ICCJ. Decizia nr. 6281/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6281
Dosar nr. 30660/1/2005
nr. vechi 13454/200.
Şedinţa publică din 3 octombrie 2007
Deliberând asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamanta U.E.J.C.C. Argeş F.C. a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. pentru anularea deciziilor nr. 255257 din 24 noiembrie 2004 prin care li s-au respins notificările nr. 947, 948, 951 din 2001 pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital conform Legii nr. 10/2001.
S-a solicitat obligarea pârâtei la acordarea acestor măsuri reparatorii.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 264 din 25 februarie 2005 a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Din considerentele sentinţei se constată că instanţa de fond a reţinut spre soluţionare numai contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 256 din 24 noiembrie 2001 şi a disjuns cauza privind contestaţia împotriva deciziilor nr. 255 şi 257.
Imobilul revendicat este un siloz de fructe situat în localitatea Câmpulung judeţul Argeş.
Notificarea nr. 256/2001 pentru acest imobil a fost respinsă cu motivarea că nu au fost depuse actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, conform art. 22 din Legea nr. 10/2001.
S-a apreciat astfel că actul depus pentru a face această probă şi anume „situaţia mijloacelor economice din proprietatea cooperativei de consum predate fără plată Departamentului pentru valorificarea fructelor şi legumelor" nu cuprinde referiri la imobilul revendicat şi nici un alt înscris depus la dosar nu face vorbire despre imobilele în discuţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 1461/A din 25 octombrie 2005 a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Instanţa de apel a reţinut corectă soluţia instanţei de fond în raport de probele administrate, din care nu rezultă că imobilul a intrat în proprietatea reclamantei şi nici că Decretul nr. 103/1966 şi H.C.M. nr. 364/1966 ar fi fost acte de expropriere pentru a se putea aplica dispoziţiile art. 22 pct. 22.1 lit. c) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Mai mult decât atât, nu s-a putut identifica imobilul „siloz fructe" nici din protocol nici din procesele-verbale de predare-primire ulterioare depuse la dosar.
Nu s-a putut reţine nici sentinţa civilă nr. 118 din 3 martie 1999 a Tribunalului Argeş faţă de împrejurarea că silozul de fructe revendicat prin prezenta acţiune este situat în Câmpulung Argeş pe când imobilul (silozul) despre care vorbeşte sentinţa nr. 118/1999 se află în Curtea de Argeş.
De asemenea, s-a considerat irelevant, din punct de vedere al probării proprietăţii, faptul că imobilul se află în prezent în patrimoniul SC M. Câmpulung SA.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs în termen legal.
In drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar în fapt s-a criticat soluţia ca fiind dată cu încălcarea actualei Legii nr. 10/2001 în sensul că prin acte doveditoare, potrivit art. 22 pct. 22.1 din Normele Metodologice aprobate de HCM nr. 498/2003 se înţelege orice act juridic sau orice susţinere care permite încadrarea preluării ca fiind abuzivă.
Or, a susţinut recurenta, Decretul nr. 103/1966 care a stat la baza preluării de către stat a terenurilor cooperativei este un act abuziv, fapt necontestat de pârâtă care a şi arătat că bunul se află în patrimoniul unor societăţi privatizate.
Pârâta intimată a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, ambele hotărârii pronunţate în cauză fiind legale şi temeinice, dreptul de proprietate asupra bunului revendicat nu a fost dovedit şi nici împrejurarea că a fost vorba de o preluare abuzivă, în realitate rezultând din documentele prezentate că a avut loc o redistribuire a activităţilor.
Înalta Curte , din oficiu, a pus în discuţie calitatea organizaţiilor cooperatiste de a solicita măsuri reparatorii ca persoane îndreptăţite aşa cum sunt definite acestea de Legea nr. 10/2001, subiect în raport de care părţile au avut o poziţie diferită, care s-a consemnat mai sus.
În înţelesul Legii nr. 10/2001, persoane juridice îndreptăţite la măsuri reparatorii fie în natură, fie prin evaluare sunt cele definite de art. 3 alin. (1) lit. c).
Acestea sunt „persoane juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice „după 6 martie 1945" cu precizarea că „îndreptăţirea este condiţionată de o serie de cerinţe prevăzute în mod expres de textul amintit.
Potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 sunt arătate în mod expres persoanele juridice exceptate de la aplicarea acestei legi : „ministerele, celelalte instituţii publice ale statului sau alte unităţi administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile, societăţile naţionale, societăţile comerciale cu capital de stat precum şi cele privatizate, potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptăţite şi nu fac obiectul prezentei legi".
În raport de aceste dispoziţii se constată că în mod corect a fost respinsă contestaţia reclamantei, recursul acesteia fiind nefondat.
Reclamanta, organizaţie cooperatistă, de natura celor care, în accepţiunea expresă a Legii nr. 10/2001 au preluat imobile în mod abuziv după 6 martie 1945, a invocat acte normative: Decretul nr. 103/1966 şi H.C.M. 364/1966 prin care o serie de mijloace economice din proprietatea cooperaţiei de consum au fost predate fără plată Departamentului pentru valorificarea legumelor şi fructelor.
Cu alte cuvinte, aceste acte normative au ilustrat o reorganizare a activităţilor de producere, colectare şi valorificare a fructelor în interesul proprietăţii socialiste (de stat şi cooperatiste), în înţelesul art. 6 din Constituţia Republicii Socialiste România din 1965 („proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie este fie proprietate de stat, asupra bunurilor aparţinând întregului popor, fie proprietate cooperatistă asupra bunurilor aparţinând fiecărei organizaţii cooperatiste").
Sub acest aspect, în mod corect instanţele au apreciat că actele prezentate nu au evidenţiat deposedarea abuzivă care să intre, cât priveşte recuperarea, sub incidenţa acestei legi speciale.
Chiar termenul folosit în documentul de la pag. 41 din dosarul de fond exclude o preluare, fiind vorba despre o situaţie a mijloacelor economice predate. Lipsa plăţii nu echivalează în mod automat cu un abuz câtă vreme din toate actele prezentate se degajă ideea unei reorganizări de activitate.
Este de observat că din perspectiva condiţiilor impuse de art. 3 alin. (1) lit. c) referitor la calitatea persoanei juridice îndreptăţită la un demers de revendicare în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta nu a dovedit că este o persoană fizică de natura celei pentru care Legea nr. 10/2001 îngăduie măsuri reparatorii pentru imobilele pierdute.
Ca urmare, se constată că în cauză soluţia a fost pronunţată printr-o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/20901 cu observarea şi a precizărilor formulate prin intermediul Normelor Metodologice de aplicare a acestei legi şi că nefiind dovedit motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 cod , văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul pentru considerentele mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta F.C. ARGEŞ împotriva deciziei nr. 1461/A din 25 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6595/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6232/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
