ICCJ. Decizia nr. 6285/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6285
Dosar nr. 2702/83/2005
Şedinţa publică din 27 octombrie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare sub nr. 2702/83/2005 reclamanţii D.M.Y. şi D.Y.Z. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul municipiul Satu Mare ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei nr. 2598/2309/2004 emisă de către pârât, să se constate îndreptăţirea reclamanţilor la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001 şi să fie obligat pârâtul la acordarea acestor măsuri reparatorii.
Ulterior reclamanţii şi-au extins cadrul procesual prin introducerea în cauză, în calitate de pârâţi a SC S. SA şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti.
Prin sentinţa civila nr. 864/D pronunţată la 21 septembrie 2007 Tribunalul Satu Mare a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor SC S. SA şi STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, s-a respins acţiunea reclamanţilor D.M.Y. si D.Y.Z. împotriva pârâţilor SC S. SA şi STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, a fost admisă acţiunea aceloraşi reclamanţi împotriva pârâtului PRIMARUL MUNICIPIULUI SATU MARE şi în consecinţă, s-a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi, în reprezentarea antecesoarei defunctei D.M.L.E. (decedată la data de 6 decembrie 2004), la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul înscris în C.F. nr. 5911 Satu Mare, situat în municipiul Satu Mare, jud. Satu Mare.
Totodată a fost anulată Dispoziţia nr. 2598 din 23 septembrie 2004 emisă de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI SATU MARE fiind obligat acesta la soluţionarea notificării nr. 12864 din 16 august 2004 formulată de petenta D.(fosta G.)M.L.E. în sensul celor de mai sus. A fost obligat pârâtul PRIMARUL MUNICIPIUL SATU MARE la plata către reclamanţi a sumei de 1500 lei RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În raport cu înscrierile de carte funciară din C.F. nr. 5911 Satu Mare, poziţia nr. B. 11, imobilul în litigiu a reprezentat P.U.P. din Satu Mare şi U.C. SA, care a fost preluată în baza Decretului nr. 119/1948 de către Statul Roman (poziţia nr. B.16), astfel încât instanţa a apreciat că obiectul material al prezentei cauze se încadrează în categoria imobilelor preluate în mod abuziv de către Statul Roman în înţelesul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit certificatului nr. 274 din 7 februarie 1940 al Camerei de Comerţ şi Industrie Satu Mare numitul G.D. a fost membru în consiliul de administraţie al firmei P.U.P. din Satu Mare şi U.C. SA iar anterior a fost asociat unic al acestei firme, susţinere făcută de reprezentantul reclamanţilor, care se coroborează şi cu răspunsul comunicat prin adresa nr. 39 din 9 februarie 2006 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor, Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Satu Mare şi cu înscrierile şi menţiunile din cuprinsul încheierii nr. 6/1933 a Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a şi al procesului verbal al adunării generale a acţionarilor firmei de mai sus din data de 29 aprilie 1938.
Faţă de cele de mai sus tribunalul a reţinut îndreptăţirea în principiu a persoanei fizice G.D. la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001. Întrucât însă, aşa cum rezultă şi din actele oficiale de la dosar, în special actul de deces din 6 decembrie 2004 potrivit căruia la această dată a decedat numita D.M.L.E., fiica lui G.D. şi G.G. şi mama reclamanţilor în cauză, singurii care au acceptat succesiunea după defuncta D.M.L.E., aşa cum rezultă din ordinul de moştenire din data de 27 februarie 2005 instanţa a constatat că, prin prisma dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 calitatea de persoana îndreptăţită la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin actul normativ de mai sus revine celor doi reclamanţi în cauză.
Pârâtul Primarul Municipiului Satu Mare a formulat apărări, invocate sub forma unei excepţii procesuale, în sensul că reclamanţii nu ar fi uzat de procedura prev. de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, instanţa înlăturând această apărare, motivat de faptul că D.M.L.E. a formulat notificare respectând toate dispoziţiile procedurale în materia măsurilor reparatorii în discuţie cu respectarea termenului legal.
Cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive invocată atât de către pârâta SC S. SA Satu Mare cât şi de către Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti reprezentată prin D.G.F.P. Satu Mare, instanţa a apreciat-o ca fiind întemeiată în privinţa ambelor pârâte, considerând că, din moment ce se solicită anularea dispoziţiei emisă de către Primarul Municipiul Satu Mare prin care s-a respins notificarea în cauză strict prin prisma faptului ca antecesoarea reclamanţilor nu ar fi făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, în speţă nu-şi găsesc incidenţa disp. art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi că atâta vreme cât procedura judiciară este considerată a fi, în ultima analiză, o continuare a procedurii administrative, ambele reglementate prin Legea nr. 10/2001 şi că în procedura judiciară pot avea calitate procesuală doar acele persoane, fizice sau juridice care au fost implicate efectiv în procedura administrativă de rezolvare a notificării, se impune ca mai întâi primarul să se conformeze celor dispuse de către instanţa prin dezlegarea aspectelor vizând calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001 precum şi cu privire la circumscrierea imobilului în litigiu în categoria celor ce constituie obiect de reglementare al acestui act normativ iar abia ulterior, în măsura în care se va impune, să se discute orice alt diferend, fie în cadrul procedurii administrative fie în cadrul unei noi proceduri judiciare.
Pentru cele de mai sus instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celor doua pârâte şi în consecinţă a respins acţiunea reclamanţilor faţă de acestea, a admis cererea introductivă în ce priveşte constatarea calităţii reclamanţilor de persoane îndreptăţite la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001, anulând în acest sens Dispoziţia nr. 2598 din 23 septembrie 2004 şi a obligat Primarul Municipiului Satu Mare la soluţionarea notificării formulată de antecesoarea reclamanţilor în sensul aspectelor reţinute de instanţă, cu ocazia soluţionării urmând a fi avute în vedere şi pretenţiile reclamanţilor în ce priveşte utilajele existente în imobil precum şi determinarea unităţii deţinătoare competente a soluţiona această notificare pe fond, în măsura în care Primarul Municipiului Satu Mare va constata existenţa unei astfel de ipoteze egale.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 şi urm. C. proc. civ. în privinţa cheltuielilor de judecata.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a formulat apel Primarul Municipiului Satu Mare, cerere care viza doar înlăturarea acestuia de la cheltuieli de judecata la fond susţinând în esenţă că pârâtul nu a fost în culpă procesuală, notificarea reclamanţilor nefiind soluţionată deoarece aceştia nu au depus înscrisurile doveditoare.
Prin Decizia civilă nr. 16/2008-A din 22 ianuarie 2008, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul pârâtului cu motivarea că acesta nu a depus acte doveditoare din care să se confirme culpa reclamanţilor.
Nemulţumit fiind de soluţia pronunţată de instanţa de apel, pârâtul Primarul municipiului Satu Mare a declarat în termen legal recurs, înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 2702/83/2007, critica vizând greşita interpretare a instanţelor de fond şi de apel a apărărilor pârâtului cu privire la culpa procesuală. Se susţine că greşit s-a reţinut culpa procesuală a pârâtului Primarul municipiului Satu Mare atâta vreme cât mama reclamanţilor, în faza procedurii administrative nu a depus actele solicitate în vederea soluţionării notificării astfel că se solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei recurate, schimbarea în parte a sentinţei nr. 864/2007 a Tribunalului Satu Mare în ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de critica formulată, Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din actele şi lucrările dosarului se constată că în mod corect instanţa de fond a obligat pe pârât la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi faţă de împrejurarea că susţinerea pârâtului este nedovedită, acesta având posibilitatea ca în faţa instanţei să depusă copii ale înscrisurilor din dosarul de notificare, acte care să confirme culpa reclamanţilor, anexe ale notificării.
În drept, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată iar, potrivit art. 275 din acelaşi act normativ, pârâtul nu poate fi obligat la plata unor asemenea cheltuieli dacă a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
În speţă, pârâtul nu numai că nu a recunoscut pretenţiile reclamanţilor ci, în mod constant, atât la judecata în primă instanţă cât şi în apel le-a contestat, în tot sau în parte.
Totodată, mai înainte de formularea cererii de chemare în judecată, pârâtul a fost învestit cu analiza pretenţiilor formulate de reclamanţi într-o procedură administrativă în cadrul căreia acesta a respins cererea prin dispoziţia nr. 2598 din 23 septembrie 2004 motivat de faptul că nu s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită şi a proprietăţii.
Or această motivare şi apoi apărarea a pârâtului nu este de natură să conducă la exonerarea sa de plata cheltuielilor dat fiind că avea posibilitatea ca, în caz de neînţelegere a pretenţiilor pe care reclamanţii le-au formulat, să ceară lămuriri.
Mai mult, art. 22 din Legea 10/2001 nu prezintă prevederi speciale cu privire la dovedirea dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite asupra imobilelor pretinse şi a calităţii de moştenitor a autorului-proprietar.
Textul indică in privinţa atestării dreptului de proprietate si calitatea de succesor ale persoanei îndreptăţite că se probează prin "acte doveditoare, si prin asemenea acte doveditoare ale proprietăţii se înţelege orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ cu efect constituent, translativ sau declarativ de proprietate si care generează o prezumţie relativă de proprietate in favoarea celui care îl invocă.
Aşa fiind, cum pârâtul a căzut în pretenţii, în mod just prima instanţă, în raport de dispoziţiile legale menţionate, a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată pe care reclamanţii le-au avansat în proces.
Ca atare pentru considerentele expuse, recursul declarat in cauză se priveşte ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins in consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGH
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Satu Mare împotriva deciziei civile nr. 16/2008-A din data de 22 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 644/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5331/2005. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
---|