ICCJ. Decizia nr. 6210/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6210
Dosar nr. 28.424/1/2005
(11.962/2005)
Şedinţa publică din 23 iunie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 ianuarie 2005, reclamantele D.M.J. şi S.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria oraşului Breaza, anularea dispoziţiei nr. 282 din 18 decembrie 2001 şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 295 mp situat în Breaza, judeţul Prahova.
Reclamantele au arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea autorului lor, D.C., în baza actului de proprietate nr. 1587 din 17 octombrie 1938 şi a fost preluat de stat fără titlu.
Fiind astfel investit, Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 563 din 31 mai 2005, a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate, chitanţele depuse nu fac această dovadă, că, terenul nu a fost identificat şi nu s-a dovedit faptul preluării acestuia de către stat.
Soluţia instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Ploieşti care, prin Decizia civilă nr. 993 din 21 septembrie 2005, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamante.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs reclamantele D.M.J. şi S.E., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine în esenţă că instanţa de fond nu a dat dovadă de rol activ, dar şi-a încălcat chiar propriile dispoziţii care, în mod vădit duceau la dezlegarea pricinii şi aflarea adevăratelor relaţii dintre părţi, încălcându-le dreptul la apărare.
Arată că în cauză, prin încheierea din 25 ianuarie 2005 tribunalul a încuviinţat proba cu expertiză topo care să identifice terenul, expertul numit neputând identifica terenul în lipsa unui plan de parcelare care să arate eventuale lotizări din anii 1900, concluzie pe care expertul a comunicat-o instanţei în baza declaraţiei consilierului judiciar al pârâtei.
Prin încheierea din 3 mai 2003, tribunalul a admis obiecţiile formulate la raportul de expertiză, obiecţiuni la care expertul nu a răspuns iar instanţa le-a respins cererea de înlocuire a expertului în mod nejustificat şi a procedat la judecarea cauzei.
Recurentele mai arată că în baza chitanţelor nr. 5 din 3 noiembrie 1938, nr. 22 din 30 decembrie 1938 şi cu înscrisul din 30 decembrie 1938 au dovedit că autorul lor, D.C., a cumpărat terenul în suprafaţă de 925 mp, lot de casă nr. 227, situat în satul Frăsinet, comuna Breaza de Sus, judeţul Prahova, aşa încât, în mod greşit, instanţa de fond, a cărei hotărâre a fost confirmată de instanţa de apel, a reţinut că nu au dovedit dreptul de proprietate al autorului lor, cu atât mai mult cu cât în anul 1938 în regim de Cod civil, vânzarea era perfectă între părţi conform art. 1295 C. civ.
Recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi, prin aplicarea corectă a legii. Ei vor putea ordona administrarea probelor necesare chiar dacă părţile se împotrivesc.
Un principiu esenţial în procesul civil este şi principiul dreptului la apărare în baza căruia părţile se pot folosi de toate mijloacele legale pentru promovarea în condiţiile normale a dreptului lor.
În speţă, reclamantele au pretins că autorul lor, D.C. a cumpărat suprafaţa de teren de 925 mp, lot nr. 227 situat în satul Frăsinet, comuna Breaza de Sus, judeţul Prahova şi au depus chitanţele: nr. 5 din 3noiembrie 1938 emisă de Primăria comunei Breaza de Sus, prin care se atestă primirea preţului de 5125 lei de la C.D. şi chitanţa nr. 22 din 30 decembrie 1938 emisă de aceeaşi pârâtă, cu titlu de „cheltuieli măsurătoare, spese pentru schiţă".
Au mai depus şi înscrisul din 30 decembrie 1938 (fila 8 fond) prin care aceeaşi pârâtă comunica lui C.D.: „Comisiunea pentru repartizarea loturilor în şedinţa din 18 noiembrie 1938 s-a aprobat vânzarea lotului de casă cu nr. 227 în suprafaţă de 925 mp şi menţionându-se că urmează a se depune diferenţa de lei 60".
Prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, care şi anterior ultimei modificări aduse prin Legea nr. 247/2005 şi mai ales HG nr. 498/2003, stabileau în mod exact ce se înţelege prin sintagma „acte doveditoare", prevederile legale amintite menţionând actele doveditoare ale dreptului de proprietate, iar nu titlul de proprietate în materialitatea sa.
Or, prin acte doveditoare, trebuie înţeles atât titlul de proprietate, cât şi orice alte acte, chiar incidentale, care ar putea forma convingerea că imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii a aparţinut petentului sau autorului său, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 confirmând acest lucru prin pct. 22.1 care enumeră ce se înţelege prin acte doveditoare, inclusiv orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective.
Rezultă, aşadar, că în condiţiile Legii nr. 10/2001 dreptul de proprietate poate fi demonstrat derogatoriu de la dreptul comun, prin orice mijloc de probă, regimul probatoriu prevăzut de această lege fiind mai permisiv decât cel din dreptul comun.
De altfel, Legea nr. 247/2005 a introdus în cuprinsul Legii nr. 10/2001 art. 221 potrivit căruia: (1) În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive s-au s-a pus în executare măsura preluării abuzive".
În speţă, cu actele menţionate (filele 7 şi 8 dosar fond) eliberate de Primăria comunei Breaza de Sus, judeţul Prahova la 3 noiembrie 1938 şi 30 decembrie 1938, s-a făcut dovada că autorul reclamantelor, D.C., este cumpărătorul terenului, lot de casă nr. 227, în suprafaţă de 925 mp situat în satul Frăsinet, comuna Breaza de Sus, judeţul Prahova.
Drept urmare, în mod greşit ambele instanţe au reţinut că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său.
În acest context, instanţele, în virtutea rolului activ conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi, pentru a asigura în favoarea reclamantelor toate garanţiile recunoscute de legea procesual-civilă, erau datoare să încuviinţeze reclamantelor efectuarea unei noi expertize, probă pe care de altfel acestea au solicitat-o la 31 mai 2005 la instanţa de fond şi respinsă nejustificat (fila 130) mai ales că, deşi încuviinţase obiecţiuni la raportul de expertiză, instanţa a soluţionat cauza în lipsa răspunsului expertului.
De altfel, prin motivele de apel reclamantele au solicitat o nouă expertiză, probă pe care instanţa de apel nu a încuviinţat-o, soluţionând pricina la 21 septembrie 2005, deşi la dosar era o cerere pentru lipsă de apărare din partea procuratorului reclamantei D.M.J. (fila 13 apel).
Ca atare, dând dovadă de lipsă de rol activ şi încălcând dreptul la apărare al reclamantelor, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală.
Drept urmare, pentru considerentele expuse şi având în vedere necesitatea administrării de probe noi, se impune admiterea recursului declarat în cauză în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de apel pentru rejudecarea apelului.
Cu prilejul rejudecării, instanţa va administra toate probele necesare soluţionării corecte a cauzei, inclusiv expertiză specialitatea topografie-cadastru pentru identificarea terenului în litigiu şi va obliga pe pârâtă să depună planul de parcelare şi acte privind regimul juridic al imobilului, iar pe reclamante, să depună şi alte înscrisuri pentru identificarea imobilului solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele D.M.J. şi S.E. împotriva deciziei civile nr. 993 din 21 septembrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă de apel spre rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 642/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6156/2005. Civil → |
---|