ICCJ. Decizia nr. 6450/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6450
Dosar nr. 31.782/3/2005
Şedinţa publică din 5 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin ordinul nr. 4794 din 11 august 2005, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a soluţionat notificările depuse de S.I. şi S.A., astfel:
Conform art. 1 a dispus restituirea conacului şi a construcţiilor anexe, precum şi a terenului în suprafaţă de 1,5 ha, situate în comuna Tibăneşti, judeţul Iaşi, iar prin art. 3 a stabilit că ordinul intră în vigoare în termen de 48 de ore de la data restituirii de către notificatori a despăgubirilor reprezentând valoarea reală, actuală a construcţiei edificate de Clubul Şcolar Tibăneşti.
Prin sentinţa civilă nr. 634 din 23 mai 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii S.A., S.Ş., S.A.M., a anulat punctul 3 din ordinul nr. 4794 din 11 august 2005 emis de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect lămurirea întinderii dispoziţiilor cuprinse în punctul 1 al aceluiaşi ordin.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Articolul 3 cuprinde o dispoziţie care condiţionează producerea efectelor juridice ale actului administrativ emis, ceea ce este inadmisibil în cazul unui act de autoritate, cu atât mai mult cu cât nici nu este precizată valoarea despăgubirilor solicitate, ceea ce ar crea posibilitatea ca pârâtul să stabilească ulterior discreţionar întinderea acestora.
De asemenea, a mai reţinut că o asemenea soluţionare a notificării este străină spiritului Legii nr. 10/2001 şi că edificarea construcţiei la care se referă pârâtul nu este susţinută nici de actele depuse la dosar de pârât.
În ceea ce priveşte lămurirea întinderii dispoziţiilor art. 1 al ordinului, tribunalul a motivat că procedura prevăzută de art. 399 C. proc. civ. nu se aplică decât în situaţia în care titlul executoriu este o hotărâre judecătorească.
Prin Decizia civilă nr. 26 A din 5 februarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut ca fiind corecte argumentele primei instanţe şi, totodată, a arătat că soluţia de anulare parţială a ordinului este legală şi din perspectiva art. 2 alin. (2) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit textelor de lege menţionate, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, iar imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află şi libere de orice sarcini, de unde rezultă că restituirea nu poate fi condiţionată în niciun mod.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul arată că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 nu se aplică speţei, deoarece prin sintagma „libere de orice sarcini" legiuitorul nu a avut în vedere investiţiile făcute din bani publici asupra imobilelor după data preluării, ci sarcinile constituite de deţinătorul actual conform codului civil.
Pe de altă parte, faţă de definiţia actului administrativ, art.3 al ordinului nu derogă de la caracterul acestuia.
În fine, prin actele depuse la dosar s-a făcut dovada investiţiilor efectuate din bani publici, care trebuie recuperate, în acest sens chiar Legea nr. 10/2001 prevăzând că în situaţia în care există investiţii efectuate de către unitatea deţinătoare acestea urmează a fi restituite de către notificatori.
Recurentul solicită admiterea recursului şi respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată.
Intimaţii au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este, într-adevăr, nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Prin ordinul a cărui anulare parţială s-a solicitat, pârâtul, în calitate de unitate deţinătoare a imobilelor preluate abuziv de stat, a soluţionat notificările formulate de reclamantul S.A. şi de autorul celorlalţi reclamanţi, S.I., în temeiul Legii nr. 10/2001.
Aşa cum corect au reţinut instanţele, condiţionând restituirea imobilului de plata unor despăgubiri, într-un cuantum neprecizat, pentru pretinse investiţii efectuate în legătură cu imobilul preluat de stat abuziv, pârâtul a lipsit de eficienţă dispoziţia de restituire în natură a imobilelor cuprinsă în acelaşi ordin.
Nu natura juridică a actului prin care pârâtul a soluţionat notificările este relevantă pentru soluţionarea cauzei, ci împrejurarea că, impunând o atare condiţie persoanelor a căror vocaţie la restituire a recunoscut-o, pârâtul a încălcat dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Textul de lege menţionat prevede nu doar restituirea imobilelor „libere de orice sarcini", dar şi „în starea în care se află la data cererii de restituire".
Pentru plata unor eventuale despăgubiri, nu împrejurarea că s-au efectuat lucrări de investiţii din bani publici este hotărâtoare, ci îndeplinirea condiţiilor art. 48 (fost 53) din Legea nr. 10/2001 modificată, text de lege care prevede expres situaţiile în care persoanele îndreptăţite la restituire pot fi obligate la plata de despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor ce li se restituie.
Verificarea îndeplinirii acestor condiţii nu poate fi făcută în cadrul prezentului litigiu, având în vedere limitele învestirii instanţei.
De altfel, cu privire la acest aspect, reclamanţii arată în întâmpinare că s-a pronunţat Decizia civilă nr. 22A din 7 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, în sensul că, dat fiind că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, „restituirea bunului nu poate fi condiţionată de achitarea unor despăgubiri, acestea căzând în sarcina statului sau a unităţii deţinătoare".
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va menţine Decizia şi, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Educaţiei şi Cercetării împotriva deciziei nr. 26/A din 5 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6673/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 628/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
