ICCJ. Decizia nr. 644/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ -
Decizia nr. 644.
Dosar nr. 27886/1/2005
(11424/2005)
Şedinţa publică din 30 octombrie 2008
La 1 iulie 2002, reclamanţii D.M., T.A. şi T.I. au chemat în judecată pe pârâta SC I. SA Braşov, solicitând obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilului situat în Braşov,(teren de cca. 1.500 mp, construcţii şi utilaje), precum şi plata lipsei de folosinţă cu începere de la data înregistrării notificării şi până la predarea efectivă, evaluată provizoriu la 1.000.000.000 lei.
În motivarea acţiunii, întemeiate pe prevederile Legii nr. 10/2001, art. 10-11 din Constituţia de la 13 aprilie 1948, art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi art. 480 C. civ., reclamanţii au susţinut că:
- la 1 februarie 1948, I.F.T., tatăl lor şi V.F. au achiziţionat F.T.T. Braşov, situată la adresa menţionată (teren, clădiri, maşini şi accesorii), imobil naţionalizat ulterior prin Legea nr. 119/1948, fără plata vreunor despăgubiri;
- sunt singurii moştenitori ai defunctului T.F.I., iar imobilul este deţinut de pârâtă;
- această entitate le-a comunicat la 12 iunie 2002 că este privatizată din anul 1994, astfel că ei sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în echivalent, iar notificarea lor trebuie să fie soluţionată de A.P.A.P.S.;
- imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil şi, ca atare, nu putea fi privatizat deoarece, potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect asemenea bunuri, sunt lovite de nulitate absolută.
Pe parcursul procesului, respectiv la 11 noiembrie 2002, reclamanţii au precizat că solicită restituirea a ½ din imobil, corespunzător cotei autorului lor şi că în speţă sunt operante dispoziţiile art. 20 alin. (1) al aceleiaşi legi reparatorii.
În motivarea acestei cererii, reclamanţii au susţinut că:
- potrivit art. 77 alin. (1) C. com., text în baza căruia autorul lor şi V.F. au constituit societatea în nume colectiv (abrogat însă ulterior prin Legea nr. 31/1990), obligaţiile unei asemenea entităţi erau garantate nelimitat şi solidar de asociaţi;
- deoarece forma de societate unipersonală cu răspundere limitată a fost consacrată în dreptul român de abia prin Legea nr. 31/1990, persoanele care au înfiinţat societăţi în nume colectivconform reglementării anterioare se încadrează în categoria de „unic asociat" prevăzută de art. 18 lit. a) teza penultimă din Legea nr. 10/2001, şi nu în aceea de „asociat" în sensul actual, astfel că ei sunt îndreptăţiţi la restiturea în natură a cotei autorului lor;
- statul deţine 70% din capitalul social al societăţii pârâte.
Tribunalul Braşov-secţia civilă, prin sentinţa nr. 454 din 2 iulie 2004, a respins acţiunea precizată, reţinând că:
- imobilul în litigiu constituia proprietatea persoanei juridice „I.T.T. Braşov, V.F. şi I.T. S.I.N.C.", societate în nume colectiv înfiinţată în anul 1947, prin contract, de V.F. şi I.T., autorul lor;
- acest imobil a fost preluat de stat conform Legii nr. 119/1948 şi în prezent este proprietatea tabulară a pârâtei;
- părţile contractului de societate în nume colectiv menţionat erau denumite „asociaţi", art. 106 alin. (1) şi art. 112 alin. (1) C. com. în vigoare la data încheierii acelui contract utilizau expresia „asociaţii în nume colectiv", iar Legea nr. 10/2001 foloseşte termenul de „asociat", şi nu de „acţionar";
- distincţia făcută de reclamanţi este prin urmare artificială şi, deoarecenu au făcut dovada că antecesorul lor şi asociatul său erau membrii ai aceleiaşi familii, potrivit art. 18 lit. a) şi art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceştia sunt îndreptăţiţi doar la măsuri reparatorii în echivalent;
- în cauză nu sunt incidente prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 deoareceînscrisurile depuse la dosar atestă că la data intrării în vigoare a legii menţionate, statul deţinea doar 34,4% din capitalul social al pârâtei;
- nulitatea absolută a actelor de înstrăinare încheiate în procesul de privatizare nu poate fi invocată decât pe cale principală, prin chemarea în judecată a tuturor părţilor interesate;
- al 2-lea capăt de cerere are caracter accesoriu, astfel că soarta lui depinde de modul de soluţionare a petitului principal.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 469 din 19 mai 2005, a respins apelul declarat de reclamanţi.
S-a reţinut că:
- prevederile contractului de înfiinţare a societăţii în nume colectiv din cauză şi caracterele acestei societăţii nu conferă defuncţilor I.T. şi V.F. calitatea de „proprietar", înlăturând-o pe aceea de „asociat", sintagma „asociat unic" utilizată în art. 18 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabilă entităţii menţionate şi, de altfel, argumentele invocate de apelanţi contravin art. 77 C. com.;
- restituirea în natură nu putea fi dispusă nici în baza art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru că la data intrării în vigoare a legii menţionate statul nu mai avea calitatea de acţionar majoritar la societatea pârâtă;
-nulitatea actelor de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare se soluţionează numai pe cale principală;
- atâta timp cât reclamanţii au fost reprezentaţi de avocat, instanţei nu i se poate imputa lipsa de rol activ.
Reclamanţii au declarat recurs, prin care au solicitat modificarea ambelor hotărâri, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost precizată.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 4, 6 şi 9 C. proc. civ., reclamanţii au susţinut că:
- instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra primului capăt de cerere, prin care solicitau obligarea pârâtei la soluţionarea notificării conform art. 23-25 din Legea nr. 10/2001;
- societatea unipersonală cu răspundere limitată a fost reglementată de abia prin Legea nr. 31/1990, astfel că autorul lor şi cealaltă persoană care au constituit societatea în nume colectiv naţionalizată se încadrează în categoria de „unic asociat" prevăzută de art. 18 lit. a) penultima teză din Legea nr. 10/2001, ceea ce îi îndreptăţeşte la restituirea în natură a cotei acestuia;
-în speţă erau operante prevederile art. 20 alin. (1) [actualul art. 21 alin. (1)] din Legea nr. 10/2001 deoarece din răspunsurile pârâtei la interogator rezultă că la 21 aprilie 2003, deci în cursul procesului, statul deţinea mai mult de ½ din totalul acţiunilor acesteia;
- legalitatea actului administrativ de privatizare putea fi cercetată oricândpe cale de excepţie, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;
- potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prima instanţă trebuia să ordone, din oficiu, administrarea de probe pentru dovedirea celui de al 2-lea capăt de cerere.
Prima critică nu poate fi analizată, fiind formulată pentru prima oară în recurs, deciomisso medio.
Cea de-a 2-a critică este nefondată deoarece:
- societatea în nume colectiv înfiinţată la 7 ianuarie 1947 de autorul reclamanţilor şi o altă persoană fizică, prin contract încheiat conform art. 77 C. com., avea personalitate juridică şi patrimoniu propriu, distinct de patrimoniile părţilor contractante;
- aceeaşi societate figurează în lista anexă a Legii nr. 119/1948 şi era înscrisă în Cartea Funciară ca proprietar tabular al imobilului revendicat;
- art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 instituie interdicţia restituirii în natură către asociaţii sau acţionarii persoanei juridice de la care a fost preluat abuziv imobilul, precum şi două excepţii de la această regulă, operante când entitatea proprietară avea unic asociat şi, respectiv, persoanele îndreptăţite erau membri ai aceleiaşi familii ;
- faţă de legislaţia existentă până la preluarea abuzivă a imobilului în litigiu, sintagma utilizată pentru caracterizarea primei excepţii constituie o inadvertenţă, de care se prevalează recurenţii în argumentarea criticii analizate;
- dar, includerea în categoria „unic asociat" a unor persoane care evident nu aveau o asemenea calitate la data preluării abuzive a imobilului de către stat, aşa cum solicită recurenţii, presupune extinderea sferei acestei noţiuni, ceea ce este contrar principiului potrivit căruia excepţiile sunt de strictă interpretare.
Următoarea critică presupune reanalizarea materialului probator şi, ca atare, nu se încadrează printre cazurile de recurs prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.
De altfel, această critică este şi irelevantă atâta timp cât s-a stabilit că reclamanţii recurenţi nu sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură, ci doar la măsuri reparatorii în echivalent.
Ultimele două critici sunt nefondate deoarece:
- în acţiunea introductivă şi cererea precizatoare, reclamanţii au susţinut, la modul general, că imobilul revendicat a fost preluat fără titlu valabil şi , ca atare, nu putea fi înstrăinat;
- ulterior apariţiei Legii nr. 554/2004, reclamanţii nu au solicitat explicit constatarea nelegalităţii actul administrativ de privatizare a societăţii pârâte şi, de altfel , nici nu au indicat acest act, entitatea emitentă şi pretinsele motive de nelegalitate;
- drept consecinţă, reclamanţii nu pot reproşa instanţelor de fond şi apel că nu au făcutaplicarea art. 4 din Legea nr. 554/2004;
- reclamanţii, care au fost asistaţi permanent de un apărător ales, nu au solicitat nicio probă pentru dovedirea capătului de cerere privitor la despăgubiri, iar în asemenea situaţii, rolul activ consacrat de art. 129 C. proc. civ. nu permite instanţei de judecată să se substituie părţilor.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii T.A., D.M. şi T.I. împotriva deciziei nr. 469/Ap din 15 mai 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţatăîn şedinţă publică, astăzi30 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7469/2005. Civil. Daune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6285/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
