ICCJ. Decizia nr. 628/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 628.
Dosar nr. 11761/200.
Şedinţa publică din 1 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă din 7 februarie 2002, precizată la 8 mai 2002 şi disjunsă la 25 septembrie 2002, reclamanţii S.N. şi S.V. au chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. pentru a fi obligată să emită decizie motivată, sub sancţiunea daunelor cominatorii, prin care să rezolve cererea obiect al notificării din 10 iulie 2001.
Tribunalul Timiş, secţia civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 18 din 15 ianuarie 2003, prin care a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtă să emită decizie motivată sub sancţiunea daunelor cominatorii de 200.000 lei/zi de întârziere, aplicabilă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins prin Decizia civilă nr. 127 din 17 septembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Amândouă instanţele au reţinut în primul rând că reclamanţii sunt moştenitorii unuia din foştii coproprietari (în cotă de ¼) ai terenului înscris în C.F. Sânnicolau Mare sub nr.top 12100/4495-4496 preluat de către stat cu titlu valabil şi privatizat cu respectarea legii, având astfel calitatea conferită prin art. 3 şi art. 4 din Legea nr.10/2001, fiind îndreptăţiţi să notifice pe pârâtă în condiţiile art. 27 din Legea nr.10/2001, aşa cum au şi procedat, cerând măsuri reparatorii prin echivalent constând în acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital.
În al doilea rând, consecinţă a dreptului reclamanţilor, instanţele au statuat că pârâta avea obligaţia imperativă de a rezolva cererea obiect al notificării prin emiterea unei decizii motivate în termenul de 60 zile prevăzut prin art. 28 alin. (1) al Legii nr.10/2001, termen care nu poate fi prelungit decât la cererea persoanei îndreptăţite.
În fine, instanţele au constatat că neexecutarea culpabilă a obligaţiei pârâtei impune sancţiunea daunelor cominatorii ca singur mijloc aflat la îndemâna reclamanţilor de a obţine îndeplinirea obligaţiei de a face instituită în sarcina pârâtei, dat fiind hotărârea judecătorească cu asemenea obiect nu este susceptibilă de executare silită.
Pârâta a declarat recurs, încadrat în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând recursul cu privire la obligaţia de a face, pârâta susţine că au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 10/2001 prin aceea că nu s-au observat că reclamanţii nu au depus odată cu notificarea toate actele necesare soluţionării acesteia, că nu s-a făcut dovada că terenul în litigiu s-ar afla în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate şi că termenul de 60 zile are caracter de recomandare, nefiind imperativ.
În privinţa daunelor cominatorii pârâta susţine că nu sunt justificate din moment ce, pentru cele deja arătate, nu are culpă în neemiterea deciziei motivate cerută de reclamanţi.
Recursul nu este întemeiat.
Atât în fond, cât şi în apel, instanţele au constatat că, odată cu notificarea, reclamanţii au depus acte doveditoare suficiente, care atestă dreptul de proprietate al autorului lor, titlul naţionalizării, dovada privatizării şi existenţa imobilului în patrimoniul SC P. SA (a se vedea considerentele hotărârilor pronunţate), astfel că nu pot fi primite criticile contrare din recurs.
Ca urmare, potrivit prevederilor art. 28 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 zile de la data primirii cererii persoanei îndreptăţite, care poate fi prelungit numai la cererea persoanei îndreptăţite, organele de conducere ale instituţiei publice implicate în privatizare vor stabili, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, valoarea şi modalitatea măsurilor reparatorii corespunzătoare convenite prin negociere.
Obligaţia şi termenul reglementate prin dispoziţiile legale enunţate sunt în mod vădit obligatorii, neputându-se accepta că au caracter de recomandare.
Aşadar, stabilind în sarcina pârâtei obligaţia de a emite decizie motivată, instanţele au aplicat corect legea în raport cu situaţia de fapt pe deplin lămurită.
Faţă de legala rezolvare a cererii principale, instanţele au soluţionat legal şi cererea accesorie constând în sancţiunea daunelor cominatorii, a cărei aplicare au justificat-o în mod convingător.
Pentru toate cele ce preced recursul va fi respins ca nefondat în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 127 din 17 septembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6263/2005. Civil. Actiune în constatarea... | ICCJ. Decizia nr. 6184/2005. Civil → |
|---|
