ICCJ. Decizia nr. 6137/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 356 din 22 mai 2003 pronunțată de Tribunalul Sibiu a fost respinsă cerere de recunoaștere și punere în executare a înscrisurilor străine formulată de reclamanta B.H.U.V.A. prin mandatar S.I.M., în contradictoriu cu pârâții G.G.M. și G.V.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că documentul emis de notar cu nr. 55/1992 pentru consemnarea unei datorii cu preluarea răspunderii penale a legalizat consemnarea unei datorii fără gaj de 1 milion mărci germane asupra proprietății funciare a pârâților G. iar prin documentul nr. 3830/1992 al aceluiași notar s-a stabilit o datorie de 600.000 mărci germane asupra imobilului pârâților.
S-a mai apreciat că procura pe care o deține S.I.M. pentru reprezentarea reclamantei este una legală și că dreptul de a cere executarea silită s-a prescris.
în concluzie, s-a statuat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 174 lit. s) din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, prin care s-a susținut că în mod greșit a fost respinsă cererea, a fost la rândul său respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 115 din 28 ianuarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.
Instanța de control judiciar a reținut în esență că:
- în raport de prevederile art. 166 din Legea nr. 105/1992 potrivit cărora "termenul de hotărâri străine se referă la actele de jurisdicție ale instanțelor judecătorești, notariatelor sau oricăror autorități competente dintr-un alt stat", cele două documente cu nr. 55 și respectiv 3830/1992 nu sunt acte de jurisdicție, constituind în realitate o garanție asupra imobilelor proprietatea pârâților din Germania;
- înscrisurile și-au pierdut caracterul executoriu prin prescripție, comunicările efectuate de creditoare, uneori la intervale de timp mai mari de 3 ani neavând caracterul unor acte de executare care să întrerupă cursul prescripției.
împotriva acestei decizii a declarat recurs petiționara, fără a face referire la ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticând soluția sub trei aspecte esențiale:
- în mod greșit s-a reținut că titlurile a căror recunoaștere s-a solicitat nu sunt acte de jurisdicție în sensul art. 165 din Legea nr. 105/1992, prin ele debitorii contractând datorii față de bancă în calitate de creditoare;
- nu este corectă din punct de vedere juridic afirmația instanțelor în sensul că prin înstrăinarea imobilelor către un terț care a preluat și ipoteca, debitorii nu mai sunt supuși executării silite;
- în fine, dreptul de a cere executarea silită nu s-a prescris, existând mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției.
Intimații-debitori au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Astfel, înscrisurile a căror recunoaștere s-a solicitat în cadrul procedurii de exequator au fost corect apreciate ca reprezentând garanții imobiliare asupra imobilelor proprietatea debitorilor. Faptul că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 166 din Legea nr. 105/1992 rezultă din însuși cuprinsul înscrisurilor, care atestă că garanțiile au fost preluate cu acordul reclamantei și că eventual doar terții dobânditori ar mai putea fi supuși executării silite.
Pe de altă parte, în mod justificat instanțele au reținut că s-a prescris dreptul de a cere executarea silită, comunicările făcute de recurenta-petiționară neavând caracterul unor acte începătoare de executare în sensul art. 16 lit. c) din Decretul nr. 167/1958.
Așa fiind, cum soluția pronunțată este legală și temeinică sub toate aspectele, recursul a fost respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6134/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6136/2005. Civil → |
|---|
