ICCJ. Decizia nr. 624/2005. Civil

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr. 7402/2003, reclamanta P.E. a chemat în judecată civilă pe pârâtul B.V., solicitând prin sentința ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale rămase de pe urma defunctului B.I. și să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 160 din 30 aprilie 1999, cu privire la mențiunea calității de unic moștenitor, a pârâtului.

Acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, situație ce rezultă din sentința civilă nr. 5711 din 10 noiembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Buzău.

Curtea de Apel Ploiești, cu decizia civilă nr. 1061 din 6 aprilie 2004 respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Recursul împotriva deciziei susmenționate și declarat de P.E., împreună cu dosarul cauzei au fost înaintate înaltei Curți de Casație și Justiție.

întrucât în raport de obiectul litigiului, împărțeală judiciară supusă apelului, sunt incidente în cauză prevederile art. 3 pct. 21 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004, aprobată prin Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004, rezultă că soluționarea recursului este de competența curții de apel.

Așa fiind, în temeiul art. II alin. (3) din legea menționată, competența de soluționare a recursului a fost declinată în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 624/2005. Civil