.
Curtea de Apel Oradea, secția civilă, prin decizia nr. 58 A din 28 ianuarie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții P.M. și P.V., cu motivarea că, în caz de reformare a deciziei s-ar putea ajunge ca aceștia să se afle într-o situație mai grea, față de acțiunea promovată de reclamanta-intimată.
împotriva acestei decizii, pârâții P.M. și P.V. au declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și susținând că interesul acestora în promovarea apelului rezultă din faptul că reclamanta-intimată neavând calitate procesuală activă nu putea solicita anularea contractului de vânzare-cumpărare în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Recursul nu este fondat.
Prin definiție pârâtul este partea chemată în judecată, care urmează a se apăra în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, având posibilitatea de a nu se prezenta deloc înaintea instanței sau de a recunoaște pretenția formulată împotriva sa.
în raport de această poziție procesuală, pârâții-recurenți nu pot pretinde admiterea acțiunii sau critica hotărârea prin care acțiunea a fost respinsă, deoarece sunt părți chemate în judecată care se apără în proces în vederea respingerii acțiunii.
Calea de atac exercitată de către pârâți, în situația în care acțiunea a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect, este lipsită de interes.
Interesul trebuie să fie născut, personal, actual și direct, în sensul că folosul practic trebuie să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.
Față de cele expuse, recursul declarat de pârâți este nefondat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins ca atare.
← ICCJ. Decizia nr. 6013/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5997/2005. Civil → |
---|