ICCJ. Decizia nr. 6595/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6595
Dosar nr. 5/57/2005
Şedinţa publică din 12 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 257 din 6 aprilie 2005, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta H.V. împotriva pârâtului primarul municipiului Deva, a modificat parţial dispoziţia nr. 1093/2004 emisă de acesta, în sensul că a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent la valoarea reală a imobilului alcătuit din construcţii şi teren, la data acordării acestora şi a respins astfel acţiunea faţă de pârâţii Consiliul local Deva şi Primarul municipiului Deva, pentru restul pretenţiilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Imobilul situat în Deva, cu suprafaţă totală construită de 1175,91 mp, înscris în C.F. nr. 989 Deva, a fost expropriat prin Decretul nr. 559/1967 şi fost folosit ca sediu al Tribunalului Judeţean Hunedoara; ulterior construcţiile au fost demolate, iar în prezent suprafaţa este ocupată de o serie de detalii de sistematizare.
Prin dispoziţia atacată, primarul municipiului Deva a respins cererea de restituire în natură a unei părţi din teren şi a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în limita valorii de 6.001.783.000 lei.
Reclamanta este asociată împreună cu fiul său H.A. la SC P.C. SRL şi deţine în concesiune de la Primăria Deva, o suprafaţă de 211 mp, despre care solicită a-i fi atribuită în schimb pentru suprafaţa ocupată de blocurile de locuinţe.
Tribunalul a reţinut că, în ceea ce priveşte imobilul preluat de la reclamantă, acesta a fost utilizat în scopul exproprierii, motiv pentru care terenul nu-i poate fi restituit în natură.
În ceea ce priveşte schimbul solicitat de reclamantă, acesta nu poate fi realizat, întrucât pârâţii nu au acceptat efectuarea lui, iar instanţa nu poate lua din proprietatea pârâţilor imobilul solicitat.
Prin Decizia civilă nr. 378 din 30 noiembrie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta H.V. şi de pârâtul primarul municipiului Deva împotriva sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a avut în vedere următoarele:
Este adevărat că iniţial, prin concluziile exprimate în primul raport de expertiză efectuat în cauză, s-a arătat că ar fi posibilă restituirea unei suprafeţe de 196 mp teren, ocupat de stradă betonată şi zonă verde, dar s-a dovedit cu certitudine că această suprafaţă face parte din domeniul public al municipiului Deva, iar, pe de altă parte, că este posibilă existenţa în subteranul acestui teren a unor conducte de termoficare.
În atare situaţie, nu este posibilă restituirea în natură a terenului, avându-se în vedere şi dispoziţiile anexei 1 pct. III din Legea nr. 213/1998 şi art. 11 din acelaşi act normativ.
Nici schimbul solicitat de reclamantă nu este posibil, deoarece ar însemna a se lipsi de efecte juridice actul de concesiune şi, totodată, a se aduce atingere dreptului de proprietate al celeilalte părţi, un astfel de schimb neavând suport legal.
În ceea ce priveşte critica formulată de pârât în sensul că dispozitivul sentinţei este ambiguu, aceasta a fost înlăturată cu motivarea că valoarea reală a imobilului este stabilită la momentul executării.
Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamanta H.V., susţinând că Decizia este netemeinică şi nelegală.
În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că nu există nici un impediment pentru restituirea în natură a suprafeţei de teren de 196 mp despre care expertul a afirmat cu certitudine că are profil de parcare betonată şi zonă verde, iar retrocedarea lui nu afectează drumul de acces dintre blocuri care ar rămâne şi după restituire cu o lăţime de 6,5 m.
Fără temei, instanţa de apel a stabilit că terenul aparţine domeniului public, interpretând în acest sens în mod greşit dispoziţiile Legii nr. 213/1998 şi concluziile expertizei.
În ceea ce priveşte terenul de 882 mp, pe care reclamanta l-a cerut în schimbul suprafeţei de 1115 mp imposibil de restituit în natură, greşit s-a considerat că schimbul solicitat de reclamantă este imposibil de realizat, raportat la contractul de concesiune.
În acest sens, situaţia este contrară celei reţinute, în sensul că pe suprafaţa concesionată, care este de 211 mp, societatea comercială la care este asociată împreună cu fiul său a ridicat cu autorizarea primăriei o clădire cu 2 etaje, care ocupă funcţional 99% din teren, aşa încât societatea are deja un drept de superficie asupra terenului.
Mai mult decât atât, pârâţii nu au invocat în apărare inadmisibilitatea acordării terenului la schimb, aşa încât soluţia propusă de reclamantă este întemeiată avându-se în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (4) din Legea 10/2001.
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului şi obligarea pârâtului primarul municipiului Deva la emiterea unei dispoziţii prin care să i se restituie în natură terenul liber în suprafaţă de 169 mp şi să i se acorde în schimbul terenului ocupat de construcţii şi imposibil de restituit în natură terenul în suprafaţă de 882 mp, urmând ca pentru construcţiile demolate să se propună măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Intimatul Consiliul Local al municipiului Deva, a depus la dosar întâmpinare, susţinând că nu are calitate procesuală pasivă şi solicitând respingerea recursului formulat de reclamantă.
Intimatul primarul municipiului Deva a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat, susţinând că Decizia atacată este temeinică şi legală şi că pentru diferenţa de teren solicitată la schimb de reclamantă există deja formulate notificări de către alte persoane.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Apartenenţa sau neapartenenţa imobilului expropriat la domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale nu prezintă nicio relevanţă în soluţionarea cauzei, dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 213/1998 fiind greşit invocate de către curtea de apel.
Astfel, câtă vreme imobilul a intrat abuziv în proprietatea statului şi, pe cale de consecinţă, în domeniul public al municipiului, el intră în câmpul de aplicare al legii speciale de reparaţie, Legea nr. 10/2001.
Or, pentru ca în temeiul acestui act normativ imobilul să poată fi restituit în natură trebuie să întrunească condiţiile prevăzute în art. 11 din lege, care reglementează situaţia imobilelor expropriate.
Reclamanta a susţinut că suprafaţa de 169 mp, identificată de expertul L. întruneşte aceste condiţii, în sensul că nu este ocupată de construcţii sau de detalii de sistematizare care să fie absolut necesare bunei utilizări a blocurilor din vecinătate.
Aceste aspecte nu au fost analizate de curtea de apel, care nu a lămurit situaţia de fapt, limitându-se să reţină că terenul face parte din domeniul public şi că ar putea fi traversat subteran de conducte de termoficare.
Şi în ceea ce priveşte posibilitatea acordării unui alt teren în schimbul restului suprafeţei expropriate, care nu mai poate fi restituită în natură, curtea de apel a reţinut inadmisibilitatea unei astfel de solicitări în lipsa acordului pârâţilor.
În realitate, o astfel de formă de despăgubire este prevăzută chiar de art. 26 din Legea nr. 10/2001.
În situaţia în care persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii susţine că există posibilitatea oferirii unui alt bun în compensare şi că unitatea deţinătoare refuză în mod nejustificat acordarea acestuia, refuzul poate şi trebuie să fie cenzurat de instanţă.
În speţă, reclamanta a susţinut că terenul pe care-l solicită în schimb este deţinut în baza unui contract de concesiune chiar de societatea comercială la care ea este asociată împreună cu fiul său, neexistând practic niciun impediment din partea acestei societăţi comerciale.
Pârâtul a învederat în recurs că pentru acest teren s-au formulat deja alte notificări de către persoane care se consideră îndreptăţite la măsuri reparatorii.
Acestea aspecte trebuie de asemenea lămurite pe deplin, pentru a se verifica dacă sunt sau nu aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul reclamantei, să caseze Decizia şi să trimită cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel care urmează a lămuri pe deplin situaţia de fapt, atât în ceea ce priveşte existenţa unei suprafeţe de teren neocupate în sensul art. 11 din Legea nr. 10/2001, susceptibilă de restituire în natură, cât şi a posibilităţii reale de oferire a suprafeţei propuse de reclamantă în schimbul celei imposibil de restituit în natură.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta H.V. împotriva deciziei nr. 378 A din 30 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6758/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6281/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
