ICCJ. Decizia nr. 641/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 641
Dosar nr. 26810/1/2005
Nr. vechi 10348/2005
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 iunie 2004 reclamanta G.A.E. a chemat în judecată pârâţii Primarul municipiului Alba Iulia şi Prefectura judeţului Alba, solicitând să se dispună anularea dispoziţiei nr. 217 din 4 mai 2004 emisă de primar şi obligarea acestuia la soluţionarea notificării în sensul restituirii imobilului în natură.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, în mod greşit i-a fost respinsă notificarea pentru tardivitatea depunerii actelor doveditoare ale moştenirii şi neîndeplinirea cerinţei supralegalizării actelor emise în străinătate.
A arătat că a depus în termen toate actele de care a înţeles să se folosească în dovedirea proprietăţii, iar primarul nu i-a comunicat necesitatea depunerii unor alte acte şi a depunerii acestora într-o anumită formă, respingându-i astfel nefondat notificarea.
Reclamanta a mai arătat că este posibilă restituire în natură a bunului care se află în proprietatea statului român.
Prin sentinţa civilă nr. 1001 din 13 octombrie 2004 a Tribunalului Alba a fost admisă acţiunea reclamantei, anulată dispoziţia nr. 217 din 4 mai 2004 şi obligat pârâtul Primarul municipiului Alba Iulia să emită o nouă dispoziţie privind acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001.
S-a reţinut, în esenţă că termenul de depunere a actelor doveditoare prevăzute la art. 22 din Legea nr. 10/2001 a fost prelungit succesiv, până la data de 14 mai 2003, termen căruia reclamanta i s-a conformat.
De asemenea, conform art. 23.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, actele solicitate în mod expres de unităţile învestite cu soluţionarea notificării, care se depun după data menţionată, pot fi luate în considerare numai dacă se consideră că sunt esenţiale pentru soluţionarea notificării.
Prin urmare, pârâtul era obligat să ţină cont de toate actele depuse până la momentul emiterii dispoziţiei, dacă acestea erau hotărâtoare în soluţionarea notificării.
Cerinţa supralegalizării actelor emise în străinătate nu este prevăzută de Legea nr. 10/2001, astfel încât nu poate fi reţinută ca un temei justificat al refuzului pârâtului.
Apelurile declarate de reclamantă şi pârâtul Primarul municipiului Alba Iulia au fost respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr. 737A din 19 mai 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Instanţa de apel a reţinut că răspunsul pârâtului la notificarea reclamantei s-a făcut cu nesocotirea prevederilor Legii nr. 10/2001 şi a celor cuprinse în normele metodologice de aplicare a acesteia.
Prin urmare, temeinic s-a dispus obligarea pârâtului să examineze pe fond notificarea reclamantei şi să o soluţioneze în conformitate cu elementele de fapt privind situaţia actuală a imobilului, obligaţie căreia nu i se poate institui instanţei de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, motivele recursului fiind încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a susţinut că, pronunţându-se în sensul respingerii ca tardivă a notificării sale, rezultă reaua credinţă a pârâtului şi necesitatea soluţionării fondului notificării de instanţa de judecată.
Recursul nu este fondat.
Temeinic instanţele de judecată au sancţionat conduita imputabilă şi excesivă a pârâtului Primarul municipiului Alba Iulia care, cu încălcarea prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi a dispoziţiilor art. 23.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a acestei legi aprobate prin HG nr. 498/2003 a procedat l.
soluţionarea notificării, cu nesocotirea principiilor şi procedurilor acestei legi.
Soluţionând însă contestaţia reclamantei, instanţa de judecată nu se poate substitui unităţilor învestite cu soluţionarea notificării şi cărora legea le conferă plenitudine de competenţă în realizarea acestei operaţiuni, ce face obiectul procedurii administrative.
Plenitudinea de competenţă rezultă din prevederile art. 23 alin. (1) şi (4) şi art. 47 (fost 48) din Legea nr. 10/2001 şi se concretizează în emiterea deciziei/dispoziţiei de restituire, oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent sau în Decizia/dispoziţia motivată de respingere a cererii.
Legea nr. 10/2001 cuprinde reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, privind realizarea dreptului subiectiv ce constituie obiectul său, mecanismul său de punere în aplicare fiind alcătuit din două etape succesive, din care prima, cea administrativă este obligatorie.
Numai după finalizarea acesteia se poate accede la procedura judiciară – facultativă şi subsidiară, care dă dreptul persoanelor nemulţumite de modul de soluţionare a cererilor să apeleze la justiţie.
Prin urmare, persoanele îndreptăţite au obligaţia să parcurgă procedura administrativă prevăzută de legea specială, sens în care sunt prevederile art. 21 şi urm. din lege, dar şi dispoziţiile art. 109 alin. (4) C. proc. civ.
Se constată astfel că, temeinic s-a dispus obligarea pârâtului să finalizeze procedura administrativă prevăzută de legea specială într-una dintre modalităţile prescrise de dispoziţiile sale, controlul judiciar intervenind doar după epuizarea acesteia.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 372 C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de G.A.E. împotriva deciziei civile nr. 737/A din 19 mai 2005 al Curţii de Apel Alba-Iulia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6573/2005. Civil. + SUSPENDARE EXECUTARE ( REV... | ICCJ. Decizia nr. 6263/2005. Civil. Actiune în constatarea... → |
|---|
