ICCJ. Decizia nr. 623/2005. Civil

Prin sentința civilă nr. 1 din 5 ianuarie 2004 a Judecătoriei Răducăreni a fost admisă în parte acțiunea formulată de L.C.O. împotriva Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 a comunei Grozești, care a fost obligată să-l pună în posesie pe reclamant cu terenul în suprafață de 1 ha și 4.515 mp situat în raza comunei. A fost respinsă cererea cu același obiect referitoare la altă parcelă de teren.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 461 din 13 aprilie 2004 a Curții de Apel Iași, prin care a fost schimbată hotărârea în sensul admiterii cererii cu privire la terenul livadă în suprafață de 3.200 mp, în loc de 1 ha și 4.515 mp, cu menținerea celorlalte dispoziții.

împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recursul de față în temeiul art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. solicitând menținerea sentinței.

Din cele redate rezultă că recursul de față, precum și cererea cu care a fost investită instanța de fond este întemeiată pe aplicarea eronată a prevederilor Legii nr. 18/1991.

Potrivit art. III alin. (1) C. proc. civ. astfel cum a fost modificată Legea nr. 195/2004 hotărârile pronunțate de judecătorii în primă instanță în materia fondului funciar sunt supuse apelului la tribunal și recursului la curtea de apel.

în continuare se prevede că recursurile aflate pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție se trimit la curțile de apel.

în raport de aceste dispoziții, rezultă că această instanță nu mai este competentă să soluționeze recursul de față și de aceea a fost declinată competența în favoarea Curții de Apel Iași, în temeiul art. II pct. 3 din Legea nr. 493/2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 623/2005. Civil